Author ES TV

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la prezentarea noului proiect de dezvoltare a infrastructurii Portului Militar Constanța, care va fi realizat prin colaborarea dintre cele două ministere. Planurile, care au fost prezentate de șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, includ construcția și amenajarea unui nou cheu militar în zona digului de sud al portului Constanța. Proiectul, care presupune transferul unei suprafețe din administrarea Ministerului Transporturilor în cea a MApN, va asigura o…

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost folosite aparatele radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. „În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat 114 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei, 41 dintre sancțiuni fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză. Au fost scoși din trafic,…

Reprezentanții IMM-urilor s-au întâlnit, luni, cu Președintele Interimar, Ilie Bolojan. Principalul punct de discuție s-a axat pe importanța strategică a IMM-urilor în ecosistemul economic al României și modul în care politicile publice reprezintă și protejează antreprenorii și angajații lor. Am discutat despre reforma administrativă, o prioritate pentru mediul de afaceri și pentru întreaga societate, reforma care va contribui decisiv la reducerea birocrației și simplificarea procedurilor administrative pentru IMM-uri și pentru populație. Un alt subiect pe care l-am abordat a fost implicarea activă a Președintelui în diplomația economică, în vederea promovării intereselor…

Începând cu data de 3 martie 2025, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 375 de ani de la nașterea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul. Caracteristicile monedei din aur cu tema 375 de ani de la nașterea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul sunt următoarele: Metal aur Valoare nominală 100 lei Titlu 900‰ Formă rotundă Diametru 21 mm Greutate 6,452 g Cant zimțat Calitate proof Aversul monedei prezintă un detaliu al ușii de la intrarea în biserica mănăstirii Antim, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, anul de emisiune „2025”…

Organizația Salvați Copiii România a dotat 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural, situate în 28 de județe. Investiția de 1 milion de euro face parte din programul „Primul pas spre sănătate” și contribuie la reducerea ratei mortalității infantile. Astfel: – 12.000 de mame și femei însărcinate din zonele rurale defavorizate beneficiază de acces la servicii medicale primare îmbunătățite. – 14.000 de copii cu vârsta de până la 3 ani din aceste comunități au acces la servicii de sănătate timpurie. În cele două ediții, programul a ajuns în…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” alături de Editura Cristian Plusart, organizează vineri, 7 martie 2025, lansarea volumului „Realitatea esențială”, autor Dragoș-Florinel Marogel. Evenimentul va avea loc in sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 17.00, în prezența invitaților: prof. Maria Tudorache și Cristian Dumitru, director al Editurii Cristian Plusart. Moderator al evenimentului este doamna Anca Dumitru. „Apelând la judecăți ce țin de logică, experiment, mărturie istorică și, nu în cele din urmă, de adevăr științific, în Realitatea esențială Dragoș-Florinel Marogel își propune să găsească un răspuns la o întrebare…

Muzeul de Artă Craiova vă invită vineri, 7 martie 2025, ora 17:00, la vernisajul expoziției artistului ION ANGHEL – AGORAFOBIA, curatoriată de muzeograful Lucian Rogneanu. Agorafobia este prima expoziție personală semnată Ion Anghel la Muzeul de Artă Craiova și prezintă o selecție de aproximativ treizeci de lucrări de dată recentă. Despre ideea de la care a pornit acest proiect, aflăm mai multe detalii chiar de la autor: „Recentul ciclu de lucrări, denumit Agorafobia, s-a născut ca reacție la îngrijorările venite din partea atitudinii unui segment social, care își construiește viața apelând la…

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei județene pentru ocuparea forţei de muncă beneficiază de stimulente financiare prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Stimularea mobilității forței de muncă 1.Prima de încadrare – prevăzută de art.74 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă se va acorda, lunar, pentru o perioadă de 12 luni, șomerilor înregistrați care se angajează într-o localitate…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner Craiova organizează marți, 4 martie, ora 16:00 un atelier de „Media Literacy și Siguranță pe Internet”. La eveniment vor participa elevii clasei a IX-a de la Colegiul Național „Frații Buzești”, coordonați de profesor: Eleni Constantinescu. Atelierele vor fi susținute de Narcisa Duncă, jurnalist, reporter și realizator la Televiziunea Tele „U” Craiova. Programul este susținut din grantul anual American Corner Craiova, oferit de Departamentul de Stat al SUA. Obiectivul acestui program este de a conștientiza pericolele pe care le…

Abonamente la jumătate de preț până pe 30 martie Aventura comunitară Holzstock Indie Festival, probabil singurul festival de muzică din România desfășurat în grădina unei biserici fortificate, ajunge în 2025 la a 11-a ediție. Între 22 și 24 august, biserica din Hosman va deveni din nou gazda unei comunități vibrante, prietenoase, deschise și autentice, căutând nu doar să creeze o oază de diversitate, creativitate și muzică pentru întreaga familie, ci și să promoveze conservarea și valorificarea patrimoniului din împrejurimile Sibiului. Holzstock Indie Festival anunță scoaterea în vânzare a unui număr…

1 42 43 44 45 46 1.184

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !