Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a vândut direct populației, până în prezent, 1.065.229 metri cubi lemn pentru foc, iar până la finalul anului va pune pe piață direct către persoanele fizice interesate alți peste 700.000 metri cubi. Astfel, până la finalul anului, Romsilva asigură furnizarea unui total de circa 1,7 milioane metri cubi lemn pentru foc din pădurile proprietatea publică a statului. În acest moment, în depozitele ocoalelor silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva se află un stoc de circa 250.000 metri cubi lemn pentru încălzirea…
Browsing: Administratie
Iubitorii de animale sunt invitați vineri, 15 octombrie octombrie 2021, între orele 10:00 și 18:00, la Adăpostul canin Craiova, pentru a adopta unul dintre cățeii cazați aici sau doar pentru a vizita centrul. Evenimentul face parte din campania “Adoptă Fericire”, derulată de SC Salubritate Craiova SRL. În cazul exemplarelor care au stat în adăpost mai mult de șapte zile și sunt sterilizate, actele de adopție vor fi întocmite pe loc, câinii putând fi preluați de noii lor stăpâni chiar de la adăpost, în baza actului de identitate și a declarației-angajament.…
Compania de Apă Oltenia S.A. a semnat, astăzi, 12 octombrie 2021, un nou contract de proiectare și execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”. Investițiile care se vor face în baza acestui contract, DJ – CL – 08, vizează lucrări de reabilitare a Gospodăriilor de Apă (GA) Bordei și Coțofenii din Dos, dar și reabilitarea drenului Gioroc și aducțiunii Ișalnița-Șimnic. La semnarea contractului a fost prezent și primarul localității Coțofenii din Dos, Ion Dina, care așteaptă…
SC Salubritate Craiova SRL demarează marți, 12 octombrie 2021, a treia campanie de deratizare pe domeniul public din acest an, care se va desfăşura într-un interval de 10 zile şi care are ca scop combaterea rozătoarelor (şoareci, şobolani). În zonele de acţiune, lucrătorii SC Salubritate Craiova SRL vor amplasa, în prima fază, afişe de avertizare a populaţiei şi, ulterior, în aceleaşi locaţii, staţii de intoxicare în care vor fi introduse produsele raticide Toxirat și Toxirat Forte, substanţe din grupa a treia de toxicitate, avizate de Ministerul Sănătăţii. Întreaga operaţiune va…
Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului a dispus, a preluarea mandatului, efectuarea unui audit la nivelul cluburilor subordonate MTS. Principala concluzie, pornind de la documentele și datele analizate, este că sportul românesc nu știe sau nu este obișnuit să lucreze strategic, planificat. În aceste condiții nici nu ne putem aștepta la rezultate. Se lucrează dezorganizat, în cele mai multe dintre cazuri, lipsesc specialiștii, lipsesc tinerii care să injecteze cu energie sistemul, lipsesc caietele și planurile de antrenament, nu există o preocupare susținută pentru a atrage copiii către sport, resursele nu…
Iridex Group Salubrizare începe o campanie amplă de ridicare gratuită a deșeurilor voluminoase, în Craiova. Perioada de desfășurare este 11 octombrie-20 decembrie 2021. Locuitorii vor putea scoate deșeurile voluminoase pe baza programului de colectare pe cartiere, ce poate fi găsit pe Facebook Iridex Group Salubrizare și pe www.iridexsalubrizare.ro. CE SE POATE PREDA în cadrul acestei campanii: – mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative, mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, covoare, carpete, canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, saltele, oale, perdele, draperii, dulapuri de baie, lustre, tablouri, obiecte…
Încep lucrările de cadastru general în comunele Maglavit și Poiana Mare din județul Dolj. Reprezentanții Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj participă miercuri, 06.10.2021, la prima întâlnire din cadrul campaniei de informare a cetățenilor. Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților din cele două comune sunt gratuite pentru cetățeni, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020. Tot începând de miercuri, vor fi eliberate peste 11.000 de cărți funciare, după finalizarea lucrărilor la nivel de sector cadastral în 14 unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) din…
În această dimineață au început lucrările de decopertare a gazonului hibrid de pe Arena Ion Oblemenco. Noua suprafață de joc va fi compusă din 8000 mp de gazon hibrid (decopertarea se va efectua la o adâncime de 3-4 cm în vederea extragerii în totalitate a mochetei hibride) și 2000 mp de gazon 100 % artificial. Acest tip de gazon se va monta pe marginea suprafeței. Decopertarea se va efectua la o adâncime de 3-4 cm în vederea extragerii în totalitate a vegetației. Lucrările de schimbare a gazonului sunt finantate din…
Doresc să adresez, în numele Consiliului Județean Dolj, sincere urări de succes unuia dintre cei mai importanți parteneri ai instituției noastre – mediul universitar, pentru care data de 1 octombrie marchează începutul unui nou an de învățământ. Un eveniment care altădată ne reunea, în număr mare, în aulele universităților craiovene reflectă astăzi contextul dificil pe care îl traversăm. Cunoaștem faptul că pandemia vă pune și pe dumneavoastră, profesori și studenți, în fața unor noi provocări, care cer eforturi suplimentare. Cu atât mai mult vreau să vă asigur de susținerea noastră…
Modalitatea în care cetățenii pot solicita, obține sau depune documente care vizează cele mai importante servicii oferite de Consiliul Județean (CJ) Dolj a fost simplificată și eficientizată prin implementarea unui amplu proiect de digitalizare, astfel încât aceste operațiuni pot fi efectuate online, mult mai rapid și fără a implica deplasarea la sediul instituției. Demersul a inclus și crearea unei platforme electronice prin intermediul căreia toți cei interesați pot formula propuneri de investiții publice în anumite domenii sau își pot exprima opinia, votând inițiativele deja prezentate pe pagina web dedicată. De…