Author ES TV

Primăria Municipiului Craiova anunţă că va continua acțiunile de ridicare a autoturismelor abandonate pe domeniul public, aflate într-o stare avansată de degradare. Campania de ridicare a mașinilor care prezintă elemente ce pot duce la concluzia că ar putea fi abandonate sau fără stăpân se desfășoară în baza Legii nr. 421/2002, modificată de Legea 97/2020 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. Astfel, în perioada următoare de pe raza Municipiului Craiova vor fi ridicate următoarele autoturisme:…

Consiliul Concurenței atrage atenția că fiecare companie trebuie să își stabilească independent politica comercială, iar anticiparea unui anumit preț ce ar trebui practicat poate intra sub incidența prevederilor Legii Concurenței. „Este firesc ca în perioada Sărbătorilor Pascale, cererea pentru anumite produse, cum sunt ouăle, să crească. Declarațiile prin care reprezentanții unor companii își anunță, însă, intențiile de a majora prețurile pentru produsele pe care le comercializează, pot conduce la coordonarea comportamentului concurenților și la o creștere artificială a prețurilor pe piață. Aceste tipuri de acțiuni sunt sancționate din perspectiva regulilor…

Aproape 4.500 de imobile din comuna Coțofenii Din Față, județul Dolj, au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor de cadastru, desfășurate în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) și finanțate din fonduri europene, vor fi afișate luni, 24 martie 2025, atât la sediul primăriei comunei Coțofenii Din Față, cât și pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Persoanele interesate au la dispoziție 60 de zile calendaristice pentru a depune contestații sau cereri de rectificare. În urma lucrărilor de înregistrare sistematică a…

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj a premiat cele mai bune performanțe ale sportivilor doljeni din anul 2024. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul financiar al Consiliului Județean Dolj. Sportivul anului: Anghel Alexandra – CSU Craiova Lupte – antrenor Aurel Cimpoeru – Locul II, 72 kg, Campionat European de Seniori, București 12-18.02.2024 – Locul V 72 kg, Campionat Mondial Seniori, Tirana 28-31.10.2024 Sporturi olimpice seniori / tineret: Coman Marian – CSM Craiova/ atletism – antrenor Ileana Sorescu – Loc III, 1500m, 25-26.05.2024 Campionat Balcanic Izmir Turcia, seniori – Loc III, 4x400m, 10-11.02.024…

După modernizarea şi deschiderea Pieţei Ciupercă, următoarea piaţă pe lista de investiţii a fost cea din cartierul Brazda lui Novac. Lucrările la noua hală a Pieței Brazda lui Novac sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, iar inaugurarea este programată pentru această primăvară. Această investiție face parte din strategia de modernizare a piețelor administrate de SC Piețe și Târguri Craiova SRL. Construcția pieței Brazda lui Novac a început în vara anului trecut, însă lucrările au fost temporar întrerupte după descoperirea unor cabluri de joasă și medie tensiune care traversau zona…

Muzeul Cărții și Exilului Românesc găzduiește vineri, 21 martie 2025, la ora 18.00, vernisajul expoziției de artă fotografică „Oltenia, eterna Terra Nova”, expoziție dedicată Zilei Olteniei, sărbătorită anual la data de 21 martie. Evenimentul va fi moderat de Andrada Cojocaru și îl va avea ca invitat special pe Dan Neamu. În cadrul expoziției „Oltenia, eterna Terra Nova” vor expune: – artiștii fotografi craioveni: Rucsandra Silvia Călin, Livia Corcoveanu, Cristian Tiberiu Floriganță, Bogdan Negoiță, Gabriela Vochescu, Silviu Cristian Mirescu, Bogdan Ioan Tătaru, Ionelia Nucă, Claudia Radu, Mihaela Eleonora Cojocaru, Cristiana Coșoveanu, Cătălin…

Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează vineri, 21 martie, la ora 10.00, în sala multimedia, a zecea întâlnire din proiectul educațional „Clubul de lectură pentru copii și adolescenți”, coordonat de Cristina Gelep și Rodica Constanda, asistenți de cercetare la Muzeul Cărții și Exilului Românesc. Intitulată „Femei celebre din Oltenia: Elena Farago”, această nouă întâlnire va marca atât Ziua Olteniei, cât și Ziua Internațională a Poeziei, celebrate pe data de 21 martie. La atelier vor participa elevii clasei a IV-a D, de la Școala Gimnazială „Traian”, însoțiți de prof. învățământ primar…

Muzeul Cărții și Exilului Românesc marchează împlinirea a 97 de ani de la nașterea lui Cicerone Poghirc, a cărui bibliotecă personală, costând într-un fond exceptional de cărți și documente, ne-a fost donată la finalul anului 2017. Născut la data de 20 martie1928, în comuna Iana, județul Vaslui, savantul lingvist Cicerone Poghirc s-a format ca om de litere într-o familie de învățători. A urmat cursurile școlii primare în comuna natală, iar ulterior cursurile Liceului Militar din Chișinău. A studiat la secţia de Filologie Clasică a Facultăţii de Filologie din Iaşi şi apoi…

În această după-amiază, ora 17.20, Poliția Municipiului Calafat a fost sesizată de o femeie, instructor de educație în cadrul unei Case de Tip Familial din municipiul Calafat, cu privire la faptul că, în jurul orei 06.30, minorul BURDUȘEL ȘTEFAN CRISTIAN, de 16 ani, a părăsit centrul cu bilet de voie și nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime 1,70 m, greutate aproximativ 60 de kg, părul șaten, ochii căprui. La momentul plecării acesta era îmbrăcat în pantaloni de blugi de culoare albastră și geacă de culoare albastră. Persoanele care dețin informații…

În această seară, polițiștii Secției nr.7 Poliție Rurală Plenița au fost sesizați de un bărbat, de 52 de ani, din comuna Plenița, cu privire la faptul că, în jurul orei 13.00, fiica sa NEDELCU ANTONIA GABRIELA GEORGIANA, de 13 ani, a plecat de acasă și nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime 1,50 m, greutate aproximativ 50 de kg, părul șaten, ochii căprui. Persoanele care dețin informații utile cu privire la minora dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată

1 29 30 31 32 33 1.178

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !