Author ES TV

Reformele susținute de investiții în infrastructura verde și digitală, dar și în capitalul uman, pot consolida și chiar dubla potențialul de creștere în unele state membre ale Uniunii Europene (EU) până în 2030, potrivit unui nou raport al Băncii Mondiale. Cel mai recent raport economic periodic al UE – Living Up to Potential in the Wake of Adverse Shocks – analizează modul în care unele state membre ale UE pot naviga aceste vremuri pline de provocări din punct de vedere economic, pentru a stimula creșterea economică și incluziunea pe termen…

DY Nutrition susține pasiunea pentru sport și promovează un stil de viață sănătos bazat pe mișcare și alimentație echilibrată, prin organizarea uneia dintre cele mai mari competiții de fitness din România: DY Games. Va fi o vară incendiară. Peste 500 de sportivi se vor întrece în DY Games. Prin DY Games, DY Nutrition și-a propus un obiectiv îndrăzneț, acela de a aduce împreună cei mai buni sportivi din întreaga țară care să-și depășească propriile limite și să demonstreze tot ce pot în cursa pentru titlul de cel mai bun sportiv…

În perioada 15 -18 septembrie, tinerii din România își dau întâlnire la Cluj-Napoca, în cadrul Summitului Tinerilor 7.0 | Rădăcini! Evenimentul definitoriu pentru mișcarea de tineret din România revine cu un concept cu totul special, întoarcerea la rădăcini. Anul acesta, prin toate activitățile Summitului, se dorește abordarea subiectului sustenabilității, un subiect de o importanță majoră pentru viitorul tuturor generațiilor, dar și cel al participării reale a tinerilor. Summitul Tinerilor este unul dintre cele mai ambițioase proiecte dedicate învățării, dezbaterii și generării unor politici pentru tineri. La eveniment sunt invitați să…

Operatorul Distribuţie Oltenia acordă angajaților o zi liberă în data de 20 iulie 2022, cu prilejul Zilei Energeticianului, astfel că Centrele de Relații cu Utilizatorii Distribuție Oltenia își întrerup activitatea miercuri, 20 iulie 2022. Revenirea la programul normal de funcționare va avea loc în data de 21 iulie 2022, în cazul Centrelor de Relații cu Utilizatorii din localitățile: Alexandria, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgu Jiu, Roşiorii de Vede, Caracal, Drăgăşani, Câmpulung Muscel. Pentru a evita timpul de așteptare, echipa Distribuție Oltenia recomandă utilizatorilor săi să își…

În perioada martie – aprilie 2022 operatorul Distribuție Oltenia a finalizat investiții de peste 1,4 mil RON si a demarat altele de aproape 3 milioane RON în lucrări de modernizare a rețelelor electrice din Municipiul Craiova și comunele: Pleșoi, Plenița, Siliștea Crucii, Goiești și Mălăești. Beneficiarii proiectelor au fost: 2300 de locuri de consum din Municipiul Craiova, sat Cernele, străzile: Brestei, Constantin Gherghina, Victor Daimaca, Aleea 1 Cernele; 1700 de locuri de consum din Municipiul Craiova, străzile: Emanoil Chinezu și Dezrobirii; 150 de locuri de consum alimentate din PTA Milovan…

Sport Club Municipal Craiova a ajuns la un acord cu baschetbalistul american Cortez Edwards. Născut pe 1 mai 1997, noul jucător al SCM Universitatea Craiova evoluează pe postul de coordonator de joc. Acesta vine în Bănie de la Bisons Loimaa (Finlanda) și a mai evoluat la Newcastle Eagles (Marea Britanie), Worcester Wolves (Marea Britanie) și la Southern Mississippi Golden Eagles (Statele Unite).

Volumul de mărfuri din Portul Constanța a crescut semnificativ în ultimii trei ani, dar aprovizionarea, importul și exportul de produse și materii prime sunt afectate de infrastructura feroviară puternic degradată și de lipsa investițiilor. Consiliul Concurenței face o serie de recomandări pe baza celui mai recent studiu realizat in acest sector. În contextul actualei situații internaționale, dar și al pandemiei de COVID-19, Portul Constanța a devenit principalul port cu deschidere la Marea Neagră. Astfel, volumul de mărfuri din Portul Constanța ce au proveniență sau destinație Republica Moldova și Ucraina a…

Stimați cetățeni ai municipiului Craiova, Până duminică, 17 iulie 2022, mai erau cetățeni ai municipiului Craiova care nu au reușit să se recenzeze. Țin să vă reamintesc că toată dezvoltarea viitoare a orașului nostru va depinde de numărul de locuitori înregistrați la acest Recensământ. În situația în care va scădea numărul de locuitori pe municipiul Craiova în urma activității obligatorii de recenzare, acest fapt va determina ulterior pierderi financiare pentru orașul nostru – mai puțini bani de la Uniunea Europeană și Guvern – dar și mai puțini profesori, medici etc.…

Începutul de campionat n-a fost de bun augur pentru băieții lui Lazlo Balint. După ce au condus cu 2-0, oltenii au fost egalați de Sepsi în cea de-a doua parte a partidei. Dacă în meciul de vineri ne-am luat „la revedere” de la Mirko Piglliacelli,în scurt timp, spun surse, și Gustavo va părăsi echipa din Bănie. „A fost un meci în care noi ne-am găsit mai greu ritmul în prima repriză, iar ei au marcat un gol dar, după cum am evoluat în cea de-a doua repriză, mi se pare…

În ședința din 13 iulie 2022, Guvernul a aprobat o Hotărâre privind completarea anexei nr. 2 la HG nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022. Actul normativ reglementează asigurarea cuantumului alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Astfel, unitățile sanitare…

1 320 321 322 323 324 1.180

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !