Browsing: Educatie

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează marți, 15.01.2019, începând cu ora 09:30, în sala „Marin Sorescu”, cu ocazia „Zilei Culturii Naționale”, vizionarea mai multor materiale audio-video cu privire la viața și opera lui Mihai Eminescu. La eveniment vor participa elevii claselor a XI-a de la Colegiul National „Elena Cuza”, însoțiți de profesorul Maria Drăcea. La finalul vizionării, Andreea Enache, bibliotecar, le va prezenta elevilor expoziția de carte organizată cu ocazia „Zilei Culturii Naționale”. „Ziua Culturii Naționale este un bun prilej de reflecție la operele care ne definesc și reprezintă.…

Azi 07.01.2019, 20 elevi ai Şcoli de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti, viitori subofiţeri în arma „pompieri”, şi-au început stagiul de practică la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj. Timp de şase luni, viitoarele cadre militare vor participa la activităţi practice şi sportive, sub îndrumarea unor cadre militare care îndeplinesc atribuţii de tutore profesional. În tot acest timp, elevii vor lucra câte 8 ore pe zi, fiind angrenaţi în activităţi practice sub comanda şi supravegherea pompierilor cu experinţă pe lângă care au fost repartizaţi. Astfel,…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 17 decembrie 2018, începând cu ora 10:00, în sala „Marin Sorescu”, manifestarea cu titlul „17 decembrie – Ziua Fraților Wright”. În cadrul acțiunii, la care și-au anunțat participarea elevi de la Școala Generală „Traian”, coordonați de profesorul Raluca Diaconu-Dinu, sunt planificate activități privind cunoașterea contribuțiilor românești la istoria aviației universale, vizionarea filmelor educative „Frații Wright” și „Primul zbor cu motor”, dar și vizitarea sălilor și spațiilor bibliotecii. Manifestarea are rolul de a rememora începuturile aeronautice mondiale și de a prezenta aportul adus…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 17 decembrie 2018, începând cu ora 11:00, în sala „Marin Sorescu”, acțiunea cu titlul „Walt Disney vs Ion Popescu-Gopo – magicieni ai micului ecran”. La acțiunea de la bibliotecă și-au anunțat participarea elevi de la Școala Generală „Traian”, coordonați de profesorii Cristina Nălbitaru și Mihaela Stănescu. Activitățile vor avea ca teme: contribuțiile românești aduse animației universale,vizionarea filmului biografic „Walt Disney – entrepreneur and producer”, dar și a filmelor de animație „Crăciunul lui Mickey”, respectiv „Scurtă istorie”, realizat de Ion Popescu Gopo, primul…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează în perioada 10-20 decembrie, o nouă activitate în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”. Pentru că se apropie vacanța, propunem ca această temă, ultima din programul pentru anul 2018 al proiectului „Cărticica pentru prichindei”, să fie atât educativă cât și distractivă. În cadrul activității, elevii participanți vor realiza un puzzle reprezentând harta României. Vor lucra în echipă copiii de la următoarele școli și grădinițe: Luni, 10 DECEMBRIE Orele 10-11 Grădinița Ethos 11-12 Grădinița Raykids Marți,11 DECEMBRIE Orele 10-11 Școala Gimnazială…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, găzduiește marți, cu începere de la ora 11, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, spectacolul „România Centenar”, la care vor participa peste 100 de elevi înscriși la școlile din Craiova și din județul Dolj. Spectacolul „România Centenar” face parte din seria manifestărilor incluse în programul Festivalului Județean „Promovăm talentul”, festival ajuns la cea de-a VIII-a ediție și organizat de Consiliul Județean Dolj, prin Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Inspectoratul Școlar Dolj și Colegiul Național „Frații Buzești” Craiova. Proiectul este coordonat de prof. Iuliana…

Acordul între Guvernul României și Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ, prin care Executivul se angajează să ia măsuri de sprijinire a educației, în concordanță cu rolul prioritar al acestui domeniu, prevăzut în Programul de Guvernare, a fost adoptat astăzi, prin memorandum, în ședința solemnă de la Alba Iulia. La finalul ședinței, Acordul a fost semnat de premierul Viorica Dăncilă și de liderii Federațiilor Sindicale Reprezentative din Învățământ: Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater, Simion Hăncescu, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, și Marius Nistor, preşedintele Sindicatului din Învăţământ…

Executivul a adoptat astăzi Ordonanța de urgență privind implementarea Programului guvernamental „gROwth– Contul individual de economii Junior Centenar”, care are ca principal obiectiv asigurarea de către stat pentru toţi copiii din România a unui sprijin financiar, astfel încât, atunci când aceştia vor împlini vârsta de 18 ani, să aibă într-un cont o sumă de bani suficientă pentru educaţie, pregătire profesională sau pentru orice alte necesităţi. Programul îşi propune să stimuleze pe toţi părinţii, ca împreună cu statul, să contribuie la acest cont de economie al copiilor. În acest sens, prin…

Joi, începând cu ora 11.00, în spațiul interactiv al Secției de Științele Naturii, din strada Popa Șapcă nr. 8, „SIMȚIM ȘI TRĂIM ROMÂNEȘTE”, împreună cu elevii clasei pregătitoare „Exploratorii” , de la Școala Gimnazială Traian, din Craiova. Coordonați de muzeograf dr. Lila Gima, îndrumați de prof. învățămând primar Diana Brătucu, cei mici vor realiza în cadrul unui nou modul creativ al proiectului Bios Art, obiecte și machete specifice Zilei Naționale a României!

Pentru a celebra Marea Unire, în spiritul Centenarului, copiii sunt invitați să marcheze această sărbătoare, într-un cadru organizat, miercuri, 28 noiembrie, de la ora 17.00. Galeriile Auchan Craiovița găzduiesc inițiativa “Micii meşteşugari”, un eveniment prin care cei mici vor fi îndrumați să descopere câteva din vechile îndeletniciri ale românilor. Am pregătit câteva ateliere menite să le deschidă pofta de cunoaştere și să experimenteze: atelier de cusut pe etamină, atelier de pictură cu motive româneşti pe linguri de lemn, atelier de decorare globuri prin tehnica şerveţelului. Atelierele vor fi susținute de…

1 80 81 82 83 84 131

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !