După depășirea, la finele lunii martie 2020, a vârfului tensiunilor generate de criza COVID-19 pe piața financiară internă, obiectivul imediat al BNR a fost păstrarea stabilităţii recâștigate și asigurarea lichidităţii necesare finanțării în bune condiții a sectorului public, firmelor și populației. În acest scop, BNR a sporit considerabil volumul operațiunilor repo efectuate pe baze bilaterale (al căror stoc mediu zilnic a ajuns în perioada 1 aprilie-15 mai 2020 la aproximativ 13 miliarde lei) şi a inițiat, continuând apoi, cumpărarea de titluri de stat de pe piața secundară (stocul lor însumând…
Author Luisa Patru
În perioada 18.05 – 31.07.2020, 28 de elevi din cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Al. Ghica” Drăgăşani se află la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj pentru a desfăşura stagiul de practică. Elevii – jandarmi, promoţia februarie – decembrie 2020, vor fi coordonaţi şi îndrumaţi în toată perioada de tutori – jandarmi cu experienţă în activitatea profesională şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de aceştia, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa stagiului de practică. Viitorii subofiţeri îşi vor desfăşura stagiul de practică atât la…
Până astăzi, 18 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.036 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.930 au fost declarate vindecate și externate. Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică: Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate 1. Alba 267 2. Arad 696 3. Argeș 214 4. Bacău 445 5. Bihor 508 6. Bistrița-Năsăud 301 7. Botoșani 664 8. Brașov 627 9. Brăila 20 10. Buzău 122 11. Caraș-Severin 110 12. Călărași 74 13.…
Noul Ford Ranger Thunder conferă celui mai bine vândut pick-up din Europa, Ford Ranger, un design spectaculos și specificații tehnice îmbunătățite. Livrările vor începe la finalul acestei veri. Disponibil în doar 4.500 de unități în toată Europa, Ranger Thunder adaugă specificații exclusive de design interior și exterior câștigătorului premiului “Pick-up-ul internațional al anului 2020” și opțiuni de ergonomie bine-cunoscute în echiparea standard, oferind un design și un nivel al confortului similare cu cele ale unui SUV, pe lângă capacitatea generoasă de încărcare și de remorcare. Propulsat de motorul diesel Ford…
Până astăzi, 17 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.871 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.890 au fost declarate vindecate și externate. Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică: Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate 1. Alba 265 2. Arad 696 3. Argeș 210 4. Bacău 431 5. Bihor 501 6. Bistrița-Năsăud 301 7. Botoșani 659 8. Brașov 616 9. Brăila 20 10. Buzău 105 11. Caraș-Severin 110 12. Călărași 73 13.…
Un accident mortal a avut loc, cu puțin timp în urmă, la intersecțai de la Podul Viorele, din Craiova. Două autoturisme s-au ciocnit. La fața locului au ajuns echipaje de poliție SMURD și SAJ. Un șofer de TAXI nu a acordat prioritate la ieșirea de pe Strada Câmpia Islaz a fost lovit în plin de către un autoturism care circula regulamentar pe strada Râului. În urma impactului șoferul de taxi și pasagera din taxi au decedați. De asemenea, alți doi pasageri ai taxi-ului, un barbat și un copil de 11…
Pandemia de SARS-COV-2 a mutat foarte multe activități în mediul on-line. Printre instituțiile care și-au mutat activitatea în mediul on-line se numără și Parlamentul EUropean. Astfel, deputații europeni au rămas în țările de domiciul, participant la întâlniri în mediul on-line. „Au fost zile în care am avut întâlniri de la 8,30 până seara la 9,00 (21,00 – n.n). Lipsesc contactul direct și negocierile directe – ceea ce este foarte important în activitatea noastra. Este mult mai greu de realizat acest lucru pe o linie video, în condițiile în care toată…
Până astăzi, 16 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.704 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoaneleconfirmate pozitiv, 9.574 au fost declarate vindecate și externate. Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică: Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate 1. Alba 265 2. Arad 691 3. Argeș 199 4. Bacău 427 5. Bihor 501 6. Bistrița-Năsăud 300 7. Botoșani 655 8. Brașov 613 9. Brăila 20 10. Buzău 104 11. Caraș-Severin 110 12. Călărași 69 13. Cluj…
Două echipaje din cadrul Stației Strehaia intervin, la aceasta ora, cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în localitatea Fața Cremenii, comuna Tâmna. În accident sunt implicate cinci persoane, patru dintre acestea fiind evaluate de echipajele medicale SMURD si SAJ. Cele patru persoane, aflate în stare de conștiență, au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin. Două dintre acestea prezentau politraumatisme, iar alte două traumatisme minore.
Ordinul ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, privind modificarea și completarea Calendarului și a metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020 -2021 a fost publicat în Monitorul Oficial. Principalele modificări/completări vizează aspecte procedurale și de calendar, după cum urmează: 1. Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în data de 7 iulie. În acest caz, părintele/tutorele legal…