Author ES TV

Concertul „Tango auténtico” – Analia Selis și invitații săi din Argentina se va ține cu casa închisă la Filarmonica Oltenia Craiova joi, 30 mai, de la ora 19:00. Evenimentul face parte dintr-un turneu național al artistei și este un prilej unic de a sărbători 20 de ani de carieră muzicală în România și 10 ani de când Analia Selis și-a dedicat întreaga activitate tangoului. Între 10 mai și 8 iunie 2024, Analia Selis și invitații săi din Argentina prezintă publicului român turneul național „Tango Auténtico”. Într-un frumos parcurs artistic construit între…

Primăria Municipiului Craiova anunţă că va continua acțiunile de ridicare a autoturismelor abandonate pe domeniul public, aflate într-o stare avansată de degradare. Campania de ridicare a mașinilor care prezintă elemente ce pot duce la concluzia că ar putea fi abandonate sau fără stăpân se desfășoară în baza Legii nr. 421/2002, modificată de Legea 97/2020 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. Astfel, în perioada următoare de pe raza Municipiului Craiova vor fi ridicate următoarele autoturisme:…

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, pentru desfășurarea manifestărilor dedicate Zilelor Craiovei 2024, în perioada 30.05.2024 – 03.06.2024 vor fi instituite restricții de circulație pe mai multe sectoare de drum. Astfel, începând cu data de 30.05.2024, ora 22:00, până la data de 03.06.2024, ora 06:00, se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi: – str. A.I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Arieş; – str. Unirii, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I. Cuza; -…

Asociația Dincolo de azi – DA organizează vineri, 31 mai 2024, începând cu ora 14:30, la Restaurant Debarcader din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova, evenimentul „Copilăria în Culori: Ziua Emoțiilor și Râsetelor”. În spiritul celebrării zilei de 1 iunie, acest eveniment este dedicat copiilor din Secția de Oncopediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova și copiilor aflați în asistența maternală și în centrele de plasament ale DGASPC Dolj. Scopul nostru este de a le oferi o zi plină de bucurie și emoții pozitive copiilor care trec prin momente…

CUI mandatar financiar 21240002 Comuna Argetoaia are un specific aparte, pentru că este una dintre cele mai întinse localități din județul Dolj Cu 12 sate componente – Argetoaia, Salcia, Leordoasa, Teascu-Deal, Ursoaia, Iordăchești, Berbesu, Piria, Malumnic, Baranu, Novacu și Poiana Fântânii – este cu adevărat greu de gestionat, după cum recunoaște și primarul Mircea Beznă. Asta nu l-a speriat însă. Spune că este o provocare continuă să încerce să realizeze investiții în fiecare sat, în funcție de nevoile specifice. În această perioadă se lucrează la modernizarea și asfaltarea străzilor și,…

Astăzi, în jurul prânzului, polițiștii Secției nr.2 Poliție Rurală Breasta au fost sesizați de către un bărbat, din comuna Breasta, cu privire la faptul că fiica vecinilor, Raisa, Maria Nicoleta Stan, de doar 2 ani și 5 luni, ar fi dispărut de acasă. Semnalmente: înălţime 100 cm, greutate 12-14 kg, ochii căprui, părul șaten, scurt, ondulat. La momentul plecării, Raisa purta un tricou galben, pantaloni lungi de culoare negru, fiind desculță. Persoanele care dețin informații utile cu privire la minora dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112…

Miloš Nedeljkov, sârbul care a creat personajul Balkan Dad, celebru pe social media (aproximativ 800.000 de folowers pe Instagram și aproape 2 milioane pe tiktok), a anunțat că vine toamna aceasta în România și că are nevoie de ajutor. Balkan Dad face un tur al țărilor din regiune prin care dorește să promoveze gastronomia fiecărei țări și are nevoie de un ghid care să îi fie alături în acele zile și să îi explice cu ce se mănâncă gastronomia românească. Propunerea noastră: Cosmin Dragomir, jurnalist de gastronomie, autor de cărți dedicate…

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai altor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au efectuat 8 percheziții domiciliare, într-un dosar penal, având ca obiect infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic. Activitățile s-au desfășurat în localitățile Târgu Jiu, Rovinari, Bălești, Cornești și Peștișani, din județul Gorj, iar trei mandate de aducere au fost puse în executare. Din…

În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au desfăşurat o acțiune pentru combaterea evaziunii fiscale şi spălării banilor. Astfel, au fost puse în executare şase mandate de percheziţie domiciliară, toate în municipiul Craiova. În fapt, șase persoane, din municipiul Craiova, în perioada 2023-prezent, ar fi desfăşurat activităţi de skimming în ţări din America de Nord şi ar fi facilitat altor persoane trecerea ilegală a frontierei dintre Mexic şi S.U.A. Sumele de bani astfel obţinute ar fi fost folosite…

Muzeul Cărții și Exilului Românesc găzduiește în perioada 27 mai – 3 iunie, expoziția de artă fotografică intitulată „Craiova mea iubită”, organizată de Primăria Municipiului Craiova, în colaborare cu Asociația Artiștilor Fotografi din România. Expoziția, înscrisă în cadrul manifestărilor organizate de Primăria Municipiului Craiova cu prilejul Zilelor Municipiului, cuprinde 35 de lucrări care prezintă în viziuni diferite frumusețile Cetății, surprinse de artiștii fotografi: Rucsandra Călin, Cristi Floriganță, Mihai Murărețu, Mircea Georgescu, Silviu Cristian Mirescu. Expoziția „Craiova mea iubită” este deschisă zilnic, în intervalul orar 9-17, în salonul expozițional aflat la mansarda…

1 132 133 134 135 136 1.186

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !