Mitropolia Olteniei în colaborare cu Facultatea de Teologie din Craiova organizează, în perioada 23 august – 1 septembrie 2021, la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, cursuri pastorale pentru obţinerea Definitivatului şi Gradului II în preoţie, seria 104. La cursuri participă 90 de clerici din toate eparhiile sufragane Mitropoliei Olteniei. Prelegerile sunt susţinute de cadre didactice ale Facultăţii de Teologie din Craiova, după o tematică aprobată de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei. Cursurile se vor finaliza printr-un examen scris care va fi susţinut în ziua de miercuri, 01. 09.2021.…
Browsing: Educatie
Din 193 de cadre didactice care au ocupat funcția de director în acest an școlar, 99 vor reveni la catedră începând cu 1 septembrie, iar 94 vor ocupa funcția de director și în anul școlar 2021-2022, până la organizarea concursului. Cele 99 de posturi vacante vor fi ocupate cu alte cadre didactice care au primit avizul CA al ISJ. Din 68 de cadre didactice care au ocupat funcția de director adjunct în acest an școlar, 37 vor reveni la catedră începând cu 1 septembrie, iar 31 vor ocupa funcția de…
În anul școlar 2020 – 2021, programul #UcenicElectrician a continuat să fie o alternativă educațională pe care tinerii se pot baza, oferind cele mai bune condiții viitorilor profesioniști din domeniul energiei. Aceasta este concluzia la care au ajuns peste 83% dintre elevii care fac parte din programul Ucenic Electrician, marca Distribuție Oltenia. Cifre cheie ale programului în anul școlar 2020-2021: 264 de elevi din 5 licee profesionale au participat la 41 de ateliere de dezvoltare personală și teambuildinguri, atât online cât și offline; 264 de elevi care au format 53…
Examenul național de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2021, începe luni, 16 august, cu proba scrisă la Limba și literatura română (sunt așteptați 490 candidați). Marți, 17 august, se va desfășura proba obligatorie a profilului (729 candidați), iar miercuri, 18 august, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării (617 candidați). Examenul este organizat în 7 centre. Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 1088 de candidați, dintre care 684 din promoția curentă, respectiv 404 candidați din promoțiile anterioare. Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro,…
În perioada 09 august – 22 octombrie 2021, 21 de elevi din cadrul Școlilor Militare de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Al. Ghica” Drăgăşani și „Petru Rareș” Fălticeni se află la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj pentru a desfăşura stagiul de practică. Elevii – jandarmi, promoţia mai 2021 – martie 2022, vor fi coordonaţi şi îndrumaţi în toată perioada de tutori profesionali, cadre militare cu o vastă experiență în munca de jandarmerie, şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de îndrumătorii lor, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa…
În cadrul Facultății de Horticultură a Universității din Craiova se desfășoară în acest an academic proiectul ROSE, cu finanțare europeană Să descoperim viața de student la Horticultură (DESCHORT). Proiectul se adresează elevilor de liceu din clasele terminale, aflați în categorii defavorizate și cu risc ridicat de abandon şcolar. Școala de vară Să descoperim viața de student la Horticultură are ca obiectiv general familiarizarea elevilor cu viața universitară în vederea îmbunătățirii tranziției de la liceu la învățământul terțiar, precum și promovarea domeniilor din sfera horticulturii în rândul elevilor din liceele aflate…
Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 77.86 % în județul Dolj. Rezultatele obținute de candidați au fost publicate astăzi, 28 iulie, ora 10:00, de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat. Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 102 de candidați cu medii între 8 și 10. Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată…
Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 27 iulie, ora 10:00, pe pagina web dedicată, titularizare.edu.ro. În judeţul Dolj au fost obţinute următoarele rezultate: Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 51.78% Procentul notelor între 5 și 7 este de 33,33%. Din promoția curentă 32,67% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte). 9 candidați au obținut nota…
Învățăm de la cei mai buni. 35 de studenți ai Universității din Craiova, incluși în proiectul Student antreprenor în cadrul Facultăţilor de Ştiinţe şi Inginerie (POCU/379/6/21/125094), proiect cofinanţat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2021, au mers în vizită de studiu la Uzina de Hidrocentrale Ciunget – UHE Dorin Pavel ṣi Continental Automotive Systems Sibiu, în perioada 22-23 iulie 2021. Cinci dintre studenți au participat și la un interviu organizat de Continental Automotive Systems, cu ocazia vizitei. Excursia de studiu a fost finanțată în cadrul proiectului și a avut drept scop…
La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată astăzi, 21 iulie, în cele 3 centre de examen, s-au prezentat 76,37% dintre candidaţi. 232 de candidați au fost absenți. 72 dintre candidaţi s-au retras din motive personale sau medicale. Nu au fost candidaţi eliminaţi din examen. „Examenul pentru ocuparea posturilor existente la nivel preuniversitar în județul Dolj s-a desfășurat în 3 centre de examen din municipiul Craiova. Așteptăm acum să vedem care sunt și rezultatele pe care le-au obținut candidații la posturile pe care le-am…