Browsing: Administratie

Un nou serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor a fost inaugurat, azi, în județ. Acesta își va începe activitatea vineri, în Giubega, reușita fiind posibilă prin eforturile comune ale primăriei localității și ale direcției de specialitate din subordinea Consiliului Județean Dolj. „Ne bucurăm că putem vorbi despre o nouă etapă parcursă cu succes în strategia pe care o urmărim în mod consecvent și prin care ne-am propus să aducem aceste servicii absolut necesare cât mai aproape de comunitățile locale, din respect pentru cetățean și din dorința de a-i…

Garda Nationala de Mediu a efectuat, în perioada 15.02.2018-15.03.2018, 14 controale la agenti economici, persoane fizice si juridice care desfasoara activitati de dezmembrari auto, precum si în zone în care au fost constatate abandonari de deseuri. Au fost aplicate o amenda de 5000 lei si suspendarea activitatii si o amenda de 20.000 lei pentru abandonare de deseuri. Verificarile au vizat zonele: Drumul Apelor, cartier Izvorul Rece, Parcul Cornitoiu, Balta Craiovita, Aleea III Bariera Vilcii, Drumul Industriilor etc., în care au fost constatate depozitari necontrolate de deseuri. Pe terenul apartinind SC…

Derularea Programelor Nationale de Sanatate in Serviciile de sănătate din judeţul Dolj, în structura lor actuală, pot asigura ameliorarea stării de sănătate a populaţiei judeţului mai ales prin derularea de Programe de sănătate, centrate pe principalele probleme. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv specialiştii D.S.P. Dolj împreună cu unităţile sanitare din subordine şi cabinetele medicale au derulat activităţi în cadrul Programelor Naţionale de Sănătate, din care cele mai importante au fost : Programele Naţionale privind bolile transmisibile Programul Naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă Programe Naţionale…

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Dolj a organizat, în perioada 1 martie– 15 mai 2018, Campania de depunere a Cererilor unice de plată. În Campania 2018, completarea declaraţiei de suprafaţă s-a realizat electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online s-a făcut în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic. Același principiu s-a aplicat și…

Viceprim-ministrul Viorel Ștefans-a întâlnit, astăzi, la Bruxelles, cu Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă. La discuții a mai participat şi președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. În cadrul întâlnirii, au fost abordate aspecte legate de consolidarea dialogului cu Comisia Europeană în domeniul concurenței. Vicepremierul Viorel Ștefan s-a referit la implicațiile deciziei Comisiei Europene din 7 mai 2018 privind autorizarea condiționată a achiziției companiei Ilva de către Arcelor Mittal și a reiterat, în acest context, atenția deosebită pe care guvernul român o acordă situației Combinatului Sidex de la Galați. A subliniat, în…

Primarul Municipiului Craiova, însoțit de viceprimarul Stelian Bărăgan, împreună cu directori din instituție au fost alături astăzi, 18 mai 2018, la aniversarea a două dintre cele mai importante instituții de învățământ preuniversitar din România: Colegiul Național Elena Cuza și Colegiul Național Carol I. Cu această ocazie, Mihail Genoiu – primarul Municipiului Craiova, le-a transmis un mesaj elevilor și dascălilor prezenți la sărbătoare. “Craiova este printre puținele municipii din țară care se poate mândri cu mai multe instituții prestigioase de învățământ, a căror existență a depășit demult centenarul. Iar Colegiul Elena…

Primăria Municipiului Craiova anunţă că: – în vederea executării lucrărilor de reparaţii ale sistemului rutier pe strada Pelendava, se va restricţionacirculaţia rutieră după cum urmează: -începând cu data de 19.05.2018, ora 06.00, până în data de 20.05.2018, ora 24.00, se va închide circulaţia rutieră pe str. Pelendava. În situaţia în care autovehiculele staţionate în zona restricţionată sau în parcările adiacente acestei zone obstrucţionează buna desfăşurare a evenimentului, aceste autovehicule vor fi ridicate şi relocate pe amplasamente din zonele aflate în imediata apropiere. – pentru desfăşurarea celei de a IV-a ediţii…

Fermierii doljeni sunt așteptați la sediul centrului județean sau la centrele locale APIA pentru a depune cererile unice de plată pentru anul 2018. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Dolj reamintește că termenul limită de depunere a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2018 este data de 15 mai 2018. Astfel, pentru a asigura continuitatea procesului de primire a cererilor unice de plată aferente Campaniei 2018, Centrul judeţen Dolj și centrele locale din subordine vor avea PROGRAM PRELUNGIT marți, 15 mai până la ora 24:00.…

Peste 12.650 de cărți funciare vor fi eliberate gratuit până în luna august 2019 pentru proprietarii terenurilor agricole din comuna BRĂDEȘTI, județul Dolj, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF) – ETAPA 1, Lot 2 – Servicii de înregistrare sistematica în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor. Luni, în comuna Brădești a avut loc deschiderea oficială a începerii lucrărilor de cadastru general din cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF) – ETAPA 1, pentru această unitate administrativ teritorială. La eveniment au participat…

Guvernul a adoptat, astăzi, proiectul de lege privind Strategia de Dezvoltare a României până în anul 2040, care va cuprinde obiectivele propuse a fi realizate pe termen lung, liniile directoare cu privire la dezvoltarea economico-socială şi setul de politici publice strategice ce ar trebui implementate. Strategia „România 2040” se va elabora prin consens naţional şi va cuprinde scenarii şi politici publice alternative pentru atingerea obiectivelor asumate. De asemenea, Strategia se va realiza în concordanță cu strategiile şi direcțiile de dezvoltare pe termen mediu şi lung asumate la nivelul Uniunii Europene.…

1 125 126 127 128 129 187

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !