Author Luisa Patru

Nici nu se deschise bine A0, că un șofer a și fost prins cu 190 km/oră. Conducătorul auto, de 19 ani, din Corbeanca, județul Ilfov, deținea permisul de conducere de mai puțin de un an. Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.305 lei și i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, pentru 120 de zile.

În luna noiembrie 2023, Ministerul Cercetări, Inovării și Digitalizării a continuat implementarea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR Componenta C9 Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare. Plățile pentru contractele aflate în finanțare au însumat 20.8 milioane lei și au vizat proiecte cuprinse în investițiile I5 și I8. “Investițiile prin PNRR, Componenta C9 dedicată cercetării și inovării vor produce plus valoare în economia românească. În acest moment, una dintre prioritățile noastre este intensificarea transferului tehnologic și transpunerea în concret a informațiilor, tehnologiilor și,…

Acolo unde statul român a eșuat și românii din zonele rurale nu au acces la medicina specializată, un partid politic a înființat o caravană medicală unde medici și cadre medicale prestează servicii pe bază de voluntariat. Până în prezent, Caravana Medicală a străbătut județele: Prahova – Buzău – Vrancea – Bacău – Neamț – Suceava – Botoșani – Iași – Vaslui – Galați – Brăila – Tulcea – Constanța – Ialomița – Călărași – Giurgiu –Teleorman – Dâmbovița – Argeș – Vâlcea – Olt – Dolj – Gorj – Mehedinți,…

Reprezentanții AUR se vor afla, de Ziua Națională, la Alba Iulia. „În dimineața zilei de 1 decembrie vom lua parte la tradiționalul Marș al Unirii, pe 2 decembrie vom organiza Congresul Extraordinar AUR, iar pe 3 decembrie vom prezenta celor din Alba Iulia candidații pe care AUR îi propune pentru Parlamentul European”, a precizat Ringo Dămureanu, parlamentar AUR. De ademenea, Dămureanu a precizat că formațiunea pe care o reprezintă va organiza „autocare cu grupuri de elevi și studenți care, în mod normal, nu aveau posibilitatea de a vizita Cetatea Unirii.…

Dracula Film Festival, unul dintre cele mai importante festivaluri de gen din întreaga lume, prezintă prima ediție a festivalului de film fantastic Dracula TiMes, care va avea loc la Timișoara, în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie, la Cinema Timiș și Faber. Festivalul promite o experiență fantastică de neratat pentru toți iubitorii de gen, cu proiecții de filme în avanpremieră națională, cineconcerte, filme documentare și de artă, cu o competiție de scurtmetraj destinată tinerilor cineaști amatori dar și cu invitați de renume internațional, printre care Dacre Stoker, stră-stră-nepotul celebrului scriitor…

„Demnitate și curaj” este denumirea campaniei lansată luni de către Poșta Română în colaborare cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Editura Humanitas, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică. Campania, inspirată de anul Centenar Monica Lovinescu – 2023, își propune să îi omagieze și să îi promoveze pe românii care au îndrăznit să sfideze regimul comunist și să lupte pentru drepturile și convingerile lor, indiferent de consecințe. Cărțile poștale cu cele 8 personalități binecunoscute publicului (Monica Lovinescu, Ecaterina Bălăcioiu, Virgil Ierunca, Dinu Pillat, Adriana Georgescu, Annie Bentoiu, Elisabeta Rizea,…

Guvernul va marca și în acest an Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, prin iluminarea Palatului Victoria în albastru, culoare simbol a acestei zile importante. La inițiativa UNICEF, Ziua Internațională a Drepturilor Copilului se sărbătorește în întreaga lume în fiecare an, la data de 20 noiembrie, și marchează adoptarea Convenției Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului în anul 1989, România fiind una dintre primele țări semnatare. „Guvernul României este angajat să protejeze drepturile copiilor, respectiv dreptul la o viață sigură, la educație, la sănătate și să ofere șanse egale de…

Cincizeci de ani de excelență muzicală sunt puși în reflectoarele scenei Festivalului Internațional „Craiova Muzicală”, cu un program captivant și divers, desfășurat în perioada 24 noiembrie – 15 decembrie 2023. Festivalul este o călătorie armonioasă, timp de opt seri, într-o multitudine de genuri muzicale și spectacole de virtuozitate. Deschiderea grandioasă de pe 24 noiembrie aduce în prim-plan un concert vocal-simfonic fascinant, interpretat de Orchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia”. Sub bagheta dirijorului Svilen Simeonov din Bulgaria, celebra lucrare „Carmina Burana” de Carl Orff va fi interpretată de soliștii…

Voluntar pentru o vară, ediția a V-a, program organizat de Asociația April Hub, în parteneriat cu Teatrul pentru copii și tineret Colibri și Puppets Occupy Street Festival, a obținut Premiul III la Gala Tineretului din România, secțiunea „Proiectul de voluntariat al anului 2023”! „Programul de voluntariat Voluntar pentru o vară a început acum 5 ani și ne bucurăm să scriem această poveste alături de Teatrul Colibri și Puppets Occupy Street Festival, cărora le mulțumim pentru că am reușit să creăm un liant între comunitate și instituții publice. Nu am fi ajuns la ediția a…

În România, persoanele cu dizabilități își găsesc locul cu greu pe piața forței de muncă iar guvernele pesediste au amprentat de-a lungul anilor instituțiile responsabile cu un mod de gândire asistiv, bazat pe prestații și subvenții, neglijând sau boicotând politicile de angajare. USR vine cu o serie de propuneri care să stimuleze integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, să încurajeze antreprenoriatul și să ofere acestora o viață independentă. Un obstacol în calea integrării pe piața muncii îl reprezintă cadrul legal actual care le interzice persoanelor beneficiarii de pensie…

1 76 77 78 79 80 396

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !