Author Luisa Patru

Copiii reuniți la cea de-a 25-a ediție a Forumului Național al Copiilor au dezbătut cu prioritate aspecte care afectează sănătatea lor fizică și mintală, cu consecințe asupra dezvoltării emoționale și sociale. Totodată, ei au formulat o serie de recomandări urgente, adresate autorităților, principala fiind accesul la educație pentru sănătate pentru toți copiii – un curriculum și conținuturi bazate pe informații validate științific, predate într-un mod prietenos, utilizând limbajul adaptat fiecărei vârste, de către specialiști pregătiți. Forumul Copiilor: Sănătatea mintală, o prioritate Cei 100 de copii din București și 14 județe (Argeș,…

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a desfășurat, în luna mai, lucrări de combatere a omizilor defoliatoare pe o suprafață totală de 7.088 hectare, în cadrul direcțiilor silvice Giurgiu, Ialomița și Călărași. Aceste intervenții au fost necesare pentru protejarea pădurilor de foioase aflate în administrarea regiei și au avut ca scop prevenirea unei potențiale calamitări a acestora din cauza dăunătorilor. În urma verificărilor în teren efectuate de către specialiștii Romsilva, a fost identificată prezența omizilor din speciile Lymantria dispar, Tortrix viridana și Geometridae pe o suprafață cumulată de 7.088 hectare păduri…

Muzeul de Artă Craiova va sărbători, din mijlocul urbei, o nouă ediție a „Zilelor Craiovei” și cu acest prilej își propune să arunce o privire mai scormonitoare în viețile unor concitadini din alte timpuri, mai precis să abordeze aspecte ale existenței acestora, asupra cărora, de obicei, nu se insistă în biografiile oficiale și școlare . Așadar, în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Dolj, vom deschide vineri, 30 mai, a.c., începând cu ora 15.00, în Sala Oglinzilor, expoziția „Din Craiova, cu patimă: fantaști, excentrici, ambițioși”, cuprinzând lucrări de pictură, sculptură, fotografii și documente, referitoare la…

Aproape 19.000 de cărți funciare sunt eliberate începând de astăzi, 28 mai 2025, pentru proprietarii imobilelor din zece unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Dolj, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților sunt gratuite pentru cetățeni și au fost finanțate din fonduri europene, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF) pentru comuna Cetate, care a fost cadastrată integral și din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj…

Muzeul Olteniei Craiova – Secția de Etnografie – Casa Băniei deschide vineri, 30 mai 2025, expoziția Dinamicile păstoritului transhumant în Oltenia. Discursul expozițional propune publicului larg cunoașterea păstoritului și transhumanței, atât prin prisma unor obiecte de patrimoniu care reconstituie atmosfera din interiorul stânilor și comunitățile pastorale din zona de nord a Olteniei, cât și prin intermediul fotografiilor de arhivă care documentează etnografic tema păstoritului. Imaginile – document fac parte din arhiva de fotografie a Institutului de Etnografie și Folclor „C-tin Brăiloiu” din București și din Fototeca Secției de Etnografie a Muzeului…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 31 mai 2025, lansarea volumului „Lumina se deschide în lumea de camelii” autor Camelia Rogojinaru. Evenimentul se va desfășura în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” începând cu ora 11.00, în prezența invitaților: Nicoleta Marini, Leliana Mihaela Rădulescu , Ileana Ispas, Amalia Botescu, Rodica Nicoleta Ion. „Scrisul a fost mereu o parte din mine, o flacără aprinsă încă din copilărie, de pe vremea când abia descopeream lumea și îi desenam contururile prin cuvinte Prima poezie am scris-o la grădiniță, fără să știu că, de fapt,…

Muzeul Olteniei celebrează Zilele Craiovei 2025 printr-o călătorie captivantă în trecutul orașului. Cu prilejul ediției din acest an a Zilelor Craiovei, care marchează 550 de ani de la prima atestare documentară a orașului, Muzeul Olteniei vă invită la deschiderea expoziției „Incursiune în istoria Craiovei”, un eveniment dedicat memoriei culturale, urbane și sociale a unuia dintre cele mai reprezentative orașe ale României. Expoziția poate fi vizitată în perioada mai-septembrie. Expoziția reunește o selecție valoroasă de artefacte, imagini și documente provenite atât din colecțiile muzeului, cât și din cercetările arheologice desfășurate în diferite…

Miercuri s-au celebrat 100 ani de la demararea lucrărilor de construire a clădirii centrale a Colegiului Național „Frații Buzești”. Evenimentul a fost marcat prin prezența Alteței Sale Regale Principesa Elena a României. În noiembrie 2016, Regele Ferdinand a semnat actul de fundație a sediului școlii și astfel, Liceul „Frații Buzești” a dobândit o casă și a devenit acasă pentru multele sale generații viitoare de elevi și profesori. „În al 1924-lea an al mântuirii şi al XI-lea an de domnie a gloriosului Rege Ferdinand I-iu şi al Reginei Maria, Augusta sa Soţie, Moştenitor al…

Vineri, 30 mai 2025, de la ora 19:00, Filarmonica „Oltenia” Craiova invită publicul la concertul simfonic Young Artists, dedicat Zilei Internaționale a Copilului. Sub bagheta dirijorului Constantin Grigore, tineri interpreți talentați vor evolua în calitate de soliști, acompaniați de Orchestra Simfonică a Filarmonicii. Pe scenă vor urca: la vioară: Nicholas Bașcoveanu, Aylin Maria Paliu, Robert Șuiu, Levi Ghidiceanu la violoncel: Diana-Andreea Badea la pian: Ruben-Nathan Ghidiceanu, David Petre Programul serii include lucrări semnate de Antonio Vivaldi, Constantin Dimitrescu, Fritz Kreisler, Friedrich Seitz, Joseph Haydn, Felix Mendelssohn-Bartholdy și Franz Liszt –…

În urma solicitării primite de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, Organizația Salvați Copiii a dotat Secția de Cardiologie și Genetică medicală și Secțiile ORL și Combustii (chirurgie plastică, reconstructivă și arsuri) din cadrul Clinicii „Emilian Coţaga” (instituție ce aparține de IMC Chișinău) cu 68 de echipamente medicale și instrumentar pentru tratarea copiilor. De asemenea, Centrul Mama și Copilul din Tiraspol, instituție ce lucrează îndeaproape cu IMC Chișinău, a primit 128 de echipamente medicale și mobilier medical. În cadrul intervenției de sprijin, Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol cu predare…

1 42 43 44 45 46 396

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !