Author Luisa Patru

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu au prezentat, astăzi, în cadrul ședinței de lucru cu primarii doljeni, clarificările ce se impun privind implementarea criteriilor pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 714/2022. În cadrul ședinței edililor locali le-au fost prezentate principalele aspecte ale H.G nr. 714/2022, potrivit căreia sistemele individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate, pot fi autorizate numai acolo unde instalarea unei rețele publice de canalizare nu se justifică…

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) condusă de Cristina Chiriac, agenda discuției fiind centrată pe reducerea abandonului școlar în România. Din partea Guvernului, alături de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, la întrevedere au participat ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, reprezentanți ai altor ministere și autorități publice cu responsabilități în domeniu. Șeful Executivului a reamintit că reducerea abandonului școlar este un obiectiv strategic…

Sub egida Primăriei Municipiului Craiova şi Consiliului Local Municipal, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează, în perioada 21-25 noiembrie 2022, Săptămâna Educaţiei Permanente – Festivalul Şanselor Tale, ediţia a XXIII-a, care va promova educaţia formală şi non-formală, prin conferinţe, cursuri experimentale, birouri de ghidare şi consiliere, expoziţii, concursuri, muzică, expoziţii de pictură, fotografie etc., care pot fi organizate atât în spaţii convenţionale sau neconvenţionale. Evenimentul este brand prin decizia nr. 244136 emisă de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi înregistrată cu nr. 1045939/19/09/2007, iar promotor la nivel naţional este Asociaţia…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 17 noiembrie 2022, lansarea volumului „Sub ochiul lunii”, autor Ștefan Tunsoiu. Evenimentul va avea loc în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 17.00, în prezența invitaților: Ionut Adrian Patularu, Liviu Epureanu, Mircea Pospai. Prefața volumului este semnată de Marian Barbu, care ne introduce în universul poetic plin de semnificații al operei autorului: „Ștefan Tunsoiu este un virtuoz al metaforei, în toate înțelesurile sale lingvistice, gramaticale și stilistice („malul uitării”, „altar de lumină”, „clopote de rouă”, „dimineața semințelor”, o comparație –…

A început distribuirea către unitățile administrativ teritoriale a tranșei de pachete alimentare oferite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD). Pachetele vor ajunge la aproximativ 47.000 de beneficiari din Dolj, categoriile eligibile conform O.U.G. nr.84/21.05.2020 fiind următoarele: Familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat; Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei; Persoane sau familii aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente sau în alte situații asemănătoare…

„Fotbalul este al suporterilor. Și trebuie să rămână așa mereu. Spectacolul din tribune face parte din acest fenomen, iar intervenția autorităților statului trebuie să fie una strict în limitele legii. Nu suntem și nu vom fi niciodată de acord cu practici prin care suporterii pot fi doar îndepărtați de pe stadioane și, din acest considerent, suntem alături de toate cluburile de fotbal din România și de suporterii lor în această bătălie pentru normalitate, pentru drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor unui stat ce se vrea europeanâ”, se arată într-un comunicat…

Caracteristicile monedei sunt următoarele: Metal Argint Valoare nominală 10 lei Titlu 999‰ Formă rotundă Diametru 37 mm Greutate 31,103 g Cant zimțat Calitate proof Aversul monedei redă imaginea Palatului Vechi al Băncii Naționale a României, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2022”. Reversul monedei prezintă portretul și numele lui Constantin Ionete și anii între care a trăit acesta „1922” și „2011”. Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare, precum și de certificate…

PE a convenit asupra includerii măsurilor REPowerEU în planurile naționale de redresare pentru a sprijini independența față de combustibilii fosili ruși și a accelera tranziția verde. Potrivit textului adoptat în plen joi cu 471 voturi pentru, 90 împotrivă și 53 abțineri, țările UE care prezintă un plan modificat de redresare și reziliență după intrarea în vigoare a prezentei propuneri vor trebui să includă măsuri de economisire a energiei, de producere a energiei curate și de diversificare a aprovizionării cu energie, potrivit prevederilor planului RePowerEU. Stimularea independenței și combaterea sărăciei energetice…

CEZ Vânzare le oferă clienților toate detaliile privind activitatea de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale, pe website-ul www.cezinfo.ro. Până acum, acesta conținea doar informații despre campaniile de marketing, însă de astăzi este un website complet care cuprinde tot ce îi este util unui actual sau viitor client CEZ Vânzare. Ofertele și prețurile pentru produsele de energie electrică și gaze naturale; Informațiile legislative și reglementările în vigoare cu privire la furnizarea de energie electrică și gaze naturale; Modalitățile de contact; Adresele și programul de lucru ale Centrelor de…

Parlamentul a dat undă verde acordurilor UE cu Ucraina și Moldova pentru a facilita transportul transfrontalier de mărfuri. Cele două noi acorduri ale UE privind transportul rutier fac parte din răspunsul UE la perturbările din sectoarele transporturilor din Ucraina și Moldova cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia. Întrucât spațiul aerian ucrainean a fost închis pentru traficul civil, iar exportul maritim este extrem de limitat, Ucraina trebuie să găsească rute alternative pe cale rutieră pentru a-și exporta stocurile de cereale, combustibil, produse alimentare și alte bunuri. Moldova suferă în mod…

1 102 103 104 105 106 401

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !