Author Luisa Patru

Mijlocașul central Vladimir Screciu a răspund, miercuri, sesiunii de întrebări venite de la suporteri. Acesta și-a amintit și a ținut să le mulțumească primilor antrenori care i-au îndrumat pașii în evoluție. „Este vorba de mai multe personalități. Primul antrenor a fost Samir Zamfir, apoi au urmat Marian Calafeteanu și Mugur Gușatu”. Screciu este convins că selecționarea sa în lotul național depinde în primul rând de evoluțiile pe care le va avea în meciurile de la club, atât în campionat, cât și în cupă. Vladi preferă să joace fundaș central deși…

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, începând cu data de 17.09.2021, ora 19:00, până la data de 20.09.2021, ora 06:00, pentru desfăşurarea evenimentului „The Artist Awards” ce va avea loc în Piața Mihai Viteazu, se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi: str. Popa Şapcă; str. A.I. Cuza, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Romul; str. Unirii, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I. Cuza. În situaţia în care autovehiculele staţionate în zonele restricţionate obstrucţionează buna desfăşurare a manifestărilor, acestea…

Teatrul pentru copii și tineret Colibri deschide Stagiunea 2021/2022 cu premiera spectacolului Dănilă Prepeleac, de Ion Creangă, adaptare, dramatizare și regie Valentin Dobrescu, scenografia Mihai Pastramagiu, muzica Alin Macovei – Moraru, cu actorii: Marin Fagu, Ionica Dobrescu, Alla Cebotari, Oana Stancu, Daniel Mirea, Cosmin Dolea. Premiera este programată vineri, 24 septembrie, ora 18:00. Preț unic: 20 lei / pers. Vor fi puse în vânzare bilete pentru 50% din capacitatea sălii de spectacole, la Agenţia Teatrului Colibri, începând de luni, 20 septembrie, între orele 10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00.…

Compensarea prețurilor la energie și gaz s-a aflat, miercuri pe masa Guvernului. Discuțiile, în primă lectură, vin după ce șeful Guvernului a avut întrevereri cu reprezentanții principalilor furnizori, întâlniri care vor continua și zilele urmăroare. De data aceasta, Guvernul își îndreaptă atenție și asupra clienților non-casnici, în special IMM-uri. „Avem deja soluții pentru compensare și asta voiam să avem – să ne asigurăm că în special clienții non-casnici şi casnici, deci IMM-urile şi persoanele fizice, nu vor plăti toată factura în această iarnă, și aici soluțiile le avem, eu zic…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 16 septembrie 2021, lansarea volumelor „Zâmbete în oglindă”, „Vals pe borderoul vieții” și „Micuța Crisalda”, autor Rodica Nicoleta Ion. Evenimentul va avea loc în curtea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, începând cu ora 15. La lansarea celor trei volume vor participa invitații: Cornelia Georgescu, Mihaela Leliana Rădulescu, Cristina Bălășoiu, precum și Ghiță Bebică și Mihai Sara Maria, care vor oferi două momente muzicale. „Romanul pentru copii pornește de la tristețea Hiroshimei și transformă copiii în îngeri, iar pe pamânt creez un…

Ședința de Guvern de miercuri vine cu o serie de măsuri dure în anumite domenii de activitate. „În primul rând, am discutat despre un proiect de ordonanță de urgență care stabilește că angajații din instituții publice din zona asistenței sociale vor trebui să facă dovada vaccinării sau, în caz contrar, să prezinte un test negativ sau dovada faptului că au trecut prin boală”, a precizat premierul Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern. Premierul s-a arătat încrezător și în ceea ce privește gestionarea valului 4 al pandemiei. „Domnul ministru al…

Sau „Ludovic Olrban pentru noi, este Liviu Dragnea 2”! Parlamentarii AUR și USR au depus, pe 3 septembrie, moțiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!”. Surpriza a venit în momentul în care la Guvern au ajuns textul moțiuni precum si … 2 (DOUĂ) SETURI DE SEMNĂTURI. Ups, am putea spune! Dar, să vedem ce spune Guvernul în punctul de vedere trimis către Curtea Constituțională a României: „În ceea ce privește Adresa trimisă Guvernului României de Președintele Camerei Deputaților în data de 7 septembrie 2021,…

În perioada 16-18 septembrie 2021, Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, organizează a XXVIII-a ediție a Conferinţei Internaționale Muzeul și Cercetarea Ştiinţifică. Deschiderea Conferinței va avea loc joi – 16 septembrie, ora 10.00, în sala de ședințe nr. 1 a Consiliului Județean Dolj. Conferința se înscrie într-una din funcțiile importante ale muzeului, aceea de cercetare științifică a patrimoniului natural și cultural universal și este o manifestare științifică emblematică pentru instituția noastră, organizată anual pe parcursul ultimelor aproape trei decenii, cei 80 de participanți…

Mai multe lucrări se vor derula, joi, pe mai multe drumuri naționale din județul Vâlcea. Astfel, pe DN 7, între kilometrii 207 – 214, în extravilanul localității Brezoi, se execută lucrări de frezare, traficul fiind dirijat de piloți de circulație. – DN 7, la kilometrul 225, pe raza localității Robești, se lucrează la consolidare zid de sprijin, traficul fiind dirijat prin semafoare. – DN 7A, pe tronsoanele kilometrice 34 – 40 și 65 – 66, pe raza localității Voineasa (Obârșia Lotrului), se lucrează la reparații asfaltice și asfaltare, traficul fiind dirijat…

Din păcate, marți se înregistrează peste 3.900 de cazuri confirmate și raportate de infecție cu SARS-CoV-2, în condițiile în care vorbim de o rată de pozitivare a testelor de circa 8,2%. În ziua precedentă am avut de două ori mai puține cazuri, cu aceeași rată de pozitivare, ceea ce ne duce cu gândul la un trend crescător în perioada următoare. Varianta Delta a devenit dominantă, inclusiv în România, și unul din doi români nu are niciun fel de protecție față de această boală, în sensul că nu au fost nici…

1 191 192 193 194 195 396

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !