Consilierii județeni se reunesc, joi, într-o ședință extraordinară pentru modernizarea drumului județean care face legătura între Craiova și Cetate: Craiova – Mofleni, Bucovăț, Terpezița, Sălcuța, Vârtop, Caraula – Cetate. Proiectul are o valoare de 234.692.016, 98 lei și va fi realizat prin POR, Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională. Șiseaua va avea o lungime de 67,571 km și 14 stații de autobuz amenajate.
Author Luisa Patru
Job Agentur Cottbus a recrutat 10 craioveni pentru a lucra în cadrul unei companii germane care se ocupă de servicii în industria chimică și petrochimică. Compania mamă a dezvoltat, de altfel, și trei sucursale în România în domeniul de service al reactoarelor nucleare. În cadrul companiei germane, cei 10 români vor beneficia de contracte de muncă pe perioadă nedeterminată și de un salariu între 12,42 € și 15,82 € /oră. De asemenea, în primele 6 luni vor beneficia de un loc de cazare plătit de către angajator. Un alt beneficiu…
Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată a fost semnat, marți, în prezența ministrului Finanțelor, Eugen Teordorovici. Alături de acesta, la eveniment au participat Adriana Câmpeanu, director CAO, Claudiu Manda, vicepreședintele Senatului, Lia Olguta Vasilescu, consilier al premierului, precum și alți parlamentari PSD. Aria proiectului cuprinde localităţile: Craiova, Cârcea, Malu Mare, Breasta, Bucovăţ, Gherceşti, Mischii, Şimnicu de Sus, Işalniţa, Coţofenii din Dos, Calafat, Maglavit, Băileşti, Poiana Mare, Piscu Vechi, Rastu Nou, Cerăt, Bechet, Ostroveni, Călăraşi, Dăbuleni, Pleniţa, precum și UAT județul Dolj. „Este un proiect la…
Eşti mai bun când ştii ce vrei este un workshop dedicat antreprenoriatului, organizat de Centrul de carieră și recrutare Ro-Bg. Ce înseamnă să fii antreprenor, ce calităţi are, ce calităţi dezvoltă, ce calităţi sunt necesare pentru un antreprenor de succes, a explicat Cristian Belgun. „Libertatea de a-ti alege drumul tău este una dintre cele mai importante libertăți ale unui antreprenor. Trebuie să știi să faci un plan de afaceri, să găsești finanțare și să te apuci de muncă”. La rândul său, Daniel Militaru, doctor în științe economice, a explicat modul…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a fost joi gazda unui eveniment organizat de către profesorii Colegiulului Național „Frații Buzești” în colaborare cu Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu”. Mai multe amănunte în materialul video alăturat!
În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a…
Edilul Băniei a semnat, astăzi, un contract cu firma Ambient One Construct pentru reabilitarea intrării în Parcul Romanescu din Bulevarul 1 Mai. Valoarea proiectului este de 636.737,99 lei plus TVA. Prin contractul semnat astăzi, constructorul s-a angajat că perioada de proiectare va dura maxim 2 luni, in timp ce pentru execuție, acesta și-a rezervat 6 luni. Astfel, zona în care se află statuia va deveni strict pietonală, iar soclul statuii va fi modernizat în întregime. Mai multe amanunte in materialul video!
La aproape 30 ani de la Revoluție, Craiova va avea un nou Plan Urbanistic General. Contractul de reactualizare a datelor a fost semnat, miercuri, și are o valoare de 7,4 milioane lei, fără TVA și va fi gata în 36 de luni. Noul PUG va beneficia de o platformă informatică ce va permite actualizarea datelor odată cu schimbările ce vor apărea. Acest program informatic va cuprinde şi registrul spaţiilor verzi. „Este sistemul cel mai modern şi cel mai complex de administrare a unui oraş. Practic, ca PUG-ul să fie respectat este…
Cea de-a noua ediție a simpozionului „Oltenia. Interferențe Culturale” li-a deschis, miercuri, porțile la Secţia Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova. Conferința „Oltenia. Interferenţe Culturale” oferă prilejul întâlnirii a numeroşi şi cunoscuți oameni de ştiinţă din România şi Bulgaria reprezentând instituţii de prestigiu precum: Academia Română, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” (Bucureşti), Institutul de Arheologie din Iași, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” (Craiova), Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (Tulcea), Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, Muzeul Național al Banatului (Timişoara), Muzeul Ţării…
Cadre didactice și elevi de la colegiile craiovene au luat cu asalt, dis de dimineață, Centrul Multifuncțional Craiova. Oaspeți le-au fost elevii de gimnaziu din Craiova, Dolj și nu numai. „Este o ocazie unică de a vedea reunite în același loc toate liceele din Craiova și județul Dolj, cu tot ce oferă acestea, într-o prezentare care mai de care mai frumoasă, interesantă, pragmatică sau creativă. Pentru absolvenții de gimnaziu, este momentul cel mai bun în care își pot lua cele mai bune informații despre liceul unde și-ar dori să ajungă,…