Author Luisa Patru

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Centrul de Tineret Craiova şi Centrul de Voluntariat Voluntaris organizează, în data de 5 decembrie 2017, proiectul „Eşti TARE, VOLUNTARE!”, ediţia a VI-a. Obiectivul proiectului este recunoaştera voluntarilor, ong-urilor şi susţinătorilor voluntariatului din judeţul Dolj în anul 2017 în cadrul unei gale a voluntarilor. Proiectul „Eşti TARE, VOLUNTARE!” are rolul de a atrage atenţia opiniei publice asupra importanţei voluntariatului şi de a oferi voluntarilor şi proiectelor de voluntariat din judeţul Dolj recunoaşterea pe care o merită. „Tot în cadrul…

Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor din județul Dolj a fost lansat prin POS Mediu și a continuat prin POIM. Acesta ce gestiona deșeurile din întreg județul, atât din mediulurban, cât și rural, înglobând activitățile de colectare, transport, tratare și eliminare a deșeurilor. O dată cu darea în folosință a sistemului colectarea se va face pe mai multe domenii – hârtie și carton, sticlă, plastic și metal, deșeuri biodefradabile și deșeuri reziduale. Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a inspectat joi, alături de vicepreședinții Oana Bică și Cosmin Vasile…

Peste 9.000 de evenimente au fost înregistrate, de la începutul anului, la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență. Dintre acestea, cea mai mare parte – 7835, au fost intervenții ale SMURD, aproximativ 500 – incendii la care se adaugă 800 de incendii de vegetație. Au fost salvate 42 persoane (35 adulți și 7 copii), comparativ cu 502 persoane adulte în perioada ianuarie – octombrie 2016. În data de 31.05.2016 la penitenciarul de maxima siguranță Craiova au fost salvați un numar de 488 deținuți în urma unui incendiu produs. Situaţia intervenţiilor…

Cord Meier-Klodt este ambasadorul Republicii Federale Germania în țara noastră de la începutul acestui an după ce, la 1 ianuarie 2016 fusese numit reprezentant special al OSCE pentru procesul de reglementare in criza transnistreana. Cord Meier-Klodt, un excelent cunoscator al Republicii Moldova, este deja familiarizat cu Romania. Intr-un interviu acordat in iunie 2016 lui Robert Schwartz (Deutsche Welle), Meier-Klodt spunea ca „E adevarat ca Romania este interesata in mod special de solutionarea conflictului transnistrean. De aceea, sunt recunoscator ca Bucurestiul urmeaza linia Uniunii Europene. Datorita importantei pe care o are…

Agricover este o platforma de solutii integrate pentru agricultura, construita pentru a raspunde in timp real nevoilor concrete ale fermierilor. „Noi dăm credite la fermieri. Rapid și nebirocratic și în condiții bune. Agricover este un holding unde BERD este acționar 13%, dar avem și acționari români. Noi, vindem și îngrășăminte, dar, ca IFN, vindem bani. Faptul că am ajuns aici este divada că se dezvoltă agricultură de performanță în zonă”, a declarat reprezentantul Agricover, Robert Rekkers. Agricover este o veriga cheie ce sustine eficienta intregului lant valoric al agriculturii si…

Elevii și studenții craioveni, și nu numai, și-au dat întâlnire, timp de două zile, cu posibili angajatori. În cadrul Forumului Carierei, peste 40 de firme din Regiunea Sud-Vest au expus ofertele de muncă. „Mă bucur să vă fiu alături la deschiderea Forumului Carierei, un eveniment care s-a bucurat încă de la prima sa ediție de un real succes. Pentru Consiliul Județean Dolj, este o onoare să putem veni în sprijinul dumneavoastră și vom continua să susținem toate parteneriatele și proiectele desfășurate în beneficiul educației și în interesul studenților“, a declarat…

SC Compania de Apă Oltenia S.A va întrerupe furnizarea apei potabile, in intervalul 31.10.2017 ora 18:00 pana in data de 01.11.2017 ora 10:00, ca urmare a unei avarii pe conducta de transport a apei Izvarna – Craiova, produsă în zona orasului Rovinari, în localitatile: Tismana, Godinesti, Plopsoru; Bălteni; Rovinari; Telești, Bradesti; Filiasi; Țantareni; Branesti; Bralostita; Isalnita; Cotofenii din Fata; Cotofenii din Dos; și Almaj. In municipiul Craiova nu va fi sistata furnizarea apei potabile. Atenţionăm utilizatorii de apă potabilă menţionaţi că, datorită manevrelor de golire şi umplere a sistemului public…

Joi, începând cu ora 11:00, medici de familie însoţiţi de pacienţi, vor picheta Prefectura Dolj spre a-și manifesta nemulţumirile asupra măsurilor luate de Guvern privind acordarea serviciilor de sănătate din sectorul medicină primară. Pichetarea se va finaliza cu depunerea la Prefectură şi la CAS Dolj a unui memoriu cu solicitările medicilor de familie şi ale pacienţilor. Din Coaliția „Solidari pentru Sănătate” fac parte: 1. Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF), reprezentată de Dr. Rodica Tănăsescu, președinte; 2. Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), reprezentată de Dr. Marina Pîrcălabu,…

„Majoritatea din Catalonia ne arată, de fapt, situația reală de acolo, unde și sondajele care se fac, și aici nu mă refer la referendum deoarece procedura a fost una deficitară. El nu poate fi luat în considerare”, a reliefat, în cadrul unei conferințe de presă deputatul european Marian Jean Marinescu. Situația prezentată de sondaje arată că este una echilibrată, iar guvernul spaniol a luat o decie istorică dar corectă, se poate spune. „Faptul că liderii separatiști au părăsit Catalonia nu trebuie trecut cu vederea. Așa cum s-a întâmplat, dar și…

Florian Bodog s-a întâlnit astăzi cu părinții copiilor afectați de deficiența de imunoglobulină și cu reprezentații asociațiilor de pacienți. Lipsa imunoglobulinei de pe piața românească se datorează problemelor de producție înregistrate de firmele producătoare. „Este o situație care se regăsește în spațiul european, motiv pentru care voi discuta subiectul la Consiliul miniștrilor care se va organiza la începutul lunii decembrie la Bruxelles. Exportul paralel și înștiințările din ce în ce mai dese ale companiilor privind problemele de producție se transformă într-o situație de sănătate publică nu numai în România”, a declarat…

1 360 361 362 363 364 401

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !