ESTV

ESTV

Premieră la Noaptea Muzeelor

Muzeul Municipiului Bucureşti se pregăteşte de Noaptea Muzeelor, eveniment european de succes ce va avea loc sâmbătă, 21 mai 2016. Anul acesta se alătură două noi locaţii reintroduse în circuitul turistic al Capitalei, respectiv Casa Filipescu-Cesianu şi cunoscuta „Vilă cu…

Polițiștii craioveni, în mijlocul copiilor

În cursul zilei de ieri, polițiștii craioveni și-au continuat seria de activități pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale ce se pot comite în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar. În acest context, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova…

„În culisele scenei, în culisele vieții”

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova organizează luni, 16 mai 2016, ora 18.30, în Salonul Medieval, o nouă întâlnire din cadrul proiectului „În culisele scenei, în culisele vieții”. Invitatul acestei ediții de mai este actorul Constantin Cicort, de la…

Conducerea Grupului S&D a adoptat propunerile lui Victor Boştinaru

Conducerea Grupului S&D din Parlamentul European a adoptat săptămâna aceasta propunerile eurodeputatului PSD Victor Boştinaru la documentul de poziţie al Grupului S&D privind migraţia. Propunerile vicepreşedintelui Grupului S&D pentru politică externă, Victor Boştinaru, care au fost integrate în document constau…

Cioloș, vizită de lucru în Statele Unite ale Americii

Prim-ministrul Dacian Cioloș va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, în perioada 22-25 mai. În cadrul vizitei, prim-ministrul Dacian Cioloș va avea o întrevedere cu vicepreședintele SUA, Joseph Biden. De asemenea, șeful Executivului va avea întâlniri cu…

Modificare trasee RAT

SC RAT SRL anunță publicul călător că începând cu data de 16.05.2016 se vor modifica orele de plecare pentru mijloacele de transport ce desrvesc traseul 4(Facăi-Piața Centrală) după cum urmează: Plecări: Făcăi 06:00-06:30-7:00-7:30-8:00-8:30-9:00-11:00-12:00-12:30-13:00-13:30-14:00-14:30-15:00-15:30,16:00-16:30-17:00-18:00-19:00-20:00-21:00 Plecări: Piata Centrală 06:00-6:30-7:00-7:30-8:00-8:30-10:30-11:30-12:00-12:30-13:00-13:30-14:00-14:30-15:00-15:30-16:00-16:30-17:30-18:30-19:30-20:30. S-a decis modificarea…