ES TV

ES TV

Sprijin financiar pentru producătorii agricoli

Producătorii agricoli din sectorul vegetal vor beneficia de sprijin financiar pentru culturile amplasate pe teren arabil, pentru anul de plată 2016, după ce Guvernul a stabilit astăzi cuantumul și plafonul ajutorului național tranzitoriu ANT1. Printr-o Hotărâre aprobată astăzi, Executivul a…

Borsec și Sucevița, atestate turistic

Localitățile Borsec (județul Harghita) și Sucevița (județul Suceava) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de astăzi. De asemenea, un număr de 10 localități sau zone componente ale unor localități au…

Posibile rezolvări în privința deșeurilor

Problema gestionării deşeurilor este una dintre cele mai fierbinţi şi pe agenda locală a judeţului Dolj. În pofida eforturilor autorităţilor locale problema nu este nici la noi pe departe soluţionată. Lipsa de resurse financiare, blocajele juridice de lungă durată în problema…

Eurodeputații, cu ochii pe granițele UE

Toți cetățenii UE și din state terțe care vin în UE sau pleacă din UE vor fi verificați sistematic în bazele de date, cum ar fi cea a documentelor furate, conform regulamentului votat joi. Noile reguli au fost agreate cu…

Boştinaru: „Este nevoie de unitate pentru a susține Albania”

Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a salutat progresele făcute de Albania în îndeplinirea criteriilor politice de aderare la Uniunea Europeană, subliniind totodată faptul că este nevoie de unitate și consens pentru a…

Inimã de piatrã și Sarea în bucate

Sâmbãtã, 18 februarie 2017, de la ora 18:00 aflãm ce se întâmplã când alegem o Inimã de piatrã, din spectacolul dupã W. Hauff, scenariul și regia Cristian Pepino, scenografia Cristina Pepino, cu actorii: Mugur Prisãcaru, Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis…

PSD Dolj cere excluderea din partid a lui Chirică

„Un capitol important al Statutului PSD prevede promovarea unui mod de lucru democratic prin acceptarea pluralismului de idei și diversitãții opiniilor exprimate în mod liber, în cadrul organizat al partidului, prin respectarea hotãrârilor majoritãții și a celor adoptate de organele…

Valeriu Zgonea, sub control judiciar

DNA Ploiești îl cercetează pe Valeriu Zgonea pentru trafic de influență. Împotriva fostului președinte al Camerei Deputaților s-a dispus control judiciar pentru 60 zile.  Procurorii DNA arată că „începând cu iulie 2012 Zgonea a primit foloase necuvenite de aproximativ 52.000 lei în…