ESTV

ESTV

El Amor, pe scena Operei craiovene

Opera Română Craiova vă invită sâmbătă, 28 martie, orele 19:00, la un minunat spectacol de dans, în regia și coregrafia maestrului Francisc Valkay. Tangoul, dans de origine argentiniană, a apărut pentru prima oară în Europa la începutul secolului al XX-lea, încântând…

Seară de gală, la Filarmonica Oltenia

Vineri seara, începând cu orea 19.00, Filarmonica Oltenia ne invită la un regal muzical susținut de Yoon-Hee  Kim, vioară, Coreea de Sud sub magheta lui Jin Wang – China. În program: Richard Wagner: Uvertura operei “Maeştrii cântăreţi”, Camille Saint-Saëns: Concertul nr. 3 în Si…

„Cetatea Poeziei“

Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ vă invită vineri, începând cu ora 18.00, în Salonul Medieval, la cea de-a douăsprezecea întâlnire din seria „De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei”, ocazie cu care şi-a propus să familiarizeze publicul cu poezia olteană…

“Steaua fară nume, la Competiţia Tinereţii”

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Consiliul Judeţean al Elevilor au decis ca, la proba de teatru a concursului COMPETIŢIA TINEREŢII – ediţia a VII a, liceenii să adapteze scenic fragmente din piesa de teatru “Steaua…

Promovarea diversității în cultură şi artă

Universitatea din Craiova prin Facultatea de Litere în parteneriat cu Institutul de Etnografie și Folclor ”Constantin Brăiloiu” al Academiei Române și Institutul Norvegian de Teologie din Oslo, Norvegia implementează în perioada 2014-2015 proiectul Revitalizarea și promovarea patrimoniului cultural al minorităților…

Restricții de circulație

Primăria Municipiului Craiova anunţă că începând cu data de 27.03.2015 se va racorda la Sistemul de funcţionare corelată a semafoarelor instalaţia de semaforizare existentă la intersecţia str. Calea Severinului cu str. Tufănele (zona S.I.F. Oltenia), parte componentă a proiectului “Modernizarea…

Zilele francofoniei

Studenții craioveni sunt așteptați miercuri, cu începere de la ora 16:00, la o proiecție de scurt-metraje franțuzești, cu tematică socială, în cadrul Zilelor Francofoniei. Evenimentul este organizat de Lectoratul Francez şi Departamentul de Limbi Romanice şi Clasice din cadrul Universității din Craiova. Cei…

Ziua Poliţiei Române

Astăzi se împlinesc 193 de ani de „lege și onoare”, 193 ani de la înfiinţarea Poliţiei Române. Pentru toţii poliţişti români, dar mai ales pentru poliţiştii doljeni, această zi are o mare insemnătate, fiind strâns legată de semnificatia Bunei Vestiri care…