Author ES TV

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 31 octombrie, lansarea volumelor „Iubirea ca o simfonie” și „Poeme de lumină”, autor Rodica Nicoleta Ion. Evenimentul va avea loc in sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 15.00, în prezența invitaților: Marius Coge, Isabela Ivan, Liliana Mihaela Rădulescu, Ion Răduț, Liliana Rogojinaru, Radu Florea, Gheorghița Cosma, Cornelia Georgescu, Constantina Dumitrescu. Mircea Suchici, violoncelist, Eliza și Ema, chitară, vor oferi un intermezzo muzical celor prezenți la eveniment.

Ford Otosan Craiova a primit astăzi vizita Ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, cu ocazia căreia compania a marcat inaugurarea unei noi linii de asamblare a bateriilor, destinată să sprijine producția viitoare de vehicule electrice. Așa cum a fost anunțat anterior, Ford Otosan Craiova va începe în acest an producția versiunilor electrice ale modelelor Ford Transit Courier, Ford Tourneo Courier, precum și Puma Gen-E, ca parte a investiției de 490 milioane de euro anunțate în 2022, când Ford Otosan a preluat uzina din Craiova. „Ford Otosan Craiova este una…

Sondaj derulat în cadrul proiectului Rămâi aproape de copilul tău, implementat de Organizația Salvați Copiii, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni – Puțin peste trei sferturi (77,5%) dintre respondenții la sondajul realizat de Salvați Copiii în rândul părinților din străinătate ai căror copii rămași în România în grija rudelor sunt incluși în programul de suport al organizației consideră că menținerea legăturii emoționale cu copilul/copiii din România reprezintă principala provocare pe care o întâmpină ca părinte aflat la muncă peste hotare. Pe locul doi sunt indicate problemele de integrare culturală…

Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă a făcut public numărul oficial de șomeri înregistrați în bazele instituției. Este vorba despre 18.707 persoane dintre care 8.544 sunt femei. Acestora li se adaugă cei care au ieșit din bazele de date. Oricum, cifra este una îngrijorătoare și ar trebui să le dea de gândit proaspeților aleși locali. Din totalul de 18.707 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dolj, 1.807 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, iar 16.900 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 16.244 șomeri provin din mediul…

Îți place să gătești? Folosești des aragazul și cuptorul? Iată câteva măsuri de siguranță care te pot ajuta să previi riscul de incendiu în bucătărie: Nu lăsa mâncarea nesupravegheată! Chiar și câteva minute de neatenție pot duce la incendii. Rămâi în apropierea aragazului sau cuptorului atunci când gătești. Fii atent la uleiul încins! Uleiurile pot lua foc foarte repede la temperaturi înalte. Dacă un vas cu ulei ia foc, NU folosi apă pentru a-l stinge! Acoperă-l cu un capac, un prosop ud sau o pătură de incendiu. Curăță grăsimea depusă!…

INAQ Consulting aduce IFS Roadshow 2024 la Craiova pe 4 noiembrie – Eveniment dedicat comunității locale de afaceri FMCG și retail INAQ Consulting – IFS Training Center in Romania cu o prezenta de aproape 25 de ani in piața serviciilor de instruire, consultanta și audit procese, produse, servicii și sisteme de management este lider în consultanța pentru sisteme de management al calității și siguranței alimentare, organizează în Craiova o sesiune a IFS Roadshow 2024. Evenimentul, care va avea loc pe 4 noiembrie, la Hotel Ramada Plaza, este dedicat firmelor mici și…

„Quantum Communication Technologies” este un eveniment dedicat celor mai recente inovații și tendințe din domeniul tehnologiilor de comunicație cuantică. Workshop-ul este organizat de Universitatea din Craiova și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București în cadrul proiectului “Romanian National Quantum Communication Infrastructure”, proiect prin care se va realiza cea mai mare infrastructură de comunicații cuantice din Europa. Deschiderea lucrărilor workshop-ului va avea loc la data de 31 octombrie 2024, ora 10:00, în Aula “Mihai I” a Universității din Craiova (str. A.I. Cuza, nr. 13). Peste 100 de specialiști din…

Filarmonica „Oltenia” Craiova invită publicul meloman la concertul simfonic din Roots Season, care va avea loc vineri, 1 noiembrie, de la ora 19:00. La pupitrul orchestrei simfonice se va afla reputatul dirijor Constantin Grigore, iar solista serii va fi talentata violonistă Alexandra Conunova din Republica Moldova, câștigătoare a numeroase competiții internaționale prestigioase, inclusiv Joseph Joachim Violin Competition din Hanovra. Programul serii include două lucrări de referință: Simfonia nr. 29 în La major de Wolfgang Amadeus Mozart, o lucrare ce încântă prin eleganța și vioiciunea sa, și Concertul nr. 1 în Sol…

Clubul Universitatea Craiova a lansat, luni, o superofertă destinată fanilor. Astfel, după cum anunță organizatorii, „Pentru prima dată în istoria clubului, îți oferim o reducere de 40% la pachetul special pentru ultimele 4 meciuri din acest an. Doar 2000 de pachete sunt disponibile, iar această ofertă unică este valabilă timp de 3 zile. În plus, primii 2000 de cumpărători vor fi înscriși automat într-o tombolă pentru 6 experiențe de neuitat: Devino Ambasadorul Meciului – dă lovitura de start la un meci oficial și trece-ți numele în istoria clubului! Oferă-i copilului…

Muzeul de Artă Craiova vă invită joi, 31 octombrie 2024, ora 17:00, la vernisajul expoziției „Pictură și carte obiect” a artistei Anca Seel Constantin. Expoziția, organizată în colaborare cu Muzeul Cărții și Exilului Romanesc, va cuprinde peste 30 de lucrări executate în ultimii ani de creație și va fi găzduită în Sala Oglinzilor din Palatul Jean Mihail, în perioada 31 octombrie – 30 noiembrie 2024. Anca Seel Constantin este absolventă a Institutului de Arte Plastice din București, promoția 1985, apoi licențiată a Universității Neuchâtel Elveția, specializarea Limba și literatura franceză.…

1 74 75 76 77 78 1.179

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !