Muzeul de Artă Craiova s-a calificat în etapa finală a competiției naționale Destinația Anului 2026, la categoria „Tărâmul cunoașterii“, alături de municipiul Craiova, la rândul său finalist, la categoria „Orașe care inspiră“. Votul publicului, care va avea o pondere importantă în stabilirea câștigătorilor, poate fi exprimat online pe site-ul destinatiaanului.ro.
„Ne bucură această dublă calificare meritată, venită ca o recunoaștere a unei realități vizibile. Craiova a demonstrat deja în numeroase rânduri că este o destinație de prim rang inclusiv la nivel internațional, o demonstrează și în aceste zile, prin Târgul de Paște, declarat cel mai frumos din Europa doi ani la rând. De partea cealaltă, Muzeul de Artă Craiova se distinge net la categoria sa, cu atât mai mult în această perioadă cu totul specială, în care celebrăm «Anul Constantin Brâncuși» în România și în afara granițelor.
2026 creează, așadar, cel mai bun context pentru a vizita sau a revizita muzeul care păstrează, în colecțiile sale, șase opere emblematice ale marelui nostru sculptor, iar decizia noastră a fost de a oferi publicului acces gratuit la Cabinetul «Constantin Brâncuși» pe tot parcursul acestui an omagial”, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.
Publicul își poate desemna favoriții în competiție până la data de 25 aprilie 2026, accesând https://destinatiaanului.ro/competitia/voteaza. Votul online poate fi transmis doar după exprimarea opțiunilor la cel puțin 5 din cele 11 categorii în care este structurat concursul. De asemenea, pentru ca voturile să fie validate și înregistrate, este obligatorie confirmarea adresei de e-mail, accesând linkul din mesajul primit de la organizator.