Author Luisa Patru

Un clip devenit viral, zilele trecute pe rețelele de socializare, ne prezenta un tânăr care se ruga pentru ca Dumnezeu să îi ferească „pe noi țiganii de virusul acesta și îl da către români, ca să moara toți romanii și țiganii sa trăiască. Slava Ție Doamne, slava Ție”. Într-un comunicat de presă, reprezentantii IPJ Dolj anunțau că acesta a fost amendat cu 200 lei, deoarece inregistrările ar fi fost realizate în luna februarie, înainte de declararea Stării de Urgență. Numai că, tânărul a recidivat. „Să moară toți românii și să…

Am avut astăzi o nouă întâlnire cu Premierul Orban și cu un grup de miniștri și consilieri, pentru a începe să detaliem ce am anunțat ieri, așa-numitul plan de relaxare. Este vorba, evident, de relaxarea măsurilor pe care le-am luat pentru protecția populației și, în acest sens, vom avea, în scurt timp, un plan destul de detaliat pe care îl vom prezenta public. Dar am considerat că unele din chestiunile care ne privesc pe toți, vă privesc pe toți, trebuie anunțate din timp, ca să ne pregătim. Una dintre aceste…

Peste 13,4 milioane de puieți forestieri au fost plantați de specialiștii Romsilva pe perioada stării de urgență, începând cu 16 martie și până în prezent, iar în total, de la începutul campaniei de împăduriri de primăvară, în fondul forestier administrat de Romsilva au fost plantați peste 18,1 milioane de puieți forestieri. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat de la începutul campaniei de împăduriri de primăvară 6.186 hectare fond forestier, din care 3.857 hectare regenerări naturale și 2.329 hectare regenerări artificiale, prin împăduriri, inclusiv 17 hectare perdele forestiere. De…

Cu Centrele de Relaţii cu Clienţii CEZ Vânzare închise în această perioadă pentru siguranţa angajaţilor şi a clienţilor, furnizorul de energie electrică şi gaze naturale CEZ Vânzare preia online toate solicitările clienţilor săi, păstrând termenele reduse de răspuns. La Info Linia CEZ, în 3,5 minute, specialiştii CEZ răspund la întrebările referitoare la serviciile CEZ Vânzare, în timp ce 80 % dintre apeluri sunt preluate în maximum 45 de secunde, iar răspunsurile la solicitările de consiliere sunt oferite în mai puţin de 24 h. Informaţiile cu privire la întreruperile programate în…

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.172 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 135 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. Până astăzi, 22 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 9.710 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.406 au fost declarate vindecate și externate.…

Pe vremuri șoferii erau nevoiți să strige pentru a se face auziți în mașini. Prin comparație, mașinile moderne reprezintă o oază de calm, unde conversațiile și muzica se aud în mod clar. Noua strategie a Ford, denumită, “Whisper” oferă numeroase îmbunătățiri în ceea ce privește antifonarea, ceea ce contribuie la călătorii mai confortabile și mai puțin obositoare pentru șoferi și pasageri. Strategia “Whisper” Pentru noul SUV Kuga, Ford a examinat elemente generatoare de zgomot, de la suspensie până la chederele ușilor, pentru a găsi soluții de optimizare a rafinamentului interior.…

O autospecială de poliție a fost implicată, cu puțin timp în urmă, într-un accident. Evenimentul s-a produs la sensul giratoriu de la Spitalul Militar din Craiova. Din primele informații, o tanara de 21 ani, din Gogosu, conducea un autoturism pe strada Potelu și nu ar fi acordat prioritate de trecere unei autospeciale de politie, care circula cu semnalele luminoase in functiune. In urma accidentului, un politist din cadrul Sectiei 2 Politie Craiova a fost transportat la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale, fiind ranit usor. In cauza a fost intocmit…

Vreau să mulțumesc bisericilor, preoților care au avut o contribuție semnificativă în a organiza ceremoniile religioase în așa fel încât românii să nu se expună pericolului de contaminare. Mulțumiri se cuvin și autorităților, care au fost prezente, care au știut să intervină atunci când a fost cazul și au știut să vină în ajutorul oamenilor acolo unde a fost nevoie. Mulțumiri speciale medicilor și personalului medical, care, în timp ce majoritatea a stat acasă și a sărbătorit în liniște Paștele, au fost la serviciu, au avut grijă de cei bolnavi…

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.134 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 131 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. Până astăzi, 21 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 9.242 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.153 au fost declarate vindecate și externate.…

Astăzi, pompierii din cadrul tuturor subunităților ISU Mehedinți și-au prezentat onorul în fața tehnicii de intervenție. Sirenele tuturor autospecialelor de intervenție au răsunat la unison în memoria colegului nostru din cadrul ISU Constanța. Cadrele ISU Mehedinți își exprimă profunda compasiune față de familia colegului decedat și transmit sincere condoleanțe.

1 273 274 275 276 277 396

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !