ESTV

ESTV

Săptămâna Luxemburg la Craiova

Proiectul de promovare a patrimoniului muzical european, Stagiunea „Europa”, a ajuns la jumătatea călătoriei, parcurgând 14 săptămâni din cele 28, dedicate statelor membre ale Uniunii Europene. Muzica Europei continua să fie audiată în sala de concerte a Filarmonicii „Oltenia” cu…

Atelier gratuit de comunicare pentru elevi

Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ va găzdui marți, 9 februarie, de la ora 14.00, un atelier intitulat „Comunicare şi dialog“, coordonat de prof. univ. dr. Mihaela Albu și destinat elevilor. Obiectivul acestuia este de a-i învăța pe tineri să-și dezvolte…

Barbat declarat disparut

Polițiștii doljeni efectuează verificări și investigații în identificarea unui bătrân de 72 ani, din comuna Sadova, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Mai exact, la data de 05.02.2016, lucrătorii Postului de Poliţie Bulzeşti, au fost sesizaţi…

Noua campus este gata

Miercuri va fi inaugurat campusul Facultății de Mecanică în care s-au investit 10 milioane euro, din fonduri europene. Proiectul a prevăzut reabilitarea, modernizarea clădirilor existente, extinderea și refuncționalizarea unora dintre acestea, crearea de condiții conform unor norme de elită pentru…

Activitatea IPJ Dolj a fost analizată

Ca de fiecare dată la început de an, și astăzi, Inspectoratul Județean de Poliție a analizat activitatea desfășurată în anul anterior. Analiza s-a realizat în prezența edililor locali, Nicolae Sorin RĂDUCAN – prefectul judeţului Dolj, Ion PRIOTEASA – preşedintele Consiliului Judeţean Dolj,…

Club de Film documentar pentru liceeni

Ziua de 3 februarie a fost una atipica pentru 5 profesori si peste 80 de elevi de la Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” din Caracal, care au participat la deschiderea primului Club de Film Documentar in Oltenia, in cadrul proiectului One…

Parada  Mărţişoarelor

Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, organizează expoziţia “Parada Mărţişorelor”- ediţia a VIII-a. Pentru că Muzeul Olteniei Craiova iubeşte tradiţia, încurajează meşteşugurile şi creaţia fiecărui mărţişor, le…

TiSA trebuie să protejeze companiile UE în străinătate

Negocierile în curs privind un Acord pentru comerțul cu servicii (TiSA) între țările care reprezintă 70% din comerțul mondial cu servicii ar trebui să faciliteze accesul companiilor UE pe piețele internaționale, fără să oblige UE, autoritățile naționale și locale să…