Author ES TV

Antonie Solomon revine în PSD și va primi încă un mandat de vicepreședinte al CJ Dolj. În stilul caracteristic, Solomon ne-a anunțat că „acest eveniment nu ar vrut să aibă loc niciodată. Adică eu, Antonie Solomon să părăsesc Partidul Democrat Social!!! (sic- n.r.), dar nu există căsnicie perfectă”. Că l-a părăsit, nu mai are importanță. Totuși, craiovenii nu uită stilul de campanie dus de fostul primar în 2012, atunci când a pierdut în fața Liei Olguța Vasilescu. Susține că s-a simțit părăsit în 2004, dar că atunci partidul l-a scos…

Un accident produs în urm ă cu ceva timp a dus la blocarea circulației pe ambele sensuri de mers. La fața locului au ajuns pompierii, polițiștii un echipaj SMURD și unul de descarcerare. Informație în curs de actualizare.

Laurențiu Reghecampf a fost înscăunat pentru a treia oară antrenor al Științei. Actele au fost perfectate în cursul nopții trecute, iar tehnicianul a asistat la primul antrenament în cursul acestei dimineți. Dacă se paote considera un punct bun, acela este că Reghe își cunoaște deja „marfa” și le știe foarte bine metehnele. „Echipa nu a arătat foarte râu, a avut mult ghinion la ultimul meci. Un colectiv pe care îl cunosc foarte bine. Jucătorii care au venit după plecarea mea au adus un plus valoare. Avem un lot competitiv, putem…

Federația Română de Baschet organizează, în perioada 28 iulie – 6 august, întrecerile continentale de tineret, FIBA U20 Women’s European Championship, Division B. Astfel, pentru prima oară în istorie, municipiul Craiova și comuna învecinată Ișalnița vor găzdui competiția europeană dedicată sportivelor de pînă la 20 de ani, la start urmând să fie prezente 17 echipe naționale, printre care se numără și reprezentativa Romaniei. Meciurile internaționale din cadrul acestor întreceri continentale se vor desfășura în Sala Polivalentă din Craiova și Sala Sporturilor din Ișalnița, ambele arene fiind pregătite pentru marele eveniment…

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a semnat miercuri, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Victoria, în prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul de finanțare din surse nerambursabile pentru un proiect prin intermediul căruia 30 de unități de învățământ preuniversitar și unități conexe din județ vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice, echipamente și aparatură digitală. Demersul, a cărui valoare totală depășește 17 milioane de lei, este implementat în cadrul Componentei C15 – Educație din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Zeci de laboratoare de informatică și sute…

Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova onorează invitația Teatrului de Păpuși de Stat din Burgas – Bulgaria și participă cu spectacolul „Zorro“ la Festivalul Internațional de Păpuși „Zilele păpușilor“, festival desfășurat în aer liber, ajuns acum la ediția cu numărul 10. „Zorro“, spectacolul selectat de organizatorii festivalului de la Burgas, este realizat pe un scenariu și în regia lui Cristian Mitescu, cu scenografia semnată Oana Micu și Tiberiu Toitan, asistent scenografie Gabriela Oprița, coregrafia Ionuț Sergiu Anghel, muzica Alexandru Berehoi. Regăsim în distribuție actorii: Cosmin Dolea, Geo Dinescu, Marin Fagu, Adriana…

Universitatea Craiova și-a prezentat, vineri seara, în fața suporterilor, noul echipament de joc. Aceasta a fost decis tocmai în urma votului fanilor echipei. Piața Mihai Viteazu a fost ocupată, seara trecută, de către fanii Științei. Aceștia au putut să participe și la provocările lansate de către doi dintre partenerii de tradiție ai Clubului, Puma și Betano. Betano a pregătit un spațiu special amenajat pentru iubitorii sportului-rege, un adevărat teren de fotbal pentru doritori. „Universitatea Craiova este unul dintre cele mai iubite cluburi din România, iar parteneriatul cu această echipă este…

Premierul Marcel Ciolacu a avut astăzi o discuție pe tema situației din azilurile care fac obiectul controalelor cu Gabriela Firea, care și-a depus mandatul din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Șeful Executivului a precizat că și primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție care au legătură cu acest subiect aflat în atenția publică trebuie să își asume pe deplin responsabilitatea și să facă un pas în spate. ”Este nevoie de o schimbare reală, în profunzime, ca să putem…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește marți, 18 iulie 2023, începând cu ora 17.00, lansarea volumului „Între oglinzi”, autor Camil Poenaru, organizată în colaborare cu Editura Aius și revista „Mozaicul”. Evenimentul va avea loc în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, cu participarea invitaților Monica Berglund, Johan Sebastian Berglund, Mircea Pospai, Beatrice Silvia Sorescu, Dan Lupescu, Petrișor Militaru și a actorului Emil Boroghină, invitat de onoare. „Apariția cărții de față, datorată onorabilei edituri craiovene „Aius”, se înscrie într-o „acțiune recuperatorie”, pe care o fiică, poetă ce locuiește acum departe de…

Pentru prima dată în istoria sa de aproape șase decenii, Ford merge cu Mustang acolo unde nu a ajuns niciodată – unde se termină asfaltul și începe macadamul. La Festivalul de Viteză de la Goodwood, Ford prezintă noul Mustang Mach-E® Rally, inspirat direct din etapele de raliuri. La Festivalul de Viteză de la Goodwood, entuziaștii și spectatorii vor vedea primul SUV electric de la Ford inspirat din raliuri. Acesta va parcurge celebrul traseu fiind pilotat de Ott Tänak, actualul pilot al M-Sport Ford Puma Hybrid Rally1 și fost campion mondial de raliuri.…

1 212 213 214 215 216 1.180

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !