Joi a avut loc ședința Colegiul Director Județean al Filialei PNL Dolj, for de conducere din care fac parte toți primarii și președinții de organizații comunale și orășenești. La eveniment, alături de președintele PNL Dolj, Ștefan Stoica, au participat ministrul Muncii, prim-vicepreședintele PNL, doamna Raluca Turcan, deputatul Nicolae Giugea și vicepreședintele regional, deputatul Gigel Știrbu, membru în Comisia pentru Organizarea Congresului PNL ce va avea loc în data de 25.09.2021. Colegiul Director Județean al PNL Dolj, întrunit statutar, s-a pronunțat prin vot secret în privința celor două moțiuni ale candidaților…
Author Luisa Patru
48 de hotărâri de eliberare din funcție a prefecților și subprefecților aparținând USR-Plus au fost emise, joi, de către Guvernul Cîțu. Pe subprefectul de Dolj, vestea l-a surprins chiar în timp ce participa la conferința de presă a ministrului Muncii, Raluca Turcan care se afla într-o vizită de lucru în capitala Olteniei. Dumitrescu fusese numit subprefect în luna martie a acestui an. Este avocat stagiar în cadrul Baroului Dolj și este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București. Conform declarației de avere nu deține bunuri mobile sau imobile…
Cunoscutul medic româno – american, Ion Alexe a revenit, zilele acestea în Bănie și la viitorul meci al leilor din Bănie se va afla pe arena sportivă. Joi, acesta s-a întâlnit cu reprezentanții clubului de fotbal și a dat un mini-interviu pentru televiziunea clubului. „Este super frumos stadionul. L-am văzut când se construia. Vreau să-l văd și în interior. Abia aștept! Știu stadionul cel vechi. Am fost de multe ori pe el, pe vremuri, când juca Știința Craiova și vin la meciul cu Sepsi. Am fost dintotdeauna fan al echipei…
Conform ultimelor date statistice publicate, la nivel național, 20.000 km drumuri județene și 27.000 km drumuri comunale sunt modernizate, putându-se estima o valoare necesară de cel puțin 50 miliarde lei pentru asigurarea finanțării modernizării acestor drumuri. De asemenea, 29% din unitățile administrativ-teritoriale nu dețin rețele de apă, iar 57 % din unitățile administrativ – teritoriale nu dețin canalizare. În urma actualizării necesarului de finanțare în domeniul alimentării cu apă și canalizării estimat de Banca Mondială în anul 2015, ținând cont de investițiile pregătite sau realizate prin programele finanțate din fonduri…
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan s-a aflat, joi, într-o vizită de lucru în municipiul Craiova. Dacă în prima parte a zilei a vizitat două dintre întreprinderile aflate pe platforma de est a Băniei, în cea de-a doua parte s-a întâlnire cu directorii de deconcentrate aflați în subordinea ministerului și cu reprezentanții presei. „De la începutul anului am susținut că salariul minim trebuie să crească, nivelul actual este insuficient. Trebuie să găsim acel nivel de creștere al salariului minim astfel încât el să se regăsească și în creșterea puterii…
Eduard Novak, cel mai titrat ministru al actualului Guvern a prezentat, joi, un punct de vedere simplu, sincer și de foarte mare bun simț pe o rețea de socializare. Zona Media prezintă, în continuare, declarația ministrului: „Am intrat în politica doar pentru că am avut încredere că acest moment va fi prielnic. Am crezut în maturitatea oamenilor și profesionalismul oamenilor care au alcătuit această coaliție. Am crezut că avem șansa de a schimba ceva în Romania prin stabilitate, perseverență și o bună colaborare. Din cauza instabilității, avem de pierdut cu…
Handbalistele SCM Craiova abordează cu un alt tonus partida cu CS Mioveni, după victoria repurtată în week-end în compania vâlcencelor de la SCM Râmnicu Vâlcea. „Referitor la meciul de la Vâlcea, este maxim ceea ce puteam lua, însă vreau să le felicit pentru atitudine, pentru faptul că au luptat până în ultima secundă”, a declarat Bogdan Burcea, antrenorul echipei. Week-endul viitor, craiovencele vor juca acasă, cu spectatori, pentru prima dată după foarte multă vreme. „Invit suporterii să ne susțină. Nu va fi un meci ușor, în niciun caz. Vom avea…
Administrația bazinală de Apă Jiu, prin angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj execută în această perioadă o lucrare biologică de “Apărare biologică polder Bistreț”, în zona localității Cârna , pe o lungime de 200 metri. Scopul principal îl reprezintă stoparea eroziunilor cauzate de valurile create de vânt în perioada în care apa în polderul Bitreț este peste Faza I de Apărare. Această lucrarea biologică prielnică cu mediul are mai multe etape: – decopertarea; – baterea parilor; – împletirea nuielelor de salcie; – întinderea materialului geotextil pe zona erodată și…
Casa de Cultură „Traian Demetrescu” propune în perioada 10-13 Septembrie 2021, un atelier de dans contemporan, care să ofere participanților oportunitatea de a-și explora și dezvolta expresivitatea corporală, cu ajutorul celor două coregrafe invitate: Virginia Negru și Mariana Gavriciuc. Proiectul va debuta vineri 10 septembrie 2021, ora 12.00 la Casa de Cultură ”Traian Demetrescu” cu conferința de presă, atelierele urmând a se desfășura pe parcursul a trei zile: 10, 11 și 12 septembrie, în seara zilei de 12 septembrie, ora 20.00 pe Esplanada Teatrului Național ”Marin Sorescu” are loc o…
Către: Partidele politice, Ministerul Sanatatii, CNAS, Guvernul României „NU VĂ MAI PUNEȚI SEMNĂTURILE PE CERTIFICATELE DE DECES ALE PACIENȚILOR!” Criza de sănătate generată de pandemia de COVID-19 a amplificat problemele cu care se confruntau pacienții cronici din România în ceea ce privește accesul la terapii. Ca și cum nu era de-ajuns, criza politică actuală acutizează situația, săpând mai adânc groapa sistemului de sănătate, lipsindu-l de finanțarea necesară, și odată cu el și a pacientului cronic, rămas fără tratamente. Printre cei mai afectați de situația actuală sunt pacienții bolnavi de cancer…