Luisa Patru

Luisa Patru

Pedaliada 2021

200 de craioveni au ieșit cu bicicletele într-o acțiune care s-a desfășurat simultan în zece țări din Europa. Ei s-au alăturat astfel miilor de europeni din zece țări, care au ieșit la plimbare cu bicicletele în același timp, într-o acțiune comună…

30 tone de alimente pentru familii din Bulgaria

Sindicatul Transloc din RAT Craiova, reprezentat prin președinte Iordache Florea, si Federația Transportatorilor  și Serviciilor Publice Din Romania, împreuna cu Biserica Ortodoxa Româna, organizează marți, 17.09.2021 o acțiune umanitară în Republica Bulgaria, Mitropolia orașului Ruse. Acțiunea se va desfășura începând…

”SymPhoenix”, sold out!

Craiova Jazz, Rock & Pop Festival, – ediția a V-a Concertul ”SymPhoenix” organizat de Filarmonica Oltenia Craiova vineri, 17 septembrie, ora 19:00, în Parcul Romanescu, se va ţine cu casa închisă. Este al treilea eveniment din Craiova Jazz, Rock &…

20 deținuți infectați cu noul coronavirus

Douăzeci de persoane care își ispășeau pedeapsa în cadrul Penitenciarului Craiova au fost infectate cu noul coronavirus. Acestea faceau parte din aceeași secție de detenție și au fost transferate în cadrul Spitalului Penitenciar Rahova, după cum se arată într-un comunicat…

Alb-albaștrii au împărțit bucurie

O parte dintre componenții lotului alb-albastru, alături de cele două mascote ale Clubului, și-au dat întâlnire cu micuții fani în Parcul Nicolae Romanescu, duminică. Aceștia au împărțit fulare, orare și alte materiale promoționale, au dat autografe și au făcut sesiuni…

Cadouri pentru „puii de leu”

Copiii sunt așteptați duminică, în Parcul Nicolae Romanescu la o întâlnire cu sportivii Științei. „Mâine, începând cu ora 11:00, ne dăm întâlnire în Parcul „Nicolae Romanescu” cu o parte dintre jucătorii noștri și cu mascotele Științei. În jurul orei 11:30…

Avarie la conducta Isvarna – Craiova

Echipele Companiei de Apă Oltenia intervin la o avarie majoră pe aducțiunea Isvarna – Craiova Din cauza unei avarii majore apărute astăzi, 11.09.2021, la conducta de aducțiune a apei potabile Isvarna – Craiova, pe raza comunei Țânțăreni, județul Gorj, Compania…

Bechetul începe școala în sistem on-line

Orașul Bechet va începe, luni, cursurile în sistem on-line din cauza incidenței de îmbolnăviri foarte mari, de peste 8%. „Am tot sperat că incidența va scădea și în Consiliul de Administrație de astăzi (luni – n.r.) să le dăm undă…