Consiliului Concurenței recomandă CNCF CFR SA crearea condițiilor tehnice astfel încât Operatorii de Transport Feroviar (OTF) să- și poată alege furnizorul de energie electrică, ceea ce ar conduce la reducerea valorii facturilor pentru curentul de tracțiune, pe care o achită OTF și, implicit, la creșterea profitabilității transportului feroviar de marfă și la tarife mai mici pentru utilizatorii acestui serviciu. În prezent, OTF nu au posibilitatea de a-și lege furnizorul de energie electrică, deși piața energiei este liberalizată, furnizorul unic pentru sistemul feroviar fiind Electrificare CFR, filială deținută integral de CNCF…
Author Luisa Patru
La această oră, patru autospeciale de lucru cu apă și spumă încadrate de 18 pompieri militari intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată în cartierul craiovean Mofleni. La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta cu violenta, existând posibilitatea de propagare la casele de locuit. În sprijinul salvatorilor au fost trimise și două cisterne cu apă din dotarea RAADPFL Craiova. Și Compania de Apă Oltenia a trimis la fața locului două autocisterne cu apă. Incendiul a fost lichidat dupa aproximativ 4 ore. Au au 6 ha vegetatie uscata, cauza…
Duminică, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” – Cămărăşeasca din Târgu Cărbunești, judeţul Gorj, a îmbrăcat haine duhovnicești de praznicul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. La ceas de sărbătoare, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi arhidiaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei mitropolitane „Sfântul Dumitru” din Craiova, dirijat de Prof. dr. Victor Şapcă. În cuvântul de învăţătură, Părintele profesor a precizat că sărbătoarea pe care o cinstim în această zi ne introduce în atmosfera jertfei pe altarul credinţei…
Conducerea Științei a profitat de această pauză competițională și a convocat locul pentru un cantonament la Poiana Brașov, după cum informează clubul pe o rețea de socializare. Săptămâna viitoare leii din Bănie au programate două amicale cu FC Metaloglobus București și KSE Târgu Secuiesc.
Componenții lotului Universității au învins, cu puțin timp în urmă, echipa Rapidului în ceea a fost derby-ul etapei. Laurențiu Reghecampf a aliniat la start următorul 11 – Pigliacelli – Vlădoiu, Screciu, Găman, Bancu – Nistor, Fedele, Vână – Gustavo, Markovici, Baiaram. În cealaltă jumătate de teren, antrenorul Rapidului, Mihai Iosif, a început partida cu H. Moldovan – Belu, Săpunaru, D. Grigore, Florică – Crepulja, Albu – Pănoiu, Ilie, Hlistei – Ad. Bălan. Meciul a început relativ echilibrat, cu faze la ambele porți, până în minutul 14, când Rapidul preia conducerea…
In urma cu putin timp a fost emisă o alertă de Cod Portocaliu de frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula 35-40 litri / mp, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. Averizarea este valabilă până la ora 22,30.
Sâmbătă, între orele 09.00-13.00, peste 100 de polițiști rutieri din cadrul Serviciul Rutier Dolj, B.D.N.E., Biroul Rutier Craiova, subunităților, precum și polițiști de ordine publică cu atribuții pe linie rutieră au executat o acţiune, în sistem integrat, pe principalele artere rutiere cu risc ridicat de accidente de pe raza judetului, pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice. Astfel, polițiștii au aplicat în doar 4 ore, 377 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 57.000 lei, din care 156 de sancțiuni pentru viteză…
Începând de astăzi, 28 august, ora 15.00, județul Mehedinți se va afla sub incidența avertizării meteorologice Cod PORTOCALIU de ploi abundente, valabilă până duminică, la ora 18.00, conform informării transmise de către Administrația Națională de Meteorologie. În intervalul menționat, sunt prognozate ploi abundente, cu cantități de apă ce vor depăși local, prin acumulare, 50…90 l/mp. Totodată, începând cu ora 10.00, județul se află sub atenționare meteorologică Cod Galben temporar accentuată și cantități de apă însemnate, valabilă până duminică, 29 august, la ora 23.00 ce vizează instabilitate atmosferică temporar accentuată și…
Polițiștii locali din cadrul Biroului Control Comercial din Piața Centrală Craiova au surprins, vineri, un bărbat ce încerca să comercializeze mai multe parfumuri contrafăcute. Bărbatul a fost identificat și i-au fost aplicate mai multe sancțiuni. De asemenea, cele 29 de false parfumuri au fost confiscate.
Criza economică prelungită prin care trece România de ani buni, la care se adaugă și bâlbâielile multora dintre guvernele trecute pe la Palatul Victoria au dus la o încetinire a dezvoltării atât pe parte de infrastructura, cât și în ceea ce privește calitatea vieții. Despre gradul de absorbție al fondurilor europene în municipiul Craiova, consilierul local Teodor Sas anunță cifre îngrijorătoare, am putea spune, dacă este să ținem cont de faptul că ne aflăm la finalul unui exercițiu financiar 2014 – 2020. „Această temă (a fondurilor europene – n.r.) a…