ES TV

ES TV

A murit Şerban-Viorel STĂNOIU

Şerban-Viorel STĂNOIU, fost judecător al Curții Constituționale in perioada 2001 – 2007, a decedat. Născut la 20 septembrie 1940, la Craiova, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București (1964) și apoi a obținut titlul de Diplomat al Școlii…

Falcă, conflict de interese

Agenția Națională de Integritate a constatat o posibilă săvârșire a infracțiunii de conflict de interese de către primarul Aradului, gheorghe Falcă. ANI susține că Falcă a semnat și aprobat 31 certificate de urbanism, patru autorizații de construire, două avize de oportunitate,…

“PROFIZ 2017”

Departamentul de Fizică din cadrul Universităţii din Craiova anunţă lansarea ediţiei a VII-a a concursului on-line Profiz. Organizatorii vor posta pe site-ul concursului trei teste grilă, fiecare dintre acestea conţinând 10 întrebări/ probleme din materia de liceu. Problemele sunt de…

DNA își dă seama că nu avea competență pe OUG 13

Direcția Națională Anticorupție a anunțat, în această dimineață, că „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus: 1. Clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea prev. de art. 13 din Legea…

Săptămână duhovnicească la Craiova

Prima săptămână din Postul Sfintelor Paşti, «Săptămâna duhovnicească», debutează luni, după slujbele speciale ce sunt săvârşite în această perioadă în sfintele locaşuri de rugăciune. Părintele protosinghel Vladimir Dărângă, Eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Craiova, ne-a precizat că la Catedrala „Sfântul Mare…

Prinşi la furat

Vineri, un echipaj al Grupării de Jandarmi Mobile Craiova a depistat, pe strada Paşcani, mai multe persoane ce încercau să deschidă portiera unui CIELO. La apariţia echipajului, cei şapte tineri au luat-o la fugă. Patru dinte aceștia au fost prinsi. Oamenii…

Cupă, ALDE: ”Congresul va consolida ALDE”

Congresul ALDE, care ar putea avea loc până la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare, va confirma unitatea partidului și opțiunea sa clară pentru un liberalism modern, de secol 21. După doi ani de tranziţie instituțională care au marcat organizarea formațiunii într-un…

Micul artist popular, pe urmele bunicilor,

Consiliul Județean Dolj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj și masterande ale Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova: Corina Matei, Camelia Bănică, Irina Matei, organizează, în zilele de 27 și 28 februarie 2017, ateliere de…