Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 10 mai 2017 este de 18.863.690, cu 2.780 mai puțini față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, în urmă cu o lună, când erau înregistrați 18.866.470 de alegători români.
„Precizăm că diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de către primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia.
Menționăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.250.836 au domiciliul sau reședința în țară, iar 612.854 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS”, se arată într-un comunicat de presă remis de AEP.
Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare.
Registrul electoral este structurat pe județe, municipii, orașe, comune, pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară.
Persoanele autorizate să efectueze operațiuni în Registrul electoral cuprinzând cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziție, conform legii.
Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 10 mai 2017, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural).
Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 10 mai 2017, aferent fiecărei localități.
Anexa nr. 3 cuprinde numărul de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, structurat pe țări.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !