Conf. Univ. Dr. Ebru Fatma Fındık, cadru didactic la Departamentul de Istoria Artei al Universității Hatay Mustafa Kemal, a oferit informații despre lucrările de excavare de la biserică și a declarat că „în cadrul proiectului Moștenire pentru viitor al Ministerului Culturii și Turismului din Turcia, lucrăm în interiorul structurii de 20 de metri lungime amplasată pe două etaje și care mărginește curtea bisericii pe partea de sud.” Conf. Univ. Dr. Ebru Fatma Fındık a continuat: „În timpul forajului din interiorul structurii, am descoperit un sarcofag surpriză. Acest exemplar, parte a…
Author ES TV
După 14 ani dedicați tinerilor din România, Asociația BookLand a organizat la finalul lunii noiembrie ’24 prima ediție a Galei BookLand, un eveniment care a împletit armonios arta, caritatea și excelența în educație, prin acordarea celor mai mari 3 burse educaționale oferite vreodată în România. Evenimentul a fost găzduit de Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București (Sala Studio) și a prilejuit și celebrarea proiectelor cu real impact pe care BookLand le-a derulat în mediul rural, acolo unde asociația a renovat & modernizat 80 de școli și grădinițe în numai 4 ani, și unde acum construiește primul…
Muzeul Cărții Exilul românesc organizează miercuri, 11 decembrie 2024, începând cu ora 15, evenimentul cultural „Exilul Românesc. Dialoguri și Perspective”. Prima secțiune este dedicată scriitorului Ilie Constantin și se va desfășura în holul expozițional, în prezența soției scriitorului, Mihaela Constantin, și a invitatului Ionuț Botoroagă, actor. În cadrul acestei prime secțiuni, intitulată „În dialog cu Mihaela Constantin: Ilie Constantin, un scriitor exilat atipic, reflecții despre opera”, soția scriitorului, doamna Mihaela Constantin, va purta un dialog cu Cristina Gelep, asistent de cercetare științifică la Muzeul Cărții și Exilului Românesc, despre importanța…
În sezonul sărbătorilor de iarnă, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin unitățile sale teritoriale, oferă la vânzare 18.547 de pomi de Crăciun. Dintre aceștia, 13.902 sunt din specia brad, iar alți 4.645 sunt din specia molid sau alte specii de rășinoase. Majoritatea pomilor de Crăciun provin din culturi specializate, din pepinierele silvice ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, un număr mai mic fiind recoltați din suprafețele de fond forestier regenerate natural, care au o densitate foarte mare. Direcțiile și ocoalele silvice din cadrul Romsilva vor onora, cu prioritate,…
Teatrul pentru copii și tineret Colibri îl primește la Craiova pe Moș Nicolae cu povești pe scenă, dar și la Târgul de Crăciun. Vineri, 06 decembrie 2024, la ora 18:00 ne revedem în Piața Frații Buzești cu actorii: Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Emanuel Popescu, care ne vor răsfăța cu „Jocuri magice“ , un spectacol în regia lui Titus Jukov, cu scenografia semnată de Vladimir Cantor. Sâmbătă, 07 decembrie 2024, la ora 18:00 ne așteaptă la Teatrul Colibri „Aladin“ într-un spectacol reinterpretare în versuri de Andreea Radu, cu regia și muzica originală semnate de Apostolache…
Fundația „Cuvântul care Zidește”, în colaborare cu Sectorul Învățământ și Sectorul Cultural ale Arhiepiscopiei Craiovei organizează luni, 9 decembrie 2024, începând cu ora 12.00, Festivalul – concurs de colinde și tradiții „Glas de Înger”, ediția XXIII-a. Evenimentul se va desfășura la Colegiul Național Economic “Gheorghe Chițu” din Craiova (strada Brestei, nr. 10). În deschiderea evenimentului va fi susținut un program de dansuri populare – Ansamblul „Crizantema” al Colegiului Național Economic „Gheorghe Chițu” Craiova, Coordonatori: Prof. Crețan Simona, Prof. Iftimov Dumitru – director, Prof. Iftimov Daniela – director adjunct. Festivalul – concurs va avea 3…
Opera Română Craiova îi invită pe iubitorii muzicii la premiera operetei „Văduva Veselă” de Franz Lehár. Povestea de dragoste cu personaje carismatice, umor fin și o muzică fermecătoare, care a devenit una dintre cele mai iubite operete din istoria muzicii și care se bucură de un succes imens în toate teatrele lirice din lume, revine în fața spectatorilor craioveni. Spectacolul regizat de Arabela Tănase, cu o scenografie de Răsvan Drăgănescu și coregrafia de Erna Marin, va fi prezentat publicului joi, 5 decembrie 2024, și luni, 9 decembrie 2024, începând cu…
In contextul specificului lunii decembrie, Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala, prin AJPIS Dolj, apreciaza ca este necesara o ajustare a calendarului de plata a drepturilor de asistenta sociala asigurate din bugetul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale. Astfel, AJPIS Dolj va informeaza ca in data de 06.12.2024 in conturile bancare ale beneficiarilor si ulterior pe mandat postal, vor fi platite urmatoarele beneficii: alocația de stat pentru copii/ indemnizația pentru creșterea copilului/ stimulentul de inserție/indemnizatia lunara de acomodare in vederea adoptiei si indemnizatia de sprijin pentru familia adoptatoare. La nivelul…
Festivalul Internațional „Craiova Muzicală” – ediția 51, de la Filarmonica „Oltenia”, continuă vineri, 6 decembrie 2024, de la ora 19:00, cu un concert vocal-simfonic, Clasicul Desăvârșit, avându-l ca dirijor pe Maximilian Haberstock (Germania). Soliștii invitați sunt soprana Daria Guți, tenorul Adelin Ilca și baritonul Horațiu Coman. În program: Joseph Haydn: Te Deum în Do major Franz Schubert: Missa nr. 2 în Sol major Wolfgang Amadeus Mozart: Simfonia nr. 41 în Do major, „Jupiter” Evenimentul reunește Orchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova – maestru de cor Bogdan Botezatu. Maximilian Haberstock: un tânăr dirijor,…
Teatrul pentru copii și tineret Colibri – Secția Folclor „Maria Tănase“ prezintă miercuri, 18 decembrie 2024, ora 18:30, spectacolul „Vă colindăm de Crăciun“. Alături de orchestră, soliștii: Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Aneta Şişu, Manuela Motocu, Liviu Dică, Cristian Bănăţeanu, Luiza Turcu, Alex Golfin și cursanții Atelierului de folclor vă invită la un spectacol care să vă amintească de atmosfera sărbătorilor de iarnă, de copilărie și de tradiții. Spectacolul va fi prezentat de interpretul de muzică populară Alexandru Lilea. Conducerea muzicală va…