Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește marți și miercuri, 26 și 27 februarie 2019, începând cu orele 11:30, respectiv 9:30, două noi întâlniri în cadrul proiectului „De ce să sortăm gunoiul?”. La activitățile de vizionare și dezbatere pe marginea filmului documentar „Waste Land” și-au anunțat participarea mai mulți elevi sub coordonarea Marianei Manolache, profesor la Colegiul Național „Carol I” din Craiova, respectiv Simonei Ghenea, profesor la Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova. Proiectul „De ce să sortăm gunoiul?” face parte din campania „Împreună pentru un mediu mai curat” și…
Browsing: Educatie
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în intervalul 25-28 februarie 2019, activitatea cu titlul „Iată ce pot face două mâini dibace!” Acțiunea se desfășoară în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” și are caracter practic. În cadrul întâlnirilor, copiii vor confecționa mărțișoare. Toate materialele necesare realizării mărțișoarelor sunt puse la dispoziție de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”. Participă peste 300 de copii, programați astfel: Luni, 25 Februarie 09:00 – 10:00 – Școala Gimnazială „Traian”; 10:00 – 11:00 – Grădinița „Tudor Vladimirescu”; 11:00 – 12:00 -…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în perioada 26 februarie – 28 mai 2019, cercul educativ „Astronomie pentru începători”. Proiectul se desfășoară în cadrul programului de internship coordonat de Giulia Maria Bulugean, elevă la Colegiului Național „Frații Buzești” din Craiova. Obiectivul cercului educativ constă în informarea și familiarizarea participanților cu domeniile astronomie, astrofizică, cosmologie și spectroscopie. Proiectul se adresează elevilor din clasele I-VIII și cuprinde două componente, teoretică și practică. Întâlnirile teoretice se vor desfășura în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, în fiecare zi de marți, în intervalul orar…
Departamentul de Informatică din cadrul Facultății de Științe împreună cu compania Softelligence Engineering Craiova vă invita la Open4Tech – Meet Softelligence, prezentare desfășurată în cadrul seriei de evenimente Open4Tech – Open for technology. Artificial Intelligence, Machine Learning, Cryptocurrencies, IoT şi Big Data sunt câteva dintre temele abordate miercuri, 20 februarie 2019, ora 14:00, în sala 363. Studenţii vor afla şi despre oportunităţile de internship plătit, dar vor vorbi şi despre aşteptări, creativitate şi pasiune în software. Softelligence Engineering este una dintre cele mai dinamice companii de software din Craiova şi…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în intervalul 18-21 februarie 2019, activitatea cu titlul „Ora de lectură”. Acțiunea se desfășoară în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” și are menirea de a stimula și promova interesul pentru lectură. Profesorii stabilesc cărțile din care se va lectura în cadrul activității. Participă preșcolari şi şcolari clasele de clasele I-IV de la următoarele grădinițe și școli din Craiova, programați astfel: Luni, 18 Februarie Orele 10:00-11:00 Grădinița „Ethos”; Marți, 19 Februarie 10:00-11:00 Grădinița „Raykids”; 11:00-12:00 Grădinița „Raykids”; 14:00-15:00 Grădinița „Floarea…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, luni, 18 februarie 2019, în sala „Marin Sorescu”, începând cu ora 16:30, o nouă acțiune în cadrul proiectului „Clubul Melomanilor”. În cadrul întâlnirii va fi difuzat spectacolul „Cosi Fan Tutte” (1991), sub direcția lui Peter Sellars, cu muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart. Din distribuție fac parte artiștii: Susan Larson, Janice Felty, Frank Kelley și James Maddalena.
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” inițiază, în februarie 2019, proiectul „Reprezentanți ai Culturii Române”. Proiectul se desfășoară lunar și are ca obiectiv promovarea românilor care s-au distins de-a lungul timpului în domeniul cultural. Prima temă a proiectului se desfășoară în intervalul 18-22 februarie și are caracter aniversar, fiind dedicată operei și personalității lui Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876 – d. 16 martie 1957). În cadrul primei teme a proiectului vor fi difuzate filmele documentare „Constantin Brâncuși. Coloana sau lecția despre infinit”, în regia și după scenariul lui Laurențiu…
– Regionalele de calificare la Campionatul Național BRD FIRST Tech Challenge Romania debutează la Iași, în perioada 15 – 17 februarie – Competiția din Iași se bucură de participarea a 38 de echipe din 28 de orașe din România, alături de o echipă din Kiev, Ucraina; toate cele 39 de echipe aspiră să prindă un loc la campionat – Meciurile vor avea loc la Liceul cu Program Sportiv, Aleea Grigore Vodă nr. 28 Orele de muncă sunt gata să fie răsplătite! Elevii de liceu care fac parte din programul de…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în cadrul proiectului „Împreună pentru un mediu mai curat”, acțiunea „De ce sortăm gunoiul?”. Acțiunea presupune desfășurarea unei serii de întâlniri educative dedicate tinerii craioveni – elevi, liceeni și studenți, în intervalul 18 februarie – 4 aprilie 2019. Obiectivul activităților constă în sensibilizarea și responsabilizarea tinerilor atât în legătură cu necesitatea sortării gunoiului, cât și în legătură cu modalitățile concrete de recuperare, reciclare și refolosire a materialelor. În cadrul întâlnirilor va fi difuzat filmul documentar „Waste Land” (2010), producție distinsă cu mai multe…
Studenţi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti – Facultatea Jandarmi şi Facultatea de Drept se află la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj pentru a desfăşura stagiul de practică în perioada 11.02 – 08.03.2019. Cei 11 studenţi urmează să fie coordonaţi şi îndrumaţi în toată perioada de tutori – jandarmi cu experienţă în activitatea profesională şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de aceştia, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa de practică. Conducerea I.J.J. Dolj le-a prezentat tinerilor studenţi aspecte legate de specificul unităţii,…