Teatrul pentru copii și tineret Colibri – Secția Teatru și Teatrul ACT București se reunesc în cadrul proiectului Colibri într-un ACT – Colibri. ACTul 10 și invită publicul la spectacolul „Don Quijote“, prezentat în premieră la Craiova. Luni, 24 noiembrie 2025, la ora 19:00 ne bucurăm de spectacolul „Don Quijote“ de James Fenton după romanul „Don Quijote“ de Miguel Cervantes, cu traducerea lui George State. Regia este semnată de Alexandru Dabija, costumele sunt creația Mariei Miu, iar distribuția este formată din actorii Marcel Iureș, Dan Rădulescu, Oana Predescu, Ruxandra Maniu, Iosif Paștina și…
Author Luisa Patru
Data de 20 noiembrie este termenul-limită pentru a beneficia de ajutorul de încălzire din prima lună a sezonului rece Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj (AJPIS Dolj) reamintește că 20 noiembrie 2025 este ultima zi în care persoanele și familiile vulnerabile pot depune cererile pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței începând cu luna noiembrie 2025, prima lună a sezonului rece, așa cum prevede Legea nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Ajutorul pentru încălzire se acordă pentru perioada 1 noiembrie 2025…
Serviciul Inspecția Bazinala a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apa Jiu, a efectuat, în perioada 04 – 18 noiembrie a.c., un număr de 24 de controale asupra agenților economici care desfășoară activitatea de exploatare a agregatelor minerale, controale finalizate cu 14 amenzi în valoare de 530.000 lei Totodată, au fost făcute și două plângeri penale pentru exploatarea agregatelor minerale fără autorizație de gospodărirea apelor, cât și fără Contract Abonament de utilizare exploatare a resurselor, cu un prejudiciu de peste 750.000 lei. În același timp a fost sistată activitatea la…
În contextul informațiilor apărute în spațiul public despre o procedură juridică aflată în desfășurare, Bacolux Hotels dorește să precizeze că nu poate comenta aspecte care fac obiectul unei proceduri active. Subliniem că procedura este în curs, hotărârea menționată este nedefinitivă, activitatea hotelurilor continuă în mod normal, iar nicio persoană din conducerea sau acționariatul companiei nu are calitate de suspect sau inculpat. În acest context, considerăm important să reamintim contribuția semnificativă pe care Bacolux Hotels a avut-o în dezvoltarea stațiunii Băile Herculane în ultimii 15 ani, prin investiții majore și modernizări…
Vineri, 21 noiembrie 2025, de la ora 19:00, Filarmonica „Oltenia” deschide porțile unei seri în care muzica traversează granițe și secole, purtând un dialog între Occident și Orient sub semnul misterului și al virtuozității. Festivalul Internațional Craiova Muzicală aduce publicului o seară rară, în care legenda și muzica devin punți culturale. În centrul atenției se află suita de balet Belkis, Regina din Saba de Respighi – o poveste fascinantă, în care misterioasa regină din regatul Saba (Yemenul de azi) vizitează palatul lui Solomon, fiind un simbol al inteligenței, puterii și…
Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova – Secția Teatru participă săptămâna aceasta la Festivalul Internațional de Teatru Studio – Întâlnirea Școlilor de teatru, la invitația Universității de Arte din Târgu-Mureș. Miercuri, 19 noiembrie, ora 20:00, în Sala mare a Teatrului Național Târgu-Mureș, publicul festivalului se va bucura de spectacolul „Pușlamaua de la etajul 13“, de Mircea M. Ionescu, adaptarea scenică și regia semnate de Toma Hogea, cu scenografia creată de Alina Herescu, muzica realizată de Cari Tibor, video design: Andrei Cozlac și Radu Martin, cu actorii: Geo Dinescu, Marin…
Primăria Municipiului Craiova continuă acțiunea de ridicare a autoturismelor abandonate pe domeniul public, aflate într-o stare avansată de degradare. Campania de ridicare a mașinilor care prezintă elemente ce pot duce la concluzia că ar putea fi abandonate sau fără stăpân se desfășoară în baza Legii nr. 421/2002, modificată de Legea 97/2020 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. Astfel, în perioada următoare de pe raza Municipiului Craiova vor fi ridicate următoarele autoturisme: 1.Autoturismul marca Land…
Ilie Ilașcu, cel mai cunoscut exponent al patrioților de la Tiraspol, a decedat luni, la 73 ani. Acesta a condus filiala din Tiraspol a Frontului Popular din Moldova și s-a opus separatismului transnistrean, fapt pentru care a fost arestat în 1992 de autorități – alături de Andrei Ivanțoc (12 ani închisoare), Alexandru Leșco (15 ani), Tudor Petrov-Popa (15 ani) – și condamnat la moarte. A fost eliberat în 2001, după nouă ani de detenție grea. În 2004 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cazul „Ilașcu și alții c. Moldova și Rusia” a…
Modelul complet electric Puma Gen-E s-a dovedit deja a fi o alegere populară pentru clienții din toată Europa, iar acum crossover-ul compact complet electric este pe cale să devină și mai performant. Ford anunță că Puma Gen-E va primi în 2026 o serie de actualizări care îl vor face și mai performant, cu o autonomie mai mare și disponibilitatea BlueCruise (în zonele desemnate), sistemul avansat de asistență a șoferului pentru conducere pe autostradă, fără atingerea volanului. Cererea ridicată pentru Puma Gen-E este impulsionată de performanța electrică a crossover-ului, de caracterul…
La Cocoș deschide oficial, pe 28 noiembrie, cel de-al șaptelea hypermarket, la Arad, în locul fostului hypermarket Real/Remarkt, situat pe Calea Radnei, Nr 298. Cu ocazia inaugurării, clienții vor fi întâmpinați cu oferte speciale și promoții atractive! Vă așteptăm la marea deschidere, începând cu ora 11:30 – 20:30, în ziua de Vineri, 28 noiembrie, pentru a beneficia de toate ofertele noastre! Magazinul din Arad va funcționa de luni până sâmbătă, în intervalul orar 07:30 – 20:30 si Duminica de la 7:30 pana la 19:30 Fondat în 2014, la Ploiești de…