Categorie Administratie

Se ridică mașinile fără stăpân de pe domeniul public

Primăria Municipiului Craiova anunţă că următoarele vehicule vor fi ridicate de pe domeniul public şi li se vor aplica prevederile Legii nr. 421/2002, modificată de Legea 97/2020 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului…

Modernizarea Aeroportului s-a votat la fața locului

Cea mai importantă etapă în dezvoltarea Aeroportului Internațional Craiova (AIC) se va materializa prin intermediul unui demers susținut din fonduri europene, cu o valoare totală de peste 97 milioane Euro, care prevede construirea unui nou terminal de pasageri, precum și…

Taxa Specială de Salubrizare – unde se poate plăti

Primăria Municipiului Craiova, prin intermediul Direcției Impozite și Taxe, reamintește craiovenilor că termenul de declarare/plată a taxei speciale de salubrizare stabilită prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 183/2021 este până la data de 30.08.2021. Astfel, reamintim proprietarilor de…

18 UAT-uri din Dolj incluse în procedura de licitație

18 comune din județul Dolj sunt incluse în procedura de licitație deschisă inițiată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică a proprietăților în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Lucrările de…

Coridorul Jiului, ecologizat cu bani europeni

Consiliul Județean (CJ) Dolj are un nou proiect aprobat pentru derulare din fonduri europene, un demers în valoare totală de peste 4 milioane de lei, al cărui principal obiectiv îl constituie refacerea habitatelor afectate de aruncarea necontrolată a deșeurilor în…