Muzeul Cărții și Exilului Românesc găzduiește miercuri, 4 iunie 2025, la ora 17.00, lansarea volumului „Noi înșine. Un pelerinaj antropologic în lumea noastră de altădată”, autor Marian Munteanu. Volumul face parte din colecția „Rânduială”, apărută la Editura 1 Print. La evenimentul vor conferenția prof. univ. Dr. Gabriela Păsărin, prof. univ. dr. Dinică Ciubotea, Tudor Nedelcea, critic și istoric literar și Irinel Adrian Cănureci, director al Secției Folclor din cadrul Muzeului Olteniei Volumul „Noi înșine. Un pelerinaj antropologic în lumea noastră de altădată”, de Marian Munteanu, reprezintă o lucrare importantă în domeniul etnologiei…
Author Luisa Patru
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 6 iunie 2025, lansarea volumului „Maiorescu. Confesiunile unui stoic” autor Adrian Jicu. Evenimentul se va desfășura în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” începând cu ora 17.00, în prezența invitaților Mihai Elne și Gabriel Nedelea. Moderator al evenimentului este Carmen Teodora Făgețeanu. Mircea și Lucian Suchici vor oferi celor prezenți un recital muzical. Adrian Jicu, născut în 1979, în „cartierele democrate” ale Bacăului, este lector la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și director al Bibliotecii Județene „C. Sturdza”. A absolvit Facultatea…
Wizz Air inaugurează în această săptămână două noi rute de la Craiova către Memmingen, Germania, și Bari, Italia. La începutul acestei luni, compania a realocat cea de-a doua aeronavă la bază – un Airbus A320ceo de ultimă generație. Craiova are o importanță crucială pentru Wizz Air, iar compania este bucuroasă să-și restabilească capacitatea în Craiova, adăugând 145.000 de locuri în vara anului 2025, o creștere de 60% comparativ cu vara lui 2024. Biletele sunt deja disponibile pe site-ul oficial Wizz Air și prin aplicația mobilă, începând de la doar 79 RON.…
Cetatea Alba Carolina a fost gazda unei ediții speciale a proiectului „Masa care Unește”, un eveniment simbolic care a reunit aproximativ 200 de jurnaliști, creatori de conținut, lideri locali, și reprezentanți ai partenerilor implicați prin activări speciale. Organizat sub titlul „Valorile care ne aduc împreună”, evenimentul a fost conceput ca o ediție de pre-promovare a celui mai ambițios demers comunitar al anului de a stabili la Alba-Iulia un nou record mondial Guinness pentru „cea mai mare masă din lume” în 13 septembrie 2025 în Cetatea Alba Carolina, și care își propune…
Cancerul va fi responsabil, conform estimărilor pentru perioada 2023–2050, de o scădere cu 1,7 ani a speranței de viață. Cifra provine din raportul OECD publicat recent — “Tackling the Impact of Cancer on Health, the Economy and Society” (OCDE, 2024), care atrage atenția asupra provocărilor pe care le implică povara oncologică în țara noastră. Această realitate îngrijorătoare a fost punctul de plecare al dezbaterilor din cadrul Conferinței Naționale a Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), desfășurate la Poiana Brașov, între 29 mai și 1 iunie 2025, cu ocazia Zilei Naționale…
Institutul Clinic Fundeni anunță cu bucurie depășirea indicatorilor de etapă în cadrul proiectului “LIVE(RO)3 Plan Strategic Integrat: Dezvoltare, Monitorizare și Control al Calității în Screeningul Bolilor Hepatice Cronice”, cod SMIS 317713, cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Sănătate. Proiectul derulat în perioada iunie 2024 – august 2027 are ca principal obiectiv implementarea în condiții de eficacitate și eficiență a programului de screening pentru boli hepatice cronice în România. Una dintre cele mai importante activități realizate în cadrul proiectului este reprezentată de activitatea de formare în vederea dezvoltării competențelor medicilor…
În perioada 20–22 mai 2025, reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, alături de actori locali din cadrul municipalității Drobeta-Turnu Severin, au participat la o nouă sesiune de învățare interregională, desfăurată în orașul Vercelli, din Italia, în cadrul proiectului „Cycling Waterways”. Evenimentul a reunit partenerii internaționali ai proiectului, precum și membri ai grupurilor de lucru regionale și a combinat sesiuni de prezentare, ateliere interactive și vizite de studiu în locații relevante pentru tematica proiectului. Pe parcursul întâlnirii au fost susținute intervenții din partea reprezentanților Regiunii Piemonte, Ovest Sesia și…
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj, organizează marți, începând cu ora 17, in Piața ”Frații Buzești” din Craiova, marșul ”Colorează-ți viata altfel! Spune NU drogurilor!”. Evenimentul face parte din proiectul coordonat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj și desfășurat în anul școlar 2023-2024 și anul școlar 2024-2025. SCOPUL PROIECTULUI: prevenirea şi combaterea consumului de droguri din mediul şcolar și în afara acestuia. OBIECTIVE: Consilierea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice în scopul prevenirii şi combaterii consumului de substanțe psihoactive din mediul şcolar și în…
Ca în fiecare an Liceul Teoretic ”Henri Coandă” din Craiova își onorează patronul spiritual, Henri Coandă, savant dăruit universalității, fără de care spiritualitatea românească ar fi fost iremediabil mai săracă. Anul acesta Liceul Coandă își deschide cu generozitate porțile, în cadrul Zilelor Liceului Teoretic ”Henri Coandă” – Din 1923 în slujba comunității”, în perioada 4-6 iunie 2025, eveniment pregătit cu entuziasm, atenție și devotament de echipele de cadre didactice și elevi. 36 de activități se vor derula pe parcursul zilelor dedicate. Elementul comun al tuturor activităților care se vor desfășura…
Două zile de bucurie, culoare și muzică la Ișalnița și Caracal! Vara începe cu zâmbete, dans și magie! În perioada 6–7 iunie 2025, cei mici și cei mari sunt invitați la Carnavalul Vacanței – Magia Copilăriei, un eveniment dedicat copilăriei și comunității, care îi are ca invitați speciali pe eroii de la Gașca Zurli, cei mai îndrăgiți prieteni ai copiilor din România! Vor fi două zile pline de energie, emoție și spectacol, în care artiști locali, invitați surpriză și personaje magice vor aduce zâmbete și bucurie pe chipurile celor prezenți. 6…