Author ES TV

O delegație a Clubului Universitatea Craiova a onorat invitația conducerii Colegiului Național „Frații Buzești”. Astfel, pe Baza Voința, micuții sportivi buzeșteni s-au întâlnit cu Sorin Cârțu, președintele Clubului, Mirel Rădoi, antrenorul echipei și Lucian Pretorian, managerul Centrului de Copii și Juniori. „Aici am crescut, fiind la școala sportivă. Sediul era la Frații Buzești. Antrenorul echipei noastre era Eugen Popescu, fostul profesor de sport, așa că Baza Voința nu reprezintă o noutate pentru mine”, a declarat Sorin Cârțu, președintele Universitatea Craiova.

Secția de Sterilizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, o structură cu importanță capitală în buna desfășurare a activității întregii unități sanitare, a fost complet renovată printr-un demers finanțat din bugetul Consiliului Județean Dolj. „Îmbucurător este că, în acest caz, constructorul care și-a adjudecat contractul a reușit să finalizeze lucrările cu 5 luni mai devreme decât termenul stipulat, de un an. Trebuie subliniat și faptul că procesul de renovare s-a derulat într-un context special, una dintre condițiile impuse fiind aceea ca activitatea Secției de Sterilizare, crucială pentru toate…

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, organizează, marți, 15 noiembrie 2022, începând cu ora 18:30, Festivalul Naţional „Ioana Radu“ – ediţia a IX-a. Evenimentul este găzduit de Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova. Ne vor bucura sufletele cu romanțe, muzică de petrecere, cântece din perioada interbelică și tangouri, în acompaniamentul Orchestrei Marian Alexandru: Ion Amititeloaie, Rodica Anghelescu, Zorina Bălan, Ioana Cristea, Constantin Florescu, Cristina Gheorghiu și Gabriel Alexandru Ionescu, Ion Ghițulescu, Casandra Maria Hauși și Sorin Romanescu, Miruna Ionescu și Taraful Valentin…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 4 noiembrie 2022, începând cu ora 16.30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu, o triplă lansare de carte, eveniment moderat de Petrișor Militaru. În cadrul evenimentului, vor fi lansate: volumul de versuri „Estera”, scris în limba română volumul „La Fleur de Figuier”, scris în limba franceză o antologie bilingvă semnată de poeta franceza de origine libaneză Vénus Khoury-Ghata, tradusă din limba franceză de Denisa Crăciun La acest eveniment cultural, vor participa invitații: Teodor Sinezis, Maria Dinu, Mihai Ene și Ana Paraschivescu. Denisa…

Cea mai frumoasă poveste de dragoste, transpusă de compozitorul Serghei Prokoviev în muzica baletului „ROMEO şi JULIETA”, va deschide luna noiembrie, la Filarmonica „Oltenia” Craiova. Concertul va avea loc vineri, 4 noiembrie, de la ora 19:00, sub bagheta dirijorului GHEORGHE COSTIN, solicitat permanent de toate orchestrele din ţară şi marcând numeroase prezenţe internaţionale. În program, vor fi încă două lucrări: Poemul simfonic „O noapte pe muntele pleșuv” de Modest Musorgski şi Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră de Paul Constantinescu, cu violonista Luminița Burcă, violoncelista Andreea Țimiraș şi pianistul Mihai…

Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă a primit-o, la Palatul Victoria, pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Discuția a vizat principalele teme de preocupare comună legate de situația de securitate regională și cea energetică determinată de distrugerea unui număr de capacități ucrainene de producere a energiei electrice. Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a subliniat elementele de sprijin constant ale României pentru Republica Moldova, mergând de la livrarea de urgență a unor cantități de energie electrică, după sistarea livrărilor din Ucraina, până la furnizarea de gaz, lemne de foc și păcură. Președintele Republicii Moldova…

La sfârșitul lunii august 2022, rata șomajului înregistrat la nivelul judeţului Dolj a fost de 6.7 % corespunzătoare unui număr total de 15.072 şomeri, din care 6.517 femei. Din totalul de 15.072 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dolj, 1.476 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 13.596 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 13.102 șomeri provin din mediul rural și 1.970 sunt din mediul urban. Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel: Grupa de vârstă Stoc la august 2022 Total 15.072 < 25 ani…

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur și o monedă din argint cu tema 100 de ani de la încoronarea de la Alba Iulia a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. Caracteristicile monedelor sunt următoarele: Metal Aur Argint Valoare nominală 500 lei 10 lei Titlu 999‰ 999‰ Formă rotundă rotundă Diametru 35 mm 37 mm Greutate 31,103 g 31,103 g Grosime la chenar – – Cant neted zimțat Calitate proof proof Aversul monedei din aur redă reprezentarea după o imagine de epocă a…

Sâmbătă a avut loc slujba de resfințire a Bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Glogova, Protoieria Târgu Jiu Nord. Cu acest prilej, în mijlocul credincioșilor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu, care a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de târnosire a sfântului locaș, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte Părintele Protopop Marian Mărăcine, de la Protoieria Târgu Jiu Nord. La acest eveniment religios s-au aflat de asemenea reprezentanți ai autorităților județene și locale. Pentru strădania depusă în cadrul lucrărilor de restaurare…

După o săptămână plină de jocuri și povești de vacanță, Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova pornește din nou la drum, de data aceasta spre Arad, unde participă la Festivalul Internațional de Arta Animației „EuroMarioneteׅ“ – ediția a XXI-a, la invitația Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ – Trupa Marionete. Publicul arădean se va bucura de două reprezentații ale spectacolului „De-aș fi Scufița Roșie“, miercuri, 02 noiembrie 2022, la Sala Trupei Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad, la orele 10:00 și 11:30. „De-aș fi Scufița Roșie“, adaptare după Frații Grimm, de și…

1 274 275 276 277 278 1.180

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !