Browsing: Administratie

Consiliul Concurenței a declanșat o anchetă sectorială cu privire la exercitarea, administrarea și utilizarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe acestora. Astfel, autoritatea de concurență va analiza modul în care România a aderat la dispozițiile europene privind drepturile de autor și felul în care legislația a fost armonizată. Totodată, se va analiza atât modalitatea de reprezentare și gestionare a drepturilor de autor și a drepturilor conexe în contextul digital, cât și derularea relației comerciale între organismele de gestiune colectivă, care administrează drepturile încredințate, și utilizatorii operelor protejate. Necesitatea protejării…

Primăria Craiova a deblocat situația de la Colegiul Carol I și a emis luni, 5 decembrie, autorizația de construire pentru lucrările de reabilitare a clădirii. Văzând că durata de obținere a avizelor necesare emiterii autorizației de construire s-a prelungit nepermis de mult, primarul Lia-Olguța Vasilescu a convocat o comisie de analiză formată din reprezentanți ai ISU Oltenia, CNI, Comisiei Naționale a Monumentelor de For Public și ai proiectantului, pentru a se debloca situația. “S-a făcut ping-pong timp de mai bine de un an și jumătate între ISU și Comisia Națională…

Șase oferte au fost depuse pentru proiectarea și execuția Tronsonului 4 al Autostrăzii Sibiu-Fagăraș! „Constructori și proiectanți din România, Turcia, Georgia și Ucraina au înaintat oferte pentru Tronsonul de 16,26 km dintre Sâmbăta de Sus, Municipiul Făgăraș și Drumul de legătură cu DN1! Antreprenorii care vor câștiga contractul de 1,16 mld. de lei vor avea la dispoziție maximum 48 de luni (12 luni proiectare, 36 de luni execuție) pentru finalizarea lucrărilor”, a anunțat ministrul Transporturilor cu puțin timp în urmă. Autostrada Sibiu – Făgăraș (68 km), a cărei construcție urmează…

Aproape 16.000 de imobile din 15 comune din județul Dolj au fost înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților au fost finanțate atât din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj, cât și din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR). Cele 15.803 de noi cărți funciare au fost deschise pentru comunele Catane – 247 de imobile,…

Peste 30 de mii de pomi de Crăciun sunt oferiți spre vânzare de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin unitățile sale teritoriale, pentru sezonul sărbătorilor de iarnă. Din cei 30.594 de pomi de Crăciun puși pe piață prin intermediul ocoalelor silvice de stat, 21.814 bucăți, adică aproape 75%, sunt produși în pepinierele silvice ale Romsilva, în cadrul unor culturi specializate, iar 8.780 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă. Majoritatea pomilor de Crăciun oferiți spre vânzare…

Lucrările de reparații și de reabilitare la clădirea Secției de Radioterapie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova au fost finalizate, intervențiile fiind susținute financiar din bugetul propriu al Consiliului Județean (CJ) Dolj pentru anul curent cu suma totală de 500.000 de lei. „Un nou demers finanțat de instituția noastră și destinat îmbunătățirii condițiilor pentru desfășurarea actului medical s-a încheiat cu succes la cea mai mare unitate spitalicească din regiune. Corpul de clădire ce cuprinde trei cabinete medicale și spațiile în care pacienții oncologici sunt consultați și pregătiți…

Circa 3,5 milioane de puieți forestieri vor fi plantați de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva în campania de împăduriri de toamnă, în cadrul căreia vor fi regenerate 2.727 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 1.640 de hectare prin regenerări naturale și 1.087 hectare prin regenerări artificiale, adică prin lucrări de împăduriri. De asemenea, în campania de împăduriri de toamnă vor fi realizate lucrări de completări pe 202 hectare și de refacere a plantațiilor afectate de calamități pe 149 de hectare. Șantierele pe care se execută lucrările…

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu au prezentat, astăzi, în cadrul ședinței de lucru cu primarii doljeni, clarificările ce se impun privind implementarea criteriilor pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 714/2022. În cadrul ședinței edililor locali le-au fost prezentate principalele aspecte ale H.G nr. 714/2022, potrivit căreia sistemele individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate, pot fi autorizate numai acolo unde instalarea unei rețele publice de canalizare nu se justifică…

A început distribuirea către unitățile administrativ teritoriale a tranșei de pachete alimentare oferite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD). Pachetele vor ajunge la aproximativ 47.000 de beneficiari din Dolj, categoriile eligibile conform O.U.G. nr.84/21.05.2020 fiind următoarele: Familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat; Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei; Persoane sau familii aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente sau în alte situații asemănătoare…

„Trei sectoare ale viitorului Drum de mare viteză Filiași-Lugoj au, de astăzi, câștigător desemnat!”, a anunțat, cu puțin timp în urmă, Sorin Grindeanu. Acesta mai precizează ca este vorba despre o asociere de proiectanți români și italieni, Asocierea IRIMAT CONS SRL (lider de asociere) – STUDIO CORONA SRL CIVIL ENGINEERING – INFRANOVA SOLUTII TEHNICE IN CONSTRUCTII SRL, și ar trebui să fie gata în aproximativ doi ani. 1. Contractul pentru Sectorul Filiași- Drobeta Turnu Severin Valoare: 19,912 milioane de lei (fără TVA) Termen: 20 de luni de la semnare (din…

1 44 45 46 47 48 187

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !