Dragi români, Vă adresez acest prim mesaj, pe deplin conștient de momentul extrem de important în care se află România. Îmi asum cu demnitate această funcție, cu toată responsabilitatea față de români și față de viitorul nostru, al tuturor. De ieri până astăzi am purtat discuții cu responsabilii și m-am familiarizat cu problemele și nevoile stringente din domeniile Apărării, Afacerilor Externe și Securității Naționale. Aceste aspecte necesită soluții adecvate și trebuie abordate cu seriozitate și echilibru. De-a lungul întregii mele activități publice, am fost ghidat de convingerea fermă că instituțiile…
Author Luisa Patru
Distribuție Oltenia a organizat, în perioada 10-12 februarie, etapa pe companie a competiției Trofeul Electricianului, alături de concursul dedicat elevilor din programul Ucenic Electrician. Evenimentul a reunit 74 de electricieni și ingineri, care și-au testat cunoștințele teoretice și abilitățile practice în cadrul a cinci probe de concurs: Electrician Exploatare Stații; Electrician PRAM; Electrician Exploatare Rețele de Distribuție MT și JT; Electrician Măsură și Verificare Grupuri de Măsură; Dispecer Trofeul Electricianului este cea mai importantă competiție profesională din domeniul energetic din România, având o tradiție de peste patru decenii. La nivel…
Muzeul Cărții și Exilului îl aduce un omagiu academicianului Dinu C. Giurescu, renumit savant și om de cultură, unul dintre primii donatori, care a adus o contribuție importantă la înființarea fondul muzeal disponibil astăzi. Dinu C. Giurescu s-a născut la data de 15 februarie 1927, în mijlocul unei familii pentru care cercetarea istoriei reprezenta preocuparea de bază, fiind fiul lui Constantin C. Giurescu și nepotul lui Constantin Giurescu, personalități care au lăsat contribuții importante în istoriografia românească. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București în anul 1955,…
Pickup-ul Ford Ranger sărbătorește un deceniu în care a dominat piața din Europa, după ce a înregistrat 10 ani consecutivi pe poziția de cel mai bine vândut vehicul de acest gen. Ford Ranger a reprezentat aproape jumătate din toate vânzările de pick-up-uri din Europa în 2024, înregistrând o cotă de piață de 43,6% – o creștere de 1,3% de la an la an – cu o cotă de piață de până la 54,2% și o creștere de până la 18,6% pe anumite piețe. Ford Pro a vândut 60.400 de Ranger…
Biblioteca „Alexandru și Aristia Aman” marchează Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de evenimente dedicate cititorilor, scopul fiind acela de a promova importanța lecturii și serviciile oferite de bibliotecă. În aceste zile, Biblioteca Județeană va fi gazda unor sesiuni de lectură interactive, unde cititorii de toate vârstele vor putea descoperi povești captivante și autori inspirați. Astfel, angajatele Bibliotecii Județene: – vor citi basme populare copiilor de la Școala Gimnazială „Gheorghe Țiteica”, Grădinița Beatris Craiova, Grădinița Liceului de Arte „Marin Sorescu”, – vor bucura cu lecturi persoanele vârstnice de la Căminul…
Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova organizează, în perioada 18 – 19 februarie 2025, evenimentul „Forme, concepte și sincronism în opera lui Constantin Brâncuși”. Evenimentul își propune să aducă în centrul dezbaterilor viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși, printr-un parcurs de la biografie la decriptarea operei și a valențelor sale, punând totodată accent pe ecourile pe care arta sa le are în contemporaneitate. Influențele operei marelui sculptor au reverberații în arta modernă, grație abordărilor simbolice și conceptuale reduse la esență. Marți, 18 februarie, începând cu ora 10.00, va putea…
Primăria Municipiului Craiova anunţă că va continua acțiunile de ridicare a autoturismelor abandonate pe domeniul public, aflate într-o stare avansată de degradare. Campania de ridicare a mașinilor care prezintă elemente ce pot duce la concluzia că ar putea fi abandonate sau fără stăpân se desfășoară în baza Legii nr. 421/2002, modificată de Legea 97/2020 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. Astfel, în perioada următoare de pe raza Municipiului Craiova vor fi ridicate următoarele autoturisme:…
Muzeul Cărții și Exilului Românesc îl omagiază pe Ilie Constantin, poet, prozator, traducător, critic literar, născut la data de 16 februarie 1939, în București. Ilie Constantin a studiat la Liceul „Sfântul Sava” din București, iar în anul 1962 a absolvit secția de limba italiană a Facultății de Filosofie, din cadrul Universității din București. A debutat editorial în penultimul an de studenție, cu placheta de versuri „Vîntul cutreieră apele”, în colecția „Luceafărul”, alături de Nichita Stănescu și Cezar Baltag. După absolvirea studiilor universitare, în perioada 1965 și 1967, a fost redactor…
Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova începe luni, 17 februarie 2025, o nouă serie de ateliere, care se va încheia pe 12 aprilie. Întâlnirea cu atelierele este precedată de poveștile din week-end, pe care ni le dăruiesc actorii: Marin Fagu, Emanuel Popescu, Oana Stancu, Alis Ianoș, Cosmin Dolea, Adriana Ioncu, Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Robert Iovan, Alla Cebotari. Sâmbătă, 15 februarie 2025, la ora 18:00 este programat spectacolul „Aladin“, reinterpretare în versuri de Andreea Radu, cu regia și muzica originală semnate de Apostolache Kiss Zeno, scenografia și păpușile de…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează în săptămâna 17 – 21 februarie 2025 o serie de evenimente culturale dedicate împlinirii a 149 ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși. Ajunsă la cea de-a treia ediție, Ziua Națională Constantin Brâncuși este organizată sub egida Consiliului Județean Dolj și cuprinde o serie de activități culturale menite să aducă mai aproape de public viața și opera marelui artist. Programul evenimentelor: 17 februarie – 21 februarie – Expoziție de carte „Brâncuși – omul și artistul”, sala „acad. Dinu C. Giurescu” 17…