Browsing: Evenimente

Salubritate Craiova, prin Serviciul de Gestionare a câinilor fără stăpân, organizează un nou târg de adopții canine, alături de sponsorul Maxi Pet România! De data aceasta, evenimentul va avea loc în incinta magazinului Maxi Pet Promenada Craiova (Calea Severinului nr. 61, Promenada Craiova, la Etajul 1, în exterior, ieșirea McDonald’s sau cea de la Gym), sâmbătă, 4 aprilie 2026, între orele 13:00 și 18:00. Mai mulți câini din adăpostul public (deparazitați, microcipați, sterilizați și vaccinați) vor fi prezentați publicului și vom încerca să le găsim o casă nouă, cu ajutorul voluntarilor noștri,…

Craiova întâmpină primăvara cu unul dintre cele mai frumoase evenimente tematice din Europa – Târgul de Paște, care revine, anul acesta, cu o ediție spectaculoasă, sub tema Fairy Tales – Lumea Poveștilor. Conceput ca o explozie de bucurie, culori și veselie, Târgul de Paște de la Craiova se desfășoară în perioada 3 aprilie – 3 mai 2026 și promite o experiență multisenzorială, pentru toate vârstele. Astfel, printre zeci de mii de lalele, vizitatorii pot descoperi, anul acesta, castele și scene din cele mai cunoscute basme, căsuțe redecorate în culori pastel…

Un număr de 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon vor fi instalate, începând cu luna martie, în casele unor familii din 20 de județe, în cadrul campaniei naționale „Detector pentru Viață”, ridicând la cca. 30.000 cifra totală a dispozitivelor de acest fel donate în ultimii ani de E.ON și Delgaz Grid. Detectoarele pot salva vieți prin emiterea unor alarme sonore care avertizează timpuriu în caz de incendiu sau în situația acumulării unor concentrații periculoase de monoxid de carbon. Detectoarele vor fi instalate cu sprijinul reprezentanților teritoriali I.S.U.…

Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă (ARTI) organizează joi, 26 februarie 2026, între orele 18:00 și 20:00, la Ramada Plaza Craiova – Sala „Constantin Brâncuși”, ediția a II-a a evenimentului LICENIADA, proiect educațional dedicat elevilor de clasa a VIII-a care urmează să își aleagă specializarea pentru liceu. LICENIADA este concepută ca un cadru interactiv de informare și orientare vocațională, menit să sprijine elevii și părinții în procesul decizional privind traseul educațional. Evenimentul din acest an își propune să ofere elevilor instrumente concrete pentru o alegere informată, corelată cu aptitudinile, interesele…

Marți, 27 ianuarie, Parlamentul European va marca Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului printr-o sesiune plenară specială. Evenimentul are loc la 81 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare nazist de la Auschwitz, la 27 ianuarie 1945. Deputații europeni vor aduce un omagiu victimelor Holocaustului și vor reafirma importanța păstrării memoriei istorice. Cu acest prilej, Tatiana Bucci, supraviețuitoare a Holocaustului, se va adresa eurodeputaților. Ședința solemnă va fi deschisă de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, de un moment muzical. După discursul doamnei Bucci, eurodeputații vor ține un minut de…

Reprezentanții ISU Mehedinți au prezentat, miercuri, un bilanț al verificărilor efectuate în centrele comerciale cu afluență mare de persoane și în spațiile de alimentație publică unde se organizează în mod obișnuit evenimente. „S-a urmărit respectarea măsurilor cu rol de securitate la incendiu, exploatarea instalațiilor cu rol de securitate la incendiu, menținerea practicabilă a căilor de evacuare în caz de incendiu (la parametrii proiectați), modul de asigurare a condițiilor de evacuare a utilizatorilor în caz de incendiu, exploatarea în siguranță a instalațiilor utilitare aferente construcțiilor respective (încălzire, electrice și ventilație)”, se…

Inspectoratul de Poliție Județean Dolj informează cu profund regret că, <în cursul zilei de astăzi, 10 ianuarie, a încetat din viață inspectorul-șef al IPJ Dolj, domnul comisar-șef Marius-Daniel Mîrzacu. „Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, împreună cu întregul colectiv, transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. În aceste momente de profundă tristețe, suntem alături de familia îndurerată și ne exprimăm întreaga compasiune”, precizează reprezentanții IPJ Dolj.

În perioada 8 ianuarie – 22 februarie 2026, 12 elevi din cadrul Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Grigore Al. Ghica” Drăgăşani se află la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj pentru a desfăşura stagiul de practică, la structurile de pază și protecție instituțională, dintre care 10 vor desfășura la sediul unității din municipiul Craiova, iar 2 la subunitatea din localitatea Bechet. . Elevii – jandarmi vor fi coordonaţi şi îndrumaţi în toată perioada de tutori profesionali, cadre militare cu o vastă experiență în munca de jandarmerie şi vor participa…

Echipa Clinicii de Gastroenterologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a realizat, în cadrul Departamentul de Endoscopie Digestivă, prima procedură POEM (Peroral Endoscopic Myotomy) din Oltenia. Odată cu această intervenție, SCJU Craiova devine al treilea oraș din România care folosește această tehnică minim invazivă în tratamentul acalaziei esofagiene. Acalazia este o boală rară a esofagului, care afectează mecanismul normal de înghițire. Practic, esofagul nu mai împinge eficient alimentele spre stomac, iar în timp apar dificultăți la înghițire, senzația că mâncarea se oprește pe drum, regurgitații, greață și vărsături, dureri…

Povești diplomatice și rarități de colecție, în „Licitația de Crăciun – Bijuterii și Artă Decorativă în Aur și Argint”! Cel mai nou eveniment propus de Casa de Licitații A10 by Artmark aduce piese cu proveniențe impresionante. În centrul selecției se află obiecte care au aparținut lui Nicolae Ceaușescu, între care și un ceas de buzunar Monthal, primit în 1962, la cel de-al X-lea Congres al Partidului Comunist Italian, însoțit de certificat R.A.A.P.P.S., de la prețul de pornire 1.500 de Euro. Deosebit de interesante, dar și utile, sunt și darurile de protocol…

1 2 3 365

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !