Author Luisa Patru

Aproimativ 100 mp de vegetație uscata ard, la aceasta ora, pe un teren viran de pe Aleea I Cornesului, din Craiova. ISU Dolj intervine cu o autospeciala cu apa. Cauza probabilă a focului este flacără lăsată nesupravegheată, cel mai probabil un chibrit apris aruncat, după cum declară Florin Cocoșilă, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.

Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin intervin, la aceasta ora, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs pe DN6, pe raza comunei Prunișor. Din primele informații, se pare ca o victima este decedată.

Partidul Libertate, Unitate și Solidarite – Filiala Dolj – a finalizat procesul de desemnare a candidaților pentru alegerile locale. Pentru Primăria Craiovei, propunerea PLUS Dolj este domnul Prof. Dr. Lucian Bernd Săuleanu. În cursa internă au mai candidat alte două persoane. Pentru Consiliul Local Craiova, candidații PLUS sunt: Lucian Bernd Săuleanu, Ionel-Denis Fota, Gabriel Eugen Popescu, Nicolae Delcea, Gheorghe Iulian Diaconescu, Nicolae Silviu Drîmboi, Alexandru Mihai Mârzan, Marius Petrescu, Iulian Tănase, Andrei-Georgian Pătru, Maria-Magdalena Buncilă-Grigore, Cristian-Ionuț Radu, Ionel Prioteasa, Șerban Busuioc. În ceea ce privește Consiliul Județean, propunerea PLUS Dolj…

Politiștii de la Secția 2 Poliție Rurală Breasta au fost sesizați de catre un bărbat din Seaca de Pădure, cu privire la faptul că Duină Anișoara, în vârstă de 52 ani, concubina sa, a plecat voluntar de la domiciliul comun, la data de 28 ianuarie a.c. și nu a mai revenit. La momentul plecării era îmbrăcată într-un pulover de culoare roșie, pantaloni albaştri, și papuci albi. Semnalmente: înălțime 1,65 m, păr lung până la umeri, vopsit roşcat, fără semne particulare. Persoanele care pot oferi date sunt rugate să anunţe cea mai apropiată…

Gabriel Gîrniță, cel care a condus in ultimii ani filiala diljeană a Sindicatului Europol, si-a anuntat, in aceasta dimineata, demisia. „Având în vedere ultimele evenimente petrecute la nivelul Sindicatului Europol și încercarea disperată a „președintelui Andreica” de a ține cu dinții de membri filialei Dolj(cea mai mare filiala a sindicatului din tara), pe care încă o reprezint, ma văd nevoit să îmi dau demisia din funcția de vicepreședinte Europol și președinte al Filialei Europol Dolj, deoarece nu pot asista nepăsător la neregulile constatate în organizația sindicală. Pentru cei care încă…

Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova mediazăsâmbătă, 15 februarie 2020, la ora 11:00, întâlnirea cu Alladin și lampa fermecată, în spectacolul – lectură, susținut de actorii Oana Stancu și Robert Iovan, în Sala Studio. Prețul biletului pentru spectacolele – lectură este 10 lei / pers. Tot sâmbătă, 15 februarie 2020, la ora 18:00 îi vom cunoaște la Teatrul Colibri pe eroii musicalului Vrăjitorul din Oz, în spectacolul adaptare după L. Frank Baum, scenariul şi regia Cristian Mitescu, scenografia Eugenia Tărăşescu – Jianu, muzica Alexandru Berehoi, coregrafia Ionuţ Sergiu Anghel,…

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a participat astăzi, 12 februarie 2020, la LiceulTehnologic „Cezar Nicolau” din Brăneşti (judeţul Ilfov), la activitatea de promovare a învăţământuluiprofesional şi tehnic, cu accent pe învăţământul dual, din cadrul campaniei „Meseria face diferenţa!” Evenimentul a evidențiat oportunităţile pe care le au elevii în cadrul parcurgerii unui traseu profesional. Totodată se remarcă abordarea extrem de aplicată a unităţii de învăţământ care valorizează experienţaelevilor săi şi a partenerilor de practică, operatorieconomici, în acţiunile de promovare a învăţământuluiprofesional şi tehnic și a celui profesional-dual. Uniidintre elevii acestui liceu au devenit,…

Doi reputaţi muziceni, violoncelistul Cristian Florea şi pianistul Mihai Ungureanu, interpretează luni – 17 februarie şi miercuri – 19 februarie, orele 19:00, integrala sonatelor pentru violoncel şi pian de Beethoven. La începutul secolului al XIX-lea, Beethoven a fost unul dintre primii compozitori care a încercat şi a reuşit să dezvăluie calitățile expresive și tehnice ale violoncelului, atât în lucrările sale simfonice și mai ales în muzica sa camerală. În cele cinci sonate pentru violoncel scrise în peste două decenii, Beethoven a arătat potenţialul violoncelului. Plecând de aici, viitorii compozitori romantici…

Marți, poliţişti din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Dolj, împreună cu cei ai Secției 9 Poliţie Rurală Cetate au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui tânăr de 28 de ani, din Cetate. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au găsit o armă neletală din categoria celor supuse autorizării și 134 diaboluri de plumb de același calibru. Din cercetări s-a stabilit că cel în cauză ar fi cumpărat arma și muniția din afară ţării, fiind introdusă în România, fără a fi declarată organelor vamale de control. Arma și muniția…

Pilițuștii Secţiei 15 Poliţie Rurală Filiaşi, alături de colegi din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au efectuat două percheziţii domiciliare la imobilele a doi bărbaţi de 63 şi 62 de ani, ambii din comuna Coţofenii din Dos. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au găsit 168 de pachete de ţigări, care nu aveau aplicate timbre de marcaj fiscal. Bunurile respective au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări.

1 304 305 306 307 308 401

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !