Author Luisa Patru

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” desfășoară miercuri, 4 iunie 2025, de la ora 12.00, un atelier interactiv pentru a marca Ziua Internațională a Mediului, atelier ce face parte din proiectul „Vii iaR la bibliotecă”, sponsorizat de partenerul oficial PPC. Proiectul constă în integrarea realității virtuale în activitățile cultural-educative realizate de bibliotecă. Cu ajutorul ochelarilor VR, participanții, elevi din clasa a X-a, de la Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu”, alături de profesorul coordonator Cristina Lozan, vor avea ocazia de a explora planeta și recifele de corali. Discuțiile se vor axa pe…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează în perioada 3 – 30 iunie 2025 expoziția de carte intitulată „Lecturi de vară: scriitorii lunii iunie”. Iubitorii de carte vor putea admira în Salonul Expozițional al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” expoziția de carte dedicată de această dată scriitorilor născuți în luna iunie. Între titlurile expuse menționăm: – Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent: addenda, George Călinescu .- Madrid : Editura Nagard, 1980 – Cartea nunţii, George Călinescu – Bucureşti: Editura Minerva, 1982 – Scrinul negru. Vol. 1, George…

Macedoneanul Gjoko Zajkov și Universitatea Craiova au ales să nu mai colaboreze. Ajuns la Știința în ianuarie 2023, fundașul central a evoluat în 13 partide și a marcat un gol. „Contractul dintre Universitatea Craiova și fundașul central Gjoko Zajkov a ajuns la final. Îi mulțumim internaționalului nord-macedonean și îi dorim mult succes în viitoarea sa aventură”, se precizează într-un comunicat publicat pe Facebook.

Universitatea Craiova anunțat, luni seară, cu nu activează clauză de transfer în ceea ce-l privește pe Alisson Safira. Acesta a venit la începutul anului ca împrumut de la Santa Clara. „Mulțumim, Alisson Safira! Perioada de împrumut a atacantului Alisson Safira a ajuns la final. Îi mulțumim și îi dorim mult succes în carieră!”, au precizat oficialii craioveni pe o rețea de socializare. Venit ca o mare speranță, Safira nu a confirmat așteptările având în această perioadă doar un gol și trei assist-uri.

La finalul săptămânii trecute, Filiala USR Dolj și-a ales conducerea pentru următorii patru ani. În urma votului exprimat de către membrii filialei, deputatul Cezar Drăgoescu a fost reconfirmat în funcția de președinte al USR Dolj. Alături de acesta, a fost ales un nou Birou Județean, care îi are pe Bogdan Pascu – prim-vicepreședinte, Lucian Sârbu, Alexandru Bulmaci, Mădălin Moraru și Mihai Alexandru Ene ca vicepreședinți. Împreună cu toți membrii biroului, alcătuiesc o echipă care combină experiența politică, implicarea în comunitate și expertiza profesională. „Misiunea noastră rămâne aceeași: să luptăm pentru…

Direcția Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a organizat, în cadrul Campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, un concurs destinat elevilor din învățământul gimnazial, prin intermediul căruia aceștia au fost invitați să își exprime opiniile cu privire la importanța unui mediu școlar sigur, utilizând mijloacele expresive ale fotografiei. „Concursul național de fotografie, având ca temă „Școală în siguranță”, a avut loc în luna mai 2025…

Muzeul Cărții și Exilului Românesc găzduiește miercuri, 4 iunie 2025, la ora 17.00, lansarea volumului „Noi înșine. Un pelerinaj antropologic în lumea noastră de altădată”, autor Marian Munteanu. Volumul face parte din colecția „Rânduială”, apărută la Editura 1 Print. La evenimentul vor conferenția prof. univ. Dr. Gabriela Păsărin, prof. univ. dr. Dinică Ciubotea, Tudor Nedelcea, critic și istoric literar și Irinel Adrian Cănureci, director al Secției Folclor din cadrul Muzeului Olteniei Volumul „Noi înșine. Un pelerinaj antropologic în lumea noastră de altădată”, de Marian Munteanu, reprezintă o lucrare importantă în domeniul etnologiei…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 6 iunie 2025, lansarea volumului „Maiorescu. Confesiunile unui stoic” autor Adrian Jicu. Evenimentul se va desfășura în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” începând cu ora 17.00, în prezența invitaților Mihai Elne și Gabriel Nedelea. Moderator al evenimentului este Carmen Teodora Făgețeanu. Mircea și Lucian Suchici vor oferi celor prezenți un recital muzical. Adrian Jicu, născut în 1979, în „cartierele democrate” ale Bacăului, este lector la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și director al Bibliotecii Județene „C. Sturdza”. A absolvit Facultatea…

Wizz Air inaugurează în această săptămână două noi rute de la Craiova către Memmingen, Germania, și Bari, Italia. La începutul acestei luni, compania a realocat cea de-a doua aeronavă la bază – un Airbus A320ceo de ultimă generație. Craiova are o importanță crucială pentru Wizz Air, iar compania este bucuroasă să-și restabilească capacitatea în Craiova, adăugând 145.000 de locuri în vara anului 2025, o creștere de 60% comparativ cu vara lui 2024. Biletele sunt deja disponibile pe site-ul oficial Wizz Air și prin aplicația mobilă, începând de la doar 79 RON.…

Cetatea Alba Carolina a fost gazda unei ediții speciale a proiectului „Masa care Unește”, un eveniment simbolic care a reunit aproximativ 200 de jurnaliști, creatori de conținut, lideri locali, și reprezentanți ai partenerilor implicați prin activări speciale. Organizat sub titlul „Valorile care ne aduc împreună”, evenimentul a fost conceput ca o ediție de pre-promovare a celui mai ambițios demers comunitar al anului de a stabili la Alba-Iulia un nou record mondial Guinness pentru „cea mai mare masă din lume” în 13 septembrie 2025 în Cetatea Alba Carolina, și care își propune…

1 45 46 47 48 49 401

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !