Teatrul pentru copii şi tineret Colibri reia frumoasa tradiție a Porților Deschise în Fabrica de povești electroColibri, la cea de-a XXIV-a ediție a Zilelor Municipiului Craiova. Timp de cinci zile, copiii de toate vârstele se vor bucura de povești la sediu și în Parcul Nicolae Romanescu, la Teatrul de vară, vor colora esplanada teatrului, vor vizita spațiile în care sunt create spectacolele și vor putea admira schițele și desenele realizate de artiști invitați în Festivalul Puppets Occupy Street, după următorul program: Vineri, 28 mai 11:00 – 19:00 Teatrul pentru Copii…
Author Luisa Patru
Casa de Cultură Traian Demetrescu împreună cu Muzeul Olteniei – Craiova vă invită luni, 31 mai 2021, începând cu orele 14:00, la sediul Casei de Cultură din strada Traian demetrescu nr. 31, la deschiderea expoziției de fotografie Tudor Vladimirescu – erou al renașterii naționale (1821-2021). Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României. Revoluția a avut cauze naționale, economice și sociale și, deși a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în atenția cancelariilor…
Ministerul Tineretului şi Sportului în colaborare cu Grupul PONT organizează proiectul „TINERI DUPĂ PANDEMIE”, finanţat prin programul Erasmus +. Prin acest proiect se urmăreşte realizarea unei serii de întâlniri între tineri, pentru a identifica problemele cu care aceștia se confruntă, în perioada pandemiei, dar și acțiunile ce pot fi întreprinse pentru ca, aceste greutăți să fie depășite de ei. În cadrul întâlnirilor, vor fi formulate o serie de întrebări, printre care menţionăm: – ai vrea să vorbești cu cineva? – ai vrea să-i spui cuiva ce simți și cu ce…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 31 mai 2021, începând cu ora 18:00, colocviul „Istoria în imagini”. Evenimentul va fi moderat de autorul și criticul de benzi desenate Dodo Niță. Participă istoricii Adrian Cioroianu, Nicolae Pepene, Sorin Liviu Damean şi artistul Puiu Manu. Cu această ocazie vor fi lansate următoarele volume: – „Ferdinand I, Regele cel Loial al României”, de Adrian Cioroianu şi Andrei Radu, ilustraţii de Puiu Manu; – „Istoria e cea mai frumoasă poveste în benzi desenate”, scenariu de Marius Leştaru, desene de Puiu Manu; -…
Premierul Florin Cîțu a lansat astăzi campania de comunicare „Împreună învingem pandemia! Ce conține vaccinul?”, realizată de Guvern, cu sprijinul UNICEF și al organizațiilor partenere. ”Venim cu o abordare bazată pe emoție, pentru că vaccinarea nu înseamnă doar statistici, ci este un bun comun de care avem nevoie pentru revenirea la normalitate. Fiecare român care încă nu s-a vaccinat ar trebui să se gândească la ce-i lipsește, la cum i se va schimba viața dacă s-ar vaccina: să-și vadă mai des părinții, copiii să se întoarcă la școală, să meargă…
Începând de astăzi, ora 12:00 și până sâmbătă, la orele 24:00, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a instituit cod galben pentru râurile din mai multe bazine hidrografice unde există probabilitatea depășirii cotelor de atenție. Printre acestea se numără: afluenți mici ai Dunării aferenți sectorului amonte S.H. Gruia (județele Caraș Severin și Mehedinți); râurile Drincea, Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj); râul Jiu – bazin amonte S.H. Podari (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj). Totodată, în perioada 27.05.2021, orele 17:00 – 29.05.2021, orele 12:00, a fpst insituit Cod Potocaliu de…
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în municipiul Craiova, comuna Cerăt şi oraşul Balş, la 3 persoane bănuite de contrabandă. La data de 24 mai a.c., poliţiştii de la economic, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate, au descoperit, în comuna Motăţei, o autoutilitară, în care erau depozitați mai multi saci cu pachete de țigarete. În urma cercetărilor, au fost identificaţi doi bărbaţi, de 33 şi 41 de ani, ambii din Craiova,…
Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 24 mai 2021, Senatul a acordat următoarele premii: Premiul de Excelență: nu se acordă Premiul pentru întreaga activitate actriță: ILEANA PLOSCARU Premiul pentru întreaga activitate actor: MARCEL IUREȘ Premiul pentru întreaga activitate regie: ALEXANDRU DARIE (post-mortem) Premiul pentru întreaga activitate scenografie: GETA MEDINSCHI Premiul…
Precipitațiile căzute în urmă cu puțin timp au inundat mai multe străzi, autoturismele au rămas blocate în apă iar un tramvai a fost lovit de trăsnet. În acest moment, 8 masini ale Companiei de Apă Oltenia acționează pe teren, în zonele în care sunt cele mai mari probleme și nu s-a retras încă apa în sistemul de canalizare. Așa cum se întâmplă după fiecare ploaie, pasajul de la Podul Electroputere a fost inundat, șa fața locului ajungând 2 mașini pentru degajarea apei. Circulația în zonă este dirijată de către echipaje…
Agenția Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD PORTOCALIU de fenomene meteorologice periculoase valabilă și pentru județul Dolj, pentru intervalul 27.05, ora 16.00 – 28.05, ora 21.00, fenomene ce se vor manifesta prin ploi însemnate cantitativ. Recomandări: Deoarece pe perioada manifestării fenomenelor meteorologice există riscul producerii unor inundații locale, solicităm cetățenilor să respecte următoarele recomandări: – curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; – rugăm cetățenii să nu arunce la întâmplare gunoaiele menajere și resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile/canalele de…