Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 08.11.2018, în sala „Marin Sorescu”/American Corner”, începând cu ora 13:00, întâlnirea cu tema: „Fii erou, nu agresor!”. Fenomenul agresiunii în școală a luat o amploare fără precedent în ultimii ani. Agresiunea îmbracă mai multe forme: cea fizică, de limbaj și psihică. Din nefericire, zilnic există cazuri regretabile de elevi agresați chiar de către colegii lor, de cei alături de care ar trebui să construiască amintiri frumoase care să dureze o viață. Menirea activității constă în construirea unor punți de cunoaștere reciprocă, de…
Browsing: Educatie
Robotica ajunge la tot mai multe licee din România! După succesul primelor două ediții și, mai ales, după performanța locului 1 mondial la Olimpiada Internațională de Robotică din Mexic,nu mai puțin de 145 de echipe din 77 de orașe, adică aproximativ 2000 de elevi, și-au exprimat dorința de a face parte din cea de-a treia ediție a competiției de robotică FIRST Tech Challenge, organizate în România de Asociația „Nație Prin Educație”. Inspirați de ceilalți elevi de liceucare au descoperit prin intermediul acestui program nu doar o pasiune, ci și o…
Discutii despre risipa hranei, folosirea filmelor documentare ca instrumente educationale, o noua serie de filme SAHIA, luna.doc#5 si deja bine cunoscutele cluburi de film formeaza agenda de activitati propusa elevilor si profesorilor de liceu din tara de catre One World Romania la Scoala, un program sustinut de Grupul CEZ in Romania. Filmul documentar sau cea mai cool metoda de predare One World Romania la Scoala pregateste si in acest an o serie de ateliere de formare a profesorilor de liceu in folosirea filmelor documentare ca instrumente educationale. Profesori din orase…
Peste 250 de profesori vor participa la cea de-a VIII-a conferință inspirațională pentru cadrele didactice organizată de Fundația Romanian Business Leaders (RBL), cea mai importantă comunitate de antreprenori și executivi de top din România, în parteneriat cu EDUCATIVA și Institutul pentru Dezvoltare Personală. Conferința reprezintă primul pas dintr-o inițiativă privată mai amplă, SuperTeach, care își propune să schimbe sistemul de învățământ din interior sprijinindu-i pe profesori să devină factori ai schimbării, participând la programe de mentorat. Edițiile anterioare ale conferinței s-au ținut la București, Constanța, Iași, Sibiu și Timișoara. Tot…
Centrul European de Resurse şi Angajament (CRAF) s-a lansat, miercuri, la Craiova. Acesta a fost înfiinţat de Ford şi Asociaţia EDUCOL și va funcționa într-o cladire pusă la dispoziție de către Primăria Craiova. Structura este prima de acest gen la nivel europan și cea de-a patra la nivel global și se adresează studenților și absolvenților de învățământ superior. „Tinerii noștri vor beneficia atât de sprijn financiar româno-american, cât și de consiliere și îndrumare într-un mediu profesionist, astfel că vor putea să-și urmeze „visul american” chiar acasă, în Oltenia, atingându-și obiectivele…
Senatul Universității din Craiova, la propunerea Facultății de Horticultură, va acorda titlul de Doctor Honoris Causa domnului prof. univ. dr. Gheorghe GLĂMAN (Preşedintele Secţiei de Horticultură – Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe lonescu-Siseşti”, Bucureşti), joi, 25 octombrie 2017, ora 10, în Aula „Mihai I”. Cu această ocazie, prof. univ. dr. Gheorghe GLĂMAN va susţine disertaţia „105 ani de la fondarea Societăţii Române a Horticultorilor”. Absolvent al vestitul Colegiu Naţional „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, preferă să primească specialitatea de inginer horticultor din partea Facultăţii de Horticultură din capitala…
Studenţii şi absolvenţii universităţii din craiova, principalii beneficiari ai Centrului De Resurse Şi Angajament Ford Craiova – CRAF. Centrul va fi inaugurat pe 24 octombrie şi a fost înfiinţat la iniţiativa Ford Motor Company Fund, în parteneriat cu Global Giving, Asociaţia pentru Educaţie Sud-Vest Oltenia – EDUCOL, Universitatea din Craiova şi Primaria Craiova. CRAF primeşte sprijin financiar din partea Ford Motor Company Fund, prin Global Giving, de 1,000,000$ pentru operare în următorii patru ani de funcționare și 100,000$ pentru renovarea sediului. Universitatatea din Craiova este beneficiar al proiectului, iar comunitatea…
Asociația E.D.I.T., în parteneriat cu Walt Disney Company și Poliția Română, derulează campania de educație rutieră “Fii responsabil pe stradă!”, menită să îi sprijine pe copiii cu vârste între 4-6 ani, pe părintii și pe educatorii lor în procesul de învățare a regulilor de siguranță și a responsabilităților pe stradă. Astfel, 18.000 de copii din 180 grădinițe din România au primit în luna octombrie materiale educaționale pentru a descoperi ce reprezintă comportamentele corecte pe stradă în calitate de pieton. “După succesul înregistrat cu proiectul nostru “Ora de educație rutieră”, destinat…
Conducerea Universității din Craiova alături de echipa de management a proiectului transfrontalier „O șansă pentru dezvoltare” vă invită la târgul de joburi pe 25 octombrie 2018, între orele 11:00-16.00, în Amfiteatrul 219 și holul central al Universității din Craiova. La târgul de joburi și-au anunțat participarea peste 15 firme, companii, institutii, banci, firme de recrutare. Evenimentul se adresează în principal studenților și absolvenților și va avea două secțiuni. Prima dintre acestea se va desfășura în sala 219 și presupune prezentarea proiectelor derulate de către companii, precizarea pașilor derulării procedurii de…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Compartimentul Împrumut carte copii și tineret, organizează, în intervalele 22-5 Octombrie, respectiv 5-8 Noiembrie, o nouă activitate în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”. Manifestarea cu titlul „Uniți sub același steag – Steagul României” constă în confecționarea drapelului național, cu ajutorul materialelor puse la dispoziție de bibliotecă, și se încadrează în seria activităților dedicate Centenarului Marii Uniri. Utilizate din vremuri străvechi, culorile roșu, galben și albastru reprezintă frăția – roșul sângelui, dreptatea -galbenul ogoarelor, respectiv libertatea – albastrul cerului. La…