Author ES TV

„Tribunele de la Velodrom, dotate săptămâna trecută cu scaune noi, au fost deja vandalizate! Așa înțeleg unii cetățeni să se comporte “civilizat”!”. Anunțul a fost făcut de către viceprimarul Craiovei, Aurelia Filip, printr-o postare pe pagina proprie de socializare. Reprezentanții Biroului Imagine din cadrul Primăriei Craiova au anunțat că în zonă ar exista camere de supraveghere însă, în zona tribunelor, nu. „Există camere video în vecinătatea Velodromului, dar niciuna nu monitorizează partea de velodrom unde sunt amplasate tribunele. Urmează ca și această zonă să poată fi urmărită pe camerele video,…

Continuă acțiunile administrației locale referitoare la ridicarea autoturismelor abandonate pe domeniul public. Astfel, încă două autoturisme au fost identificate și urmează a fi ridicate. De asemenea, pentru 19 autoturisme s-a luat decizia valorificării din cauză ca nu au fost revendicate de către proprietari. Vor fi ridicate: Autoturism marca Daewoo Cielo, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.07.RIR, situat pe str. Pașcani, bl. B. 30; Autoturism marca Volkswagen, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.32.MUN, situat pe bld. Decebal, 44. Totodată, pentru următoarele vehicule, care au fost ridicate de…

Casa de Cultură ”Traian Demetrescu” organizează luni 4 aprilie 2022, ora 18:00, la Galeria Vollard vernisajul expoziției ”Arta metalului reciclat”, artist ARTIZEN WEIDENBACH, Ghimbav. Fiind implicat în ecologism și activism de mediu, artistul plastic Dragomir Claudiu are inclinație spre diferite forme de artă, de aproximativ 7 ani realizând diverse lucrări din materiale pe care majoritatea le văd ca și gunoi și resturi nefolosibile. Autodidact din fire încearcă să dea un scop acestor materiale îndreptându-și atenția spre această formă de artizanat care astăzi a devenit mai mult decât un hobby. Îi…

Clubul Universitatea Craiova a anunțat duminică încheierea perioadei de depunere a candidaturilor la președinția clubului. «„Maximul” Sorin Cârțu este unicul candidat pentru următorul mandat de președinte al Științei, cel care va conduce din punct de vedere managerial destinul clubului nostru în următorii doi ani. Așa cum am precizat în ultimul comunicat oficial referitor la subiectul alegerilor, scrutinul va avea loc în ziua meciului cu CFR Cluj, duminică, 10 aprilie 2022. Secțiile de votare vor fi amplasate în incinta stadionului „Ion Oblemenco”, toate detaliile urmând a fi comunicate în perioada următoare»,…

Echipaje operative de pompieri din cadrul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți au intervenit, în cursul zilei de vineri, 25 martie a.c., pentru stingerea a 22 de incendii izbucnite la vegetație uscată și litieră, pe raza a 12 unități administrativ – teritoriale: Bala, Bâcleș (4), Breznița–Ocol (2), Broșteni, Căzănești (4), Corcova (2), Dumbrava (2), Florești, Orșova, Prunișor (2), Șimian (2) și Șișești. Pentru stingerea incendiilor, care s-au manifestat în mai multe focare, au fost mobilizați peste 60 de pompieri cu 12 autospeciale de lucru cu apă…

Reprezentanții Științei își așteaptă fanii, duminică, începând cu ora 10:00, la stadionul „Aripile” (baza sportivă de la Aeroport) pentru a sărbători duminica fotbalului în familia alb-albastră. Aceștia promit distracție pentru toate vârstele. Dacă cei mici sunt așteptați la preselecție, părinții se vor putea „duela” în teren pe parcursul unei partide inedite. Și iubitorii de animale sunt așteptați la distracție dar și la adopție. Clubul Universitatea Craiova continuă parteneriatul cu Adăpostul canin Breasta. Programul zilei: Clubul nostru vine în sprijinul tuturor celor care vor să facă pasul spre echipa fanion a…

În urmă cu o lună, Ucraina a solicitat prin intermediul platformei Common Emergency Communication and Information System (CECIS) din cadrul mecanismului European Response Coordination Center (ERCC),asistență internațională în contextul gestionării crizei umanitare în care se află persoanele afectate de degradarea situației de securitate de pe teritoriul acestui stat. Guvernul României va discuta, în ședința de astăzi, acordarea asistenței internaționale, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, constând în 11 ambulanțe tip A și B aflate în cadrul serviciilor județene de ambulanță precum și în cadrul inspectoratelor județene pentru situații de urgență. În…

În săptămâna 21-27 martie 2022, Banca Națională a României a organizat o serie de activități de educație financiară în parteneriat cu Ministerul Educației, sub egida Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Aflat la a zecea ediție, proiectul Săptămâna Mondială a Banilor – 2022 este parte a campaniei globale de conștientizare a importanței banilor, la care participă 176 de țări de pe toate continentele. Pe parcursul Săptămânii Mondiale a Banilor, reprezentanți ai BNR din București și din rețeaua teritorială au derulat mai multe activități pe teme financiar-bancare, adresate elevilor, care se vor încadra…

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj, sunt disponibile 993 locuri de muncă. Din cele 993 locuri de muncă vacante, 36 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (specialist merketing, specialist resurse umane, subinginer constructii civile, industriale si agricole, specialist documentatie studii, reprezentant comercial, proiectant inginer energetician, programator, operator calculator electronic si retele, medic specialist,inginer electromecanic, consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generala, director vânzari, director vânzari, farmacist etc), 673 pentru persoanele cu studii profesionale/liceale/postliceale (agent de securitate, agent de…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în perioada 28-31 martie 20222, cea de-a 45-a ediție a Zilelor Elena Farago. Manifestările sunt dedicate împlinirii a 144 de ani de la nașterea poetei Elena Farago, scriitoare, traducătoare, director al „Fundației Aman”, cetățean al orașului Craiova. Poeziile Elenei Farago, cunoscută ca „poeta copiilor”, vor fi puse în valoare, în aceste zile, prin mai multe activități în care sunt implicați elevii și preșcolarii de la instituțiile de învățământ partenere în proiectele Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. La Casa Memorială „Elena Farago” vom…

1 363 364 365 366 367 1.180

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !