Author ES TV

Muzeul de Artă din Craiova vă invită vineri, 25 aprilie 2025, ora 17:00, la vernisajul expoziției Cezar Atodiresei. Pictură, desen, obiect, curator: lector univ. dr. Silvia Stoica. Cuvântul de deschidere va fi susținut de Ruxandra Demetrescu – prof. univ. dr., Cristian-Robert Velescu – istoric și critic de artă, Constantin Aslam – prof. univ. dr. Expoziția va prezenta o selecție de lucrări realizate în perioada 1985 – 2022, cu accent pe lucrările geometrice din creația artistului, reunind pentru prima dată, în același spațiu, atât lucrări bidimensionale (picturi, desene, acuarele) cât și lucrări tridimensionale. Un alt…

Filarmonica Oltenia Craiova invită publicul miercuri, 23 aprilie 2025, de la ora 19:00, la un recital pianistic cu totul inedit: „4te PIANO”, un eveniment rar, construit în jurul ideii de muzică la patru, șase și chiar opt mâini, interpretată la unul sau două piane. Protagoniștii serii sunt patru artiști aparținând aceleiași familii: Dragoș și Manuela Mihăilescu, membri ai cunoscutului Duo Mihăilescu, alături de fiii lor, Dinu și Ioan Mihăilescu, tineri pianiști cu o carieră internațională în plină ascensiune. Împreună, aceștia vor crea o experiență muzicală memorabilă, în care coordonarea, expresivitatea și…

Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova onorează o nouă invitație în Bulgaria, de data aceasta venită din partea Asociației „ProCulture Society“ association, de a participa la Festivalul „6Fest Street Arts Festival“ de la Plovdiv, în perioada 25 – 27 aprilie 2025. Echipa Teatrului Colibri Craiova va fi prezentă la festivalul de la Plovdiv cu trei dintre păpușile supradimensionate care au putut fi admirate la Festivalul Puppets Occupy Street sau cu prilejul altor evenimente în aer liber din Craiova: Fetița clown, Pălărierul nebun și Alice, creații semnate de scenografa Oana Micu. Cele…

Natalia Nosek se alătură echipei de handbal SCM Universitatea Craiova! Cu o experiență solidă și o dorință puternică de performanță, Natalia vine să aducă un plus de energie și determinare la echipa din Bănie. „În vârstă de 27 de ani, noul nostru inter dreapta a evoluat în ultimii doi ani la Gloria Bistrița. Nosek a mai jucat în cariera sa la SPR Pogon Szczecin, MKS Perla Lublin, din Polonia, dar și la Becancon (Franța). Este jucătoare de echipă națională și câștigătoare a mai multor trofee în campionatul țării sale”, se…

Jandarmii doljeni nu au avut liniște în minivacanța de Paște. Astfel, bilanțul activității acestora constă în 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 1550 lei și s-a intervenit într-o situație la un apel primit pe numărul de urgență 112. „Faptul că în această perioadă nu au fost înregistrate evenimente majore se datorează nu doar forțelor de ordine, dar și tuturor cetățenilor care au ales să petreacă aceste zile libere în mod responsabil. Rămânem în continuare la datorie pentru îndeplinirea atribuțiilor ce ne revin, asigurând ordinea și liniștea publică și fiind permanent…

Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează miercuri, 23 aprilie 2025, evenimentul Ziua Cărților Deschise, ce își propune să marcheze Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. Seria de manifestări culturale cuprinde două secțiuni dedicate lecturii, creației și valorificării acesteia, într-un context care vizează și drepturile de autor. Ziua Cărților Deschise va debuta la ora 11.00, în holul expozițional, cu prima secțiune, intitulată Lecturi publice: Poeți din exil, care va aduce în prim plan poeți importanți ai literaturii exilului românesc: Aurora Cornu, Andrei Codrescu, Ilie Constantin, Ștefan Baciu, Horia Stamatu, Miron…

Peste 3.500 de imobile din comuna Negoi, județul Dolj, au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor de cadastru, desfășurate în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) și finanțate din fonduri europene, vor fi afișate miercuri, 23 aprilie 2025, atât la sediul primăriei comunei Negoi, cât și pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Persoanele interesate au la dispoziție 60 de zile calendaristice pentru a depune contestații sau cereri de rectificare. În urma lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților la nivelul unității…

Apariția pe stadion al unor bannere cu „susținem CG” și „turul 2 înapoi” au stârnit indignare în rândul suporterilor prezenți la partida de duminică seara și a continuat apoi pe rețelele de socializare. Susținătorii fostului candidat spun că Jandarmeria Craiova chiar i-a protejat de suporterii care încercau să le smulgă cearșafurile. La rândul lor, fanii craioveni, au luat poziție și s-au delimitat de acțiunea despre care spun că nu-i caracterizează și că „singura politică – Universitatea Craiova”. Nici fanii echipei oaspete nu au lăsat netaxat acest aspect! Mai mult decât…

Un accident îngrozitor a avut loc, cu puțin timp în urmă, pe DN 6, între Drobeta-Turnu Severin și Orșova, județul Mehedinți. Un autovehicul (posibil microbuz de transport persoane), în urma unei coliziuni cu un autoturism, a părăsit carosabilul și s-a răsturnat în Dunăre. Pompierii ajunși la fața locului au activat Planul Roșu de Intervenție. Momentan nu se cunosc date despre victime, pompierii intervin în prezent pentru salvarea persoanelor ce se pot afla în acesta. Traficul rutier este blocat total la viaductul Bahna, până la terminarea operațiunii de ridicare a vehiculului…

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a semnat astăzi un contract de finanțare în valoare de aproximativ 21 de milioane de euro pentru extinderea și modernizarea Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca. Contractul a fost semnat din partea Institutului de către Cătălin Vlad, managerul unității medicale. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Sănătate – apelul „Investiții în infrastructura publică a institutelor oncologice” și va transforma semnificativ infrastructura medicală a unuia dintre cele mai importante centre oncologice din țară. Timp de 38 de luni, Institutul va fi implicat…

1 16 17 18 19 20 1.178

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !