Author Luisa Patru

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și Muzeul Cărții și Exilului Românesc mulțumesc tuturor vizitatorilor pentru interesul arătat și pentru implicarea în activitățile organizate. În săptămâna 16-22 decembrie 2024 am înregistrat un număr record de vizitatori ai celor doua instituții de cultură. Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” s-a remarcat în acest săptămână prin organizarea unui număr impresionant de activități în cadrul programului național „Școala Altfel”, reușind să atragă un număr de peste 2.500 de vizite. Tot în această săptămână, Biblioteca Județeană a organizat trei ateliere de Media Literacy, ce…

Candidatul PSD la alegerile prezidențiale de duminică, Marcel Ciolacu, a anunțat, cu puțin timp în urmă, ca și-a înaintat demisia. Ciolacu a mai precizat faptul ca va rămâne alături de partid până la alegerile parlamentare.

Sportivii Universității Craiova au demonstrat, miercuri, ca te poți antrena oriunde, doar voiță să ai. Astfel, intre o aterizare si o decolare, băieții au „bătut mingea” pe pista Aeroportului International Craiova. Leuților li s-au alăturat și Laurentiu Popescu, Ștefan Bană, Carlos Mora, Takuto Oshima și Luis Paradela.

Jovo Lukic este noul atacant al Universității Craiova. Acesta a efectuat deja vizita medicală și va intra în scurt timp sub comanda lui Constantin Gâlcă. Lukic a jucat 136 de meciuri pentru Borac Banja Luka, perioadă în care a înscris 38 de goluri și a oferit 12 pase decisive. Bosniacul a evoluat deja în 9 partide din acest sezon și a înscris 3 goluri. El a marcat și în preliminariile Ligii Campionilor.

Un incendiu a mistuit arhiva sediului ANAF din Filiași. Flăcările au izbucnit în jurul orelor 23.00. S-a intervenit cu o autospeciala de lucru cu apa si spuma. Focul de manifesta puternic, dar a fost lichidat rapid având în vedere că remiza de pompieri se află în imediata apropiere ceea ce a făcut ca intervenția să fie promptă. Din primele cercetări, se pare ca ar fi vorba de un scurtcircuit electric.

Clubul Universitatea Craiova vine cu o ofertă senzațională pentru fani: abonamentele vor fi valabile atât în Cupa României cât și8 în Conference League, după cum precizează sursa citată pe o rețea de socializare. „1. Abonamentele pentru noul sezon sunt valabile în SuperLiga România, în Cupa României cu excepția semifinalei și în preliminariile UEFA Europa Conference League cu excepția Play-Off-ului competiției. 2. Vechii abonați vor beneficia de aceleași prețuri de reînnoire și după data de 8 iulie, dar nu mai târziu de 12 iulie. 3. S-a luat hotărârea de a nu…

Volei: Welcome, 𝐃ulchev 𝐃imitar 𝐏etkov Bulgarul Dulchev Dimitar Petkov se alătură echipei de volei masculin SCM Universitatea Craiova! „În vârstă de 27 de ani, noul nostru voleibalist evoluează pe poziția de fals și are o vastă experiență în cariera sa. A evoluat echipele Marek Union-Ivkoni și Deya Volley din Bulgaria, VBC TLC Weiz (Austria), Nea Salamina Famagusta (Cipru), VBC Mondovì (Italia) și Calcit Kamnik (Slovenia)”, precizează reprezentanții Clubului într-un comunicat de presă.

Muzică, dans și atracții non-stop pentru fani IntenPeople, mai sunt doar câteva zile! Mai sunt doar câteva zile până la startul Festivalului IntenCity. Iar ediţia din acest an promite să fie una cu mult mai mult decât un simplu festival de muzică. Pe lângă spectacolele electrizante şi prestaţiile live oferite de Alan Walker, Dimitri Vegas & Like Mike, Dubioza Kolektiv și Helena Paparizou, alături de unii dintre cei mai în vogă artişti români, The Motans, Connect-R, Subcarpați și Damian Drăghici & Brothers, arealul festivalului va fi plin de surprize și…

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit cu puțin timp in urmă în incinta fostului Combinat Doljchim. Arde vegetație uscată, dar și resturi de lichide inflamabile în bazine/rezervoare dezafectate; se acționează pentru stingere cu 3 autospeciale; incendiul a fost localizat la nivelul bazinelor dezafectate.

Pe lângă temperaturile ridicate din ultima perioadă, utilizarea excesivă a apei din reţelele de distribuţie în mod necorespunzător, respectiv la udarea grădinilor, spațiilor verzi sau umplerea diverselor recipiente, duce la scăderea debitului şi diminuează eforturile de asigurare a serviciilor în condiţii optime. În acest context, Compania de Apă Oltenia a fost nevoită să restricționeze furnizarea apei potabile către populație, astfel încât să poată asigura necesarul pentru uz casnic. Până în acest moment a fost instituit program de furnizare a apei potabile în localitățile Șimnicu de Sus, Segarcea și Dăbuleni, după…

1 64 65 66 67 68 401

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !