Instituţiile de învăţământ superior acreditate vor putea organiza, împreună cu operatori economici, învățământ superior dual, formă de învățământ în care responsabilitățile cu privire la desfășurarea activităților de învățare, predare și evaluare sunt partajate între instituția de învățământ superior acreditată și operatori economici. Instituția de învățământ superior organizează și desfășoară activități de învățare, predare și evaluare, iar operatorii economici organizează activități de învățare prin muncă și participă la evaluare. Totodată, instituțiile de învăţământ superior vor putea înfiinţa, singure sau prin asociere, societăţi comerciale, fundaţii, asociaţii, unităţi de învăţământ preuniversitar, consorții pentru…
Browsing: Educatie
Universitatea din Craiova se digitalizează complet și va pune un accent deosebit pe activități de formare în domenii emergente pentru studenți și cadre didactice. Ministerul Educației şi Universitatea din Craiova au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Universitatea din Craiova – Noi Orizonturi în Era Digitală”. Proiectul a fost semnat marți, 20 septembrie, la sediul Ministerului Educației. Valoarea grantului este de 31.611.804,56 lei (aproximativ 6,3 milioane euro) și este finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Grantul își propune creșterea calității în domeniul formării universitare și al…
Teatrul Colibri Craiova organizează o nouă serie de ateliere de creație în perioada 10 octombrie – 04 decembrie 2022. Preţul / atelier (întreaga perioadă) este 170 lei. Persoanele care se înscriu la 3 ateliere achită doar 2, unul fiind gratuit. Cei care optează pentru 4 ateliere, plătesc 3 dintre ele, iar persoanele care aleg 5 ateliere, achită 4. Înscrieri se fac în intervalul 26 – 30 septembrie 2022, doar prin formular on-line, link-urile pentru fiecare atelier în parte fiind disponibile din 26 septembrie, de la ora 00:01, până în data de 30…
Dacă vă place arta și jocul veniți alături de noi și dezvoltați-vă abilitățile! Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, Craiova, organizează ateliere de pictură, teatru și șah, coordonate de specialiști în domeniu, începând cu luna octombrie 2022. Alege atelierul care te interesează și completează formularul de înscriere până pe 30 septembrie! Atelierele se vor desfășura săptămânal, pe grupe de vârstă, la sediul Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, Craiova, Strada Traian Demetrescu, nr. 31. Durata unei ședințe este de aproximativ 100 de minute, iar costul este de 25 lei. Taxa se achită lunar, într-o…
Prof. univ. dr. Radu Constantinescu, de la Facultatea de Științe a Universității din Craiova, este noul președinte al Uniunii Balcanice de Fizică, se precizează într-un comunicat al Universitaății din Craiova. Profesorul Radu Constantinescu a fost ales în această funcție în cadrul Congresului Uniunii Balcanice de la Belgrad, iar în această săptămână postul a fost validat. Uniunea este formată prin acordul societăților naționale de fizică din 10 țări situate în zona balcanică: Albania, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Turcia. Participanții au votat în unanimitate propunerea Societății…
Asociația Vasiliada în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „CORFOO Vzw” din Belgia – Bruxelles și Asociația „ASOCROM” din Spania-Barcelona implementează în aceasta perioadă proiectul „Voluntarii – Ambasadori ai Societății Civile”, finanțat de Departamentul Românii de Pretutindeni prin Programul Societatea Civilă. Proiectul are ca scop Dezvoltarea unui Serviciu Social de Urgență și a unui Sistem de Voluntariat Performant în cadrul celor două organizații non-guvernamentale din Barcelona și Bruxelles, partenere în proiect. În cadrul proiectului, 60 de voluntari activi de la nivelul comunităților românești și ai celor doua organizații non-guvernamentale din Spania si…
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat astăzi apelul pentru Investiția 8 din Planul Național de Redresare și Reziliență: Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare, în valoare de 168 milioane de euro. Cercetătorii din străinătate, inclusiv românii din diaspora, își pot desfășura, astfel, proiectele în instituții sau unităţi de cercetare-dezvoltare din România. Directorul de proiect își va putea construi o echipă formată din cel puțin două poziții echivalent normă întreagă pentru cercetătorii post-doctoranzi și cel puțin două poziții…
21 de studenți din Turcia, Slovacia, Bulgaria și România vor participa la un training intensiv la Universitatea din Craiova și vor învăța despre cum se realizează un senzor de microparticule cu ajutorul microcontrolerelor. Acest tip de senzori este utilizat pentru monitorizarea calității aerului. Între 5 și 9 septembrie, 2022, la Universitatea din Craiova va fi organizată o școală de vară la Craiova, în cadrul proiectului Erasmus+ „Aplicarea unor tehnologii avansate în predare și cercetare, în domeniul poluării aerului”. Într-una dintre zilele școlii de vară studenții vor vizita Centrul Meteorologic Regional…
Încă o generație de Ucenici Electricieni intră în programul de educație profesională, alături de ceilalți 179 de colegi ai lor mai mari. Ca de fiecare dată, operatorul Distribuție Oltenia rămâne aproape de generația viitorului și marchează noi momente importante în programul Ucenic Electrician: Deschiderea anului școlar pentru aproximativ 300 de Ucenici Electricieni; VR-ul devine noua realitate a Ucenicilor Electricieni – primul tur virtual într-una din stațiile Distribuție Oltenia; Parteneri în business, dar și la școală, ADREM și Energobit susțin în continuare proiectul Ucenic Electrician și își extind angajamentul; Aproape 670…
Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea august-septembrie 2022) au fost afișate astăzi, 3 septembrie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat. În județul Dolj rata de promovare înregistrată după soluționarea contestațiilor, este 33,09% (în creștere cu 0,9%, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale – 33%. Astfel,după contestații, din totalul celor 735 de candidați prezenți au promovat 266 candidați (243 au promovat inițial). Au fost depuse 312 contestații: 92 de contestații la proba Ea) – Limba și literatura română 92 de contestații la proba…