Author ES TV

Mădălina Dobrovolschi a prezentat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, agenda de lucru a președintelui klaus Iohannis pentru perioada următoare. De asemenea, aceasta a recunoscut faptul că președintele a avut întrevedere cu generalul Coldea anterioar suspendării acesuia din funcția de prim-adjunct al SRI. „Marți, 17 ianuarie, începând cu ora 15:00, Președintele României va primi o serie de ambasadori străini pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, după cum urmează: ambasadorii agreaţi ai Germaniei, Belarus, Mauritania, Sri Lanka, Noua Zeelandă și Ecuador. Miercuri, 18 ianuarie, ora 12:00, Președintele României se va întâlni…

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Bulgariei că Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie din Bulgaria a emis, pentru perioada 13 – 14 ianuarie 2017, un cod galben de polei pentru districtele Vidin, Montana, Vrața, Plevna, Loveci, Sofia, Pernik și Kyustendil. În aceste zone, pe timpul nopții și în primele ore ale zilei de 14 ianuarie 2017, până la prânz, va ploua, iar ploaia, combinată cu temperaturile negative de la sol, va cauza formarea de polei. Ploaia rece se va transforma în…

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Italiei că a fost emis un nou avertisment cu privire la înrăutățirea condițiilor meteorologice în diferite zone ale țării, începând cu 13 ianuarie 2017, cu precipitații, inclusiv sub formă de ninsoare și vânt puternic. Serviciul de Protecție Civilă din cadrul guvernului a emis cod portocaliu de ploi abundente pentru centrul regiunii Umbria, precum și cod galben pentru restul regiunii și pentru Marche, Abruzzo, Lazio, Campania, Basilicata, Molise, Puglia și partea vestică a regiunii Calabria.…

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau tranzitează teritoriul Ungariei că Inspectoratul de Meteorologie din Ungaria a emis atenţionare de cod portocaliu de ploaie îngheţată și ninsori, în perioada 13 – 14 ianuarie 2017, pentru judeţele din centrul şi nord-estul Ungariei (Pest, Bács-Kiskun, Borsod-Abaúj-Zemplén, Csongrád, Heves, Nógrád şi Jász-Nagykun-Szolnok). Codul galben de ploaie și ninsoare, valabil pentru aceeaşi perioadă de timp, a fost emis pentru județele Pest, Baranya, Bács-Kiskun, Békés, Fejér, Hajdú-Bihar, Heves, Nógrád, Somogy, Szabolcs-Szatmár-Bereg, Tolna, Veszprém şi Zala. Cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară…

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regiunea Transcarpatia, din Ucraina, că, în conformitate cu datele puse la dispoziție de autoritățile din regiune, în perioada 13 – 14 ianuarie 2017 regiunea Trancarpatia și orașul Ujgorod se vor confrunta cu unele condiții meteorologice severe, cu puternice căderi de zăpadă și, pe alocuri, de lapoviță, existând riscul formării de polei. În zona muntoasă vântul va sufla cu viteze cuprinse între 55 și 80 km/h. Temperatura va varia între +2 și +3°C în cursul zilei…

Joi, 19 ianuarie 2017, ORA 18:00 – Întâlnirile Amitea – Trend Studio (lângă cinematograf „Modern”). Invitaţi: Dirijor Mihnea Ignat, violonist Vicente Huerta. Moderatori: Claudia Gorun, Secretar PR Filarmonica „Oltenia”, Constantin Secară – Muzicolog Vineri, 20 ianuarie 2017, ORA 19:00 – Concert simfonic -Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”. Dirijor Mihnea Ignat, violonist Vicente Huerta (Spania). În program: Edouard Lalo: Simfonia spaniolă pentru vioară și orchestră, op. 21; Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 4 în Fa minor, op. 36.

ALDE Dolj a anunțat vineri, într-o conferință de presă, trecerea lui Gheorghe Popa, primarul comunei Mischii la partidul condus de ion Cupă. „ALDE Dolj reafirmă deschiderea sa de a primi în casa liberalismului pe toţi liberalii de bună credință din judeţul Dolj care se regăsesc în politicile partidului nostru şi în filosofia de conducere a treburilor publice, propusă de Coaliţia pentru Dezvoltare şi Democraţie PSD-ALDE. Urmează o perioadă importantă pentru societatea românească, în bătălia pentru normalitate în viaţa publică. Cei care cred în valorile democraţiei autentice, în statul de drept…

„Guvernul propus de Coaliția pentru Dezvoltare și Democrație PSD – ALDE a început cu dreptul mandatul guvernamental obţinut prin votul cetățenilor și învestit prin votul majoritar în Parlament”, este de părere Ion Cupă, președintele ALDE Dolj. „Obiectivul nostru strategic ramâne acela de a creşte calitatea vieţii românilor pe masura creşterii economice. Am promovat pe agenda guvernului Grindeanu măsuri liberale autentice care stimulează mediul de afaceri și care dau o mână de ajutor capitalului autohton. Vor fi impozite mai mici pentru microîntreprinderi. În vederea stimulării creării de noi locuri de muncă şi…

Curtea Constitutionala a Romaniei a decis: Legea privind darea in plata nu se poate aplica in cazul in care debitorii au fost deja executati silit si imobilul care garanteaza creditul a fost deja vandut de catre creditor. Curtea a respins exceptia de neconstitutionalitate ridicata de o bancă referitor la mai multe articole din Lege. „Mai precis, Legea nr. 77/2016, in intregul ei, nu poate sta ca temei, in mod formal, al actiunii intemeiate de reclamant, intrucat acesta nu a formulat nicio notificare si nu a solicitat transmiterea dreptului de proprietate…

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează sau se află pe teritoriul Republicii Slovenia că prognozele meteorologice indică o răcire neobișnuită a vremii, însoțită de ninsori abundente și intensificări ale vântului, în special în regiunile din sud-vestul şi sud-estul țării, la frontierele cu Italia şi Croația, precum și pe litoralul Mării Adriatice. Circulația rutieră pe autostrăzile din Slovenia este deschisă, dar traficul este încetinit şi pot să apară disfuncționalități din cauza căderilor de zăpadă, iar în anumite zone poate apărea poleiul. Informații privind situația traficului rutier în Slovenia pot…

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !