Browsing: Administratie

Lucrarea de decolmatare a pârâului Craiovița, efectuată de către Administrația Bazinală de Apă Jiu – Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, în parteneriat cu Primăria Craiova s-a realizat, până în prezent, pe o lungime de aproximativ 1800 m, pe ambele maluri. Pârâul Craiovița asigură scurgerea apelor provenite din ploi către râul Jiu și urmează a fi decolmatat până la Popoveni, în zona casetată. De când a început lucrarea de curățare a canalului colector, au fost colectate mii de tone de deșeuri de tot felul.Tot ce s-a excavat a fost dus…

Consiliul Județean (CJ) Dolj a obținut fonduri nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru implementarea unui demers cu valoarea totală de aproape 25 de milioane de euro, al cărui principal obiectiv îl constituie construirea și echiparea unui campus profesional integrat, liceal și universitar. Contractul de finanțare a proiectului a fost semnat de președintele Consiliului Județean, Cosmin Vasile, miercuri după-amiază, la sediul Ministerului Educației. „Unul dintre cele 16 campusuri școlare pentru învățământ dual din România va fi construit la Craiova, cu fonduri europene atrase de Consiliul Județean Dolj.…

Peste 9.000 de imobile din comuna Amărăștii de Jos, județul Dolj, au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor de cadastru, desfășurate în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) și finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, vor fi afișate joi, 05 octombrie 2023, atât la sediul primăriei comunei Amărăștii de Jos, cât și pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Persoanele interesate au la dispoziție 60 de zile calendaristice pentru a depune contestații sau cereri de…

Primăria Municipiului Craiova anunţă că va continua acțiunile de ridicare a autoturismelor abandonate pe domeniul public, aflate într-o stare avansată de degradare. Campania de ridicare a mașinilor care prezintă elemente ce pot duce la concluzia că ar putea fi abandonate sau fără stăpân se desfășoară în baza Legii nr. 421/2002, modificată de Legea 97/2020 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. Astfel, în perioada următoare de pe raza Municipiului Craiova vor fi ridicate următoarele autoturisme:…

NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, a inaugurat Bulevardul Râului (tronsonul Calea Severinului – strada Brestei), cea mai nouă arteră din municipiul Craiova. Bulevardul, construit în urma unei investiții totale de peste 10 milioane de euro, a fost donat Primăriei Municipiului Craiova și predat oficial, astăzi, în urma ceremoniei de inaugurare. Artera are două benzi pe fiecare sens și a fost construită pentru a facilita traficul în zona Promenada Craiova, cel mai nou și modern centru comercial din oraș,…

„DRDP Craiova a demarat procedura de achizitie publica pentru Servicii de elaborare Proiect Tehnic de Execuție, Asistență Tehnică din partea proiectantului și Execuție Lucrări, pentru Protecția versanților de pe DN7, între km 198+200-207+000, km 216+000-219+000, km 224-227+300 și km 228+000-233+200. Valoarea estimată a procedurii de achiziție publică este de peste 75.000.000 lei, inclusiv TVA. Durata de implementare a proiectului este împărțită astfel: – 4 luni servicii de elaborare Proiect Tehnic de Executie; – 36luni durata de execuție lucrări la care se adaugă minim 60 luni reprezentând perioada de garanție de…

Obiectivul principal al Planurilor de Management al Riscului la Inundații realizate în cadrul proiectului RO-FLOODS, îl reprezintă diminuarea consecințelor negative ale inundațiilor pentru sănătatea umană, activitatea economică, mediu și patrimoniul cultural, având în vedere toate aspectele managementului riscului la inundații, cu accent pe prevenire, protecție, pregătire, refacere și evaluare. Resursele totale de apă de suprafața din bazinul hidrografic Jiu (fără fluviul Dunărea) însumează cca 3515 mil.mc/an, din care resursele utilizabile sunt cca. 2231,33 mil.mc/an. Acestea reprezintă cca. 63,48% din totalul resurselor și sunt formate, în principal, de râul Jiu și afluenții…

CNAIR a desemnat astăzi câștigătorul pentru proiectarea și execuția tronsonului 1, Boița- Avrig- Mârșa (DJ105G) în lungime de 14,25 km. Constructorul turc are la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor. Valoarea contractului finanțat din Programul Transport este de 1,89 miliarde lei fără TVA. În cadrul acestui contract, Antreprenorul va trebui să construiască 6 viaducte și 17 poduri- printre care un viaduct în lungime de 911 m, de o complexitate tehnică ridicată. Mai exact: Viaductul Nod Boița pe breteaua 3 peste DN 7, breteaua 1…

„Am demarat procedurile de achiziție publică pentru elaborarea studiului de fezabilitate în vederea modernizării DN 66A, tronsonul cuprins între DN 67D și Barajul Iovanu din zona localității Cerna Sat. După semnarea contractului cu firma câștigătoare în urma licitației, aceasta va avea termen de 4 luni pentru finalizarea studiului. Acest obiectiv a fost introdus în Lista obiectelor de investiții finanțate de la Bugetul de stat iar termenul de depunere a ofertelor este 10.10.2023. Tronsonul de drum cuprins între Cerna Sat și Câmpul lui Neag, se suprapune cu zona de protecție a…

La sfârșitul lunii iulie 2023, rata șomajului înregistrat la nivelul judeţului Dolj a fost de 7,27 % corespunzătoare unui număr total de şomeri de 16.361 , din care 7.313 femei. Din totalul de 16.361 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dolj, 1.268 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 15.093 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 13.855 șomeri provin din mediul rural și 2.506 sunt din mediul urban. Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel: Grupa de vârstă Stoc la iulie 2023 Total 16.361 <…

1 27 28 29 30 31 187

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !