Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Asociația Surzilor din România lansează inițiativa ‘Comunicarea alternativă, societate incluzivă’, în cadrul căreia, pentru prima oară în România, televiziunile vor putea beneficia, gratuit, de serviciile interpreților mimico-gestuali pentru emisiunile informative.
În acest fel, Ministerul Muncii și Justiției Sociale face un pas important pentru a asigura persoanelor surdo-mute un drept fundamental, dreptul la informare.
‘Am fost ziaristă și știu cât de important este dreptul de a fi informat. Cei 23.344 de români cu dizabilități auditive au și ei aceleași drepturi ca și toți ceilalți. Tocmai de aceea, Ministerul Muncii și Justiției Sociale lansează, în parteneriat cu Asociația Surzilor din România, inițiativa < >. Concret, televiziunile din România pot beneficia de astăzi, la cerere, în mod gratuit, de serviciile interpreților mimico-gestuali pentru emisiunile informative în completarea celor 30 de minute obligatorii prevăzute în Legea audio-vizualului. Televiziunile se pot adresa Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități din subordinea Ministerului Muncii și Justiției Sociale’, a declarat ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu.
Trending
- Armata amazoanelor filișene, frenezie pe internet
- Colegiul Național „Carol I” Craiova – Arta și patrimoniu
- Stelian Bărăgan, noul director general al ADR Sud-Vest Oltenia
- Craiova Teen Hub – 24 ore de inspirație și inovație pentru elevi
- Craiova Design Days
- Colibri, în sărbătoare
- Ziua Olteniei
- Filarmonica Oltenia: Sonata Kreutzer & Brâncuși 150
- Performanță istorică pentru artele marțiale craiovene: 111 medalii
Actualitate