Browsing: Educatie

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția American Corner, organizează în perioada 01.02.2022 – 26.04.2022 cursuri gratuite de limba engleză, nivel începător și B1. Cursurile se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 – 55 de ani. Trainerul cursului va fi Ana Maria Demetrian, lector univ. dr. la Facultatea de Litere din cadrul Universității din Craiova și trainer în cadrul centrului de limbă engleză „Professor A’s International Academy”, pe care îl conduce. Întâlnirile vor avea loc în fiecare marți, la ora 17.30, pe platforma online Zoom. Înscrierile pentru cursul…

În ziua de 06 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au desfășurat o activitate informativ-preventivă, la Școala Gimnazială ,,Traian”, din municipiul Craiova, privind prevenirea săvârșirii de infracțiuni de către elevi. La activitate au participat elevii clasei a VIII–a C, ocazie cu care le-a fost prezentat un material video cu caracter informativ și le-au fost distribuite flyere conținând recomandări și sfaturi preventive. În cadrul discuțiilor cu elevii au fost abordate teme precum cauzele, formele de manifestare și consecințele actelor de violență săvârșite în unitățile…

Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova şi Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu au marcat Ziua Naţională a României printr-o serie de activităţi cultural – artistice. Cu acest prilej, Seminarul Teologic a organizat un program artistic, în sistem online, la care au participat elevii şi cadrele didactice, alături de Arhid. Prof. Adrian Lupu, Consilier al Sectorului Învăţământ, Activităţi cu tineretul şi Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei. În cadrul evenimentului, mai mulţi elevi au recitat poezii, precum „Scrisoarea a III-a” de Mihai Eminescu, recitată de elevul Lăzărică Teodor Marian, „La…

Prof. univ. dr. Vicențiu Rădulescu, cadru didactic la Departamentul de Matematică, Universitatea din Craiova, a obținut înalta recunoaștere Highly Cited Researcher 2021, pentru influența excepțională demonstrată prin lucrări publicate intens citate, care se clasează în top 1%, după numărul de citări dintr-un domeniu, pe un an, în Web of Science™. Dl. prof. univ. dr. Vicențiu Rădulescu a publicat 432 articole și 10 cărți și a fost citat de peste 14000 de ori în ultimii 10 ani (fără autocitări) de peste 3000 de autori (date extrase din Web of Science). Clarivate™,…

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj, împreună cu poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Dolj, în baza protocolului de colaborare în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional mobil încheiat între IPJ Dolj și Fundația Collegium XXI din Bucureşti, au desfăşurat prima activitate din cadrul Proiectului Educational ,,CUNOAȘTE ȘI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NATIONAL!,,, ediția a V-a, la Şcolile Gimnaziale Mircea Eliade şi Gheorghe Ţiţeica, din Craiova. Acest proiect educaţional se va desfăşura pe parcursul anului şcolar 2021-2022, în nouă școli din Municipiul Craiova…

Puțin peste o săptămână ne mai desparte de concursul național de Rezidențiat din 2021. Pe 21 noiembrie, absolvenții facultăților de Medicină generală, Medicină dentară și de Farmacie din România susțin cel mai important test din cariera lor – intrarea în rezidențiat. În total, peste 12.000 de persoane s-au înscris la concurs, absolvenți mai noi sau mai vechi ai celor trei domenii medicale. Îi așteaptă un examen serios: 200 de grile, 4 ore pentru rezolvarea acestora, și presiunea atingerii unui prag de minim 60% din punctajul maxim realizat la nivel național,…

Învățământul profesional reprezintă un traseu de formare profesională inițială care se organizează pentru calificări profesionale, nivel 3, conform Registrului Național al Calificărilor, la solicitarea directă a operatorilor economici și în funcție de nevoile pieței muncii, identificate prin documente strategice de planificare a ofertei de formare regionale, județene și locale. Învățământul dual reprezintă o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, organizat la inițiativa operatorilor economici interesați în calitate de potențiali angajatori ai absolvenților, asigurând oportunități sporite de educație și formare profesională de calitate, în relație cu un potențial loc…

În perioada 18 octombrie (de la ora 9:00) – 21 octombrie 2021 (până la ora 12:00), Teatrul Colibri continuă înscrierile la atelierele de creație la care s-au eliberat locuri prin retragere, neplată sau dublă înscriere în formularul electronic. Aceste înscrieri se vor face prin e-mail, pe adresa atelierecolibri@gmail.com, cu precizarea atelierului, numelui și vârstei copilului, a unui număr de telefon. E-mail-urile vor fi centralizate în ordinea primirii, începând cu data de 18 octombrie, ora 9:00, în limita locurilor disponibile. Nu sunt valabile înscrierile făcute înainte de această dată și mai…

Banca Comercială Română organizează cea de-a doua ediție a concursului de desene „Școala Banilor Bine-Crescuți”, în cadrul căruia vor fi premiate 10 școli finaliste. La prima ediție a acestei competiții, peste 100 de școli din întreaga țară s-au întrecut pentru titlul de „Școala Banilor Bine-Crescuți”. „Continuăm să aducem educația financiară alături de copii prin activități care le fac plăcere și îi ajută să învețe despre bani într-un mod relaxant. În ediția din acest an avem provocări noi pentru ei și abia așteptăm să vedem cum își vor folosi creativitatea pentru…

Teatrul Colibri Craiova turează din nou motoarele în Fabrica de povești electroColibri și deschide o nouă serie de ateliere de creație, în perioada 25 octombrie – 11 decembrie 2021. Preţul / atelier (întreaga perioadă) este 170 lei. Înscrieri se fac în intervalul 11 – 15 octombrie 2021, doar prin formular on-line, link-urile pentru fiecare atelier în parte fiind disponibile din 11 octombrie, de la ora 00:01, până în data de 15 octombrie – ora 14:00 pe site-ul instituţiei: www.teatrulcolibri.ro şi pe paginile de facebook: AteliereleFabriciidePovestiElectroColibri/ și TeatrulColibri. Pentru completarea formularului…

1 28 29 30 31 32 131

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !