Author Luisa Patru

Craiova este, de astăzi, 9 decembrie 2021, mai mare cu aproximativ 135 de hectare. Zona preluată de municipalitatea craioveană se află la limita de hotar dintre Craiova și Podari. “Astăzi, am semnat procesul verbal prin care Craiova își va mări suprafața cu aproximativ 135 de hectare de teren. Este vorba de o zonă de teren din extravilanul comuna Podari, care include și drumul național din cartierul Făcăi și zona de canal colector din zona localității Popoveni. Se vor putea rezolva, astfel, problemele legate de casetarea canalului colector, unde nu s-a…

Astăzi, 09 decembrie, începând cu ora 12.00, zona de munte a județului Mehedinți se află sub incidența atenționării meteorologice Cod Galben, ce vizează intensificări ale vântului, valabilă până vineri, 10 decembrie a.c., ora 06.00, conform informării transmise de către Administrația Națională de Meteorologie. În intervalul menționat, sunt prognozate intensificări ale vântului, cu viteze cuprinse între 60…80 de km/h, iar pe creste acestea pot atinge 90…100 km/h, spulberând zăpada. În situația manifestării vântului puternic, ISU Mehedinți recomandă cetățenilor să evite deplasările și să se adăpostească în locuințe sau alte spații închise…

Un nou caz cu varianta OMICRON a virusului SARS-CoV-2 a fost confirmat în România. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Brașov, contact de familie cu pasagera cursei din Africa de Sud care a aterizat la București în data de 30 noiembrie 2021 și care a fost confirmată cu tulpina OMICRON în data de 4 decembrie 2021. Bărbatul este izolat la domiciliu, iar starea sa de sănătate este bună. Este vaccinat cu schema completă de vaccinare. Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate…

Marcel Iureș revine la Teatrul Colibri Craiova, într-un nou spectacol al Teatrului ACT București, în cadrul Stagiunii Colibri.ACTul5. Publicul craiovean are șansa să vadă joi, 16 decembrie 2021, la ora 19:00, cea mai recentă montare a Teatrului ACT București, cu premiera în vara acestui an, spectacolul „Rosto“, adaptare după I.L. Caragiale, regia și scenografia Alexandru Dabija, cu actorii: Marcel Iureș, Dan Rădulescu și Ionuț Toader. Spectacolul se adresează unui public de peste 16 ani! „Această nouă producție – în care spiritul ludic al regizorului întâlnește lumea lui Caragiale – are…

În această dimineață, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IGPR, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, efectuează 103 percheziții domiciliare, în municipiul București și 36 de județe, într-un dosar de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată. Acțiunea vizează creșterea gradului de siguranță și scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte și lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat rapid. În perioada iulie – noiembrie 2021, polițiștii Direcției…

Poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliție Rurală Cetate fost sesizați de un bărbat de 38 de ani, din Motăței, cu privire la faptul că, fratele său, Sfetcu Florin Cătălin, de 43 de ani, a plecat voluntar în urmă cu 3 zile și nu a mai revenit la domiciliul său, din localitate. Semnalmente: înălţime 1,70 m, greutate 75 kg, ochi căprui, față ovală, păr șaten, constituție atletică. La momentul plecării, bărbatul era îmbrăcat cu un trening de culoare gri, iar în picioare purta adidași de culoare albastră. Persoanele care dețin informații…

Astăzi, la sediul Instituției Prefectului- Județul Dolj, au fost semnate primele documente tehnice premergătoare etapei de introducere a proiectului de reabilitare a clădirii Palatului Administrativ în PNRR. Este vorba de contractul de expertiză tehnică, a studiului geotehnic, topografic cu documentație cadastrală, dar și de certificatele energetice pentru obiectivul de investiții “Consolidarea, reabilitarea, modernizarea și eficientizarea energetică a clădirii Palatului Administrativ al județului Dolj, monument istoric de interes național”. Sunt primii pași importanți pentru introducerea proiectului de reabilitare a Palatului Administrativ, clădire-simbol a județului, în Planul Național de Redresare și Reziliență.…

În perioada Sărbătorilor de Iarnă, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva oferă spre vânzare 33.996 Pomi de Crăciun, cea mai mare parte fiind recoltați din culturi specializate din pepinierele silvice proprii. Din totalul Pomilor de Crăciun oferiți la vânzare în acest an, 22.551 sunt din specia brad și 11.445 fiind din specia molid sau alte specii de rășinoase. 70% din Pomi de Crăciun, respectiv 23.926 bucăți, provin din culturile specializate din pepinierele silvice ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în timp ce 10.070 provin din lucrări silvice autorizate, în…

Peste 24 de mii de persoane au fost testate prin programul LIVE(RO)-2 SUD în primele patru luni de la startul celui mai amplu program de screening al hepatitelor virale derulat în sudul României. În numai 4 luni de la debutul acestei campanii, in plină pandemie COVID-19, medicii de familie din județele Dolj și Argeș afiliați acestui program de screening au testat pentru infecțiile cu virusurile hepatitei B și C 24.207 persoane din numărul total de 120.000 de persoane asumat ca obiectiv de testare până la finele anului 2023 în cele…

Asociația Medici pentru Viața Copiilor, alături de Media10 și Organizația Studenților Farmaciști din Craiova organizează campania umanitară „Dăruiește un zâmbet! Fii și tu Moș Crăciun!”. 100 DE COPII din satele din Dolj au făcut 100 DE SCRISORI către MOȘ CRĂCIUN. Noi te provocăm să FII ȘI TU MOȘ CRĂCIUN pentru ei, să adopți o scrisoare! Scopul campaniei este ca ÎMPREUNĂ să le împlinim visele atât de frumos așternute pe hârtie. Fiecare SUMĂ DONATĂ ne va ajuta! Împreună am reușit în fiecare an să aducem zâmbete în viețile multor copii. Putem…

1 161 162 163 164 165 396

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !